Faptele Apostolilor 28 BIV2014

1. Ostrovu-n care am intrat Și de primejdie-am scăpat, Malta fusese denumit.

2. Barbarii cari l-au locuit, Bunăvoință-au arătat. La focul lor, ei ne-au chemat, Căci se făcuse un frig mare, Fiindcă ploua, încă, tare.

3. Să strângă mărăcini, s-a dus Pavel și-apoi, pe foc, i-a pus. Dar, o năpârcă a ieșit, Simțind căldura, și-a suit Pe al lui Pavel braț. Îndată, Văzând năpârca atârnată De mâna lui, au murmurat

4. Barbarii: „Cu adevărat, Acum, „Dreptatea” s-a vădit Și n-a lăsat nepedepsit, Pe ucigașu-acesta care, Cu bine, a scăpat, din mare.”

5. Pavel, în foc, a scuturat Năpârca, și s-a așezat, Nepăsător, la locul său, Fără să simtă nici un rău.

6. Oameni-aceea îl pândeau Și, să se umfle, așteptau, Ca să îl vadă-apoi căzând Jos, la pământ, și mort zăcând. Dar după ce au așteptat, Mult timp, făr’ a se fi-ntâmplat Nimica rău, ei s-au gândit Că Pavel, zeu e, negreșit.

7. Jur împrejur, se întindeau Moșiile care erau Ale stăpânului, cel care – Peste ostrov – era mai mare, Și care, Publius, s-a numit. La el, acasă, ne-a poftit Acesta, și ne-a ospătat. Trei zile-n șir, la el, am stat.

8. Tatăl lui Publius se zbătea Bolnav, în pat, căci suferea De friguri și de urdinare. Pavel, la patul celui care Bolea, s-a dus și s-a rugat, Iar după ce și-a așezat, În urmă, mâinile, pe el, S-a vindecat bolnavu-acel.

9. Bolnavii din ostrov, apoi, Degrabă au venit la noi, Și toți au fost tămăduiți.

10. Cu dragoste, am fost primiți, De toți, și puși la cinste mare; Atunci când timpul de plecare, Din nou la drum, se-apropia, Ne-au încărcat corabia, Cu tot ce trebuia să fie Pentru acea călătorie.

11. După trei luni, am părăsit Acel ostrov și am pornit, Din nou, la drum. Corabia Era din Alexandria, Iar în ostrov, a ancorat, Oprindu-se pentru iernat. Acea corabie avea, Al Dioscurilor semn. Ea,

12. Spre Siracusa, ne-a purtat. Acolo, doar trei zile-am stat.

13. Pe lângă coastă-am mers apoi, Și-n acest fel, ajuns-am noi, La Regio, iar a doua zi, Purtați de-un vânt de miazăzi, Înspre Puzole am plecat. Doar două zile-am navigat, Și, la Puzole, am sosit.

14. În acel loc, i-am întâlnit, Pe niște frați, cari ne-au rugat Să stăm cu ei. Astfel, am stat O săptămână, iar apoi, Spre Roma, ne-ndreptarăm noi.

15. Din Roma-n cale ne-au ieșit – În locul care s-a numit „Fortul lui Apiu” – mai mulți frați. De alți-am fost întâmpinați, În locul care s-a chemat „Trei Cârciumi”. Ei ne-au așteptat, Fiindcă toți au auzit Cum că venim și, s-au grăbit, A ne ieși-n întâmpinare. Văzând a lor mulțime mare, Pavel, Domnului, s-a rugat, I-a mulțumit, și-mbărbătat, În al său suflet, s-a simțit.

16. Când noi, la Roma, am sosit, Sutașu-ndată i-a luat, Pe-ntemnițați, și-apoi i-a dat Pe mâna căpitanului Străjerilor palatului. Lui Pavel, i-a îngăduit Să stea-ntr-un loc deosebit. Unui ostaș, la-ncredințat, În paza cărui, l-a lăsat.

17. Trei zile, numai, au trecut, Iar apoi Pavel le-a cerut, Mai marilor Iudeilor, La el, să vină. „Fraților” – Le zise, când s-au adunat – „Deși eu sunt nevinovat, Căci împotriva nimănui – Adică a norodului, Precum și a părinților, Sau a oricărui din popor – Nimica rău, n-am săvârșit, Dar totuși – cum ați auzit – În temniță, am fost băgat, Chiar la Ierusalim, și dat, În mâinile Romanilor.

18. În urma cercetărilor, Ei, să-mi dea drumul, au voit, Pentru că-n mine, n-au găsit, Vreun rău, ca să mă pedepsească, La moarte, să mă osândească.

19. Iudeii s-au împotrivit Și, astfel, eu am fost silit, Să cer a fi înfățișat Cezarului, ca judecat, Să fiu, de el. Dar eu nu am Nici un gând rău pentru-al meu neam.

20. De-aceea v-am chemat, căci vreau Ca să vă văd și ca să stau Cu voi, puțin, de vorbă. Iată, Pentru nădejdea arătată, Lui Israel, acest lanț greu, Silit sunt ca să îl port eu.”

21. Ei au răspuns: „Noi n-am primit Scrisori și nimeni n-a venit, Din țara noastră – din Iudeea – Ca să aflăm ceva. De-aceea, Nimic rău, nu am auzit – De tine – că s-ar fi vorbit.

22. Însă, am vrea să auzim Părerea ta, pentru că știm Cum că partida ta stârnește, În orice loc unde vorbește, Numai împotrivire mare.”

23. I-au hotărât o zi, în care, La el, mai mulți frați au venit, Și-atuncea, Pavel le-a vestit Cuvântul Domnului; le-a dat Multe dovezi, și-a căutat Și prin proroci, să demonstreze, Prin Lege să-i încredințeze, De lucrurile cari s-au spus Pe seama Domnului Iisus.

24. Unii crezură ce-a spus el, Dar alții n-au crezut defel.

25. Când, către casă, au plecat, Neînțelegeri s-au iscat, Iar Pavel, doar atât, a zis: „Drept, în Isaia, este scris; Duhul Cel Sfânt, cu-adevărat, Vorbit-a, când a cuvântat:

26. „Du-te la ăst popor, și-apoi, Spune-i în felu-acesta: „Voi, Cu ale voastre urechi chiar, Veți auzi, însă-n zadar, Căci, să pricepeți, nu puteți; ‘Geaba priviți, că nu vedeți.

27. Căci inima și-a împietrit Acest norod. A asurzit, Ochii și-a-nchis, ca nu cumva, Văzând și auzind ceva, Să înțeleagă și-napoi, La Dumnezeu, să vină-apoi, Pentru a fi tămăduiți.”

28. Acum dar, voi așa să știți: Că mântuirea arătată, De Dumnezeu, e ascultată De către Neamuri.” A sfârșit

29. Vorbirea, și s-au risipit Iudei-apoi. Se-ndepărtau Și, cu aprindere, vorbeau.

30. Pavel, o casă-a-nchiriat, La Roma, și, doi ani, a stat, În acel loc. El i-a primit Pe toți cei care au voit Să-l vadă. Vorbea orișicui,

31. De-mpărăția Domnului. Pe oameni, plin de îndrăzneală – Fără vreo teamă sau sfială – Îi învăța, pe fiecare, Acele lucruri privitoare – Cum pretutindenea a spus – La Domnul nost’, Hristos Iisus.