Faptele Apostolilor 28 BVA
1. După ce am scăpat de pericol, am aflat că acea insulă se numea Malta.
2. Locuitorii ei au fost surprinzător de amabili cu noi. Pentru că începuse să plouă și era frig, ei ne-au invitat să ne încălzim la focul pe care îl făcuseră.
3. Pavel adunase niște crengi și le punea pe foc. Din cauza căldurii, a ieșit o viperă care s-a prins de mâna lui.
4. Când l-au văzut, locuitorii insulei au zis: „Deși a fost salvat din naufragiu, acest om este totuși un criminal: zeița Dreptatea nu îi permite să trăiască!”
5. Dar Pavel a scuturat vipera în foc, fără să fie afectat de ea.
6. Ei așteptau să îl vadă umflându-se sau căzând mort. Dar după ce au constatat că trece mult timp și că nu i se întâmplă nimic rău, și-au schimbat părerea și credeau că este un zeu.
7. În apropiere de acea zonă, erau terenurile care făceau parte din proprietatea lui Publius. Acela era conducătorul insulei. El ne-a primit binevoitor și ne-a găzduit cu amabilitate zece zile.
8. Tatăl lui Publius zăcea în pat, bolnav de dizenterie și având febră. Pavel s-a dus la el, s-a rugat punându-și mâinile peste el și l-a vindecat.
9. Apoi au venit și ceilalți bolnavi care existau pe insulă; și toți care veneau la el, erau vindecați.
10. Ei s-au comportat față de noi cu un mare respect; iar atunci când am plecat, ne-au oferit toate lucrurile de care aveam nevoie pentru călătorie.
11. După aproximativ trei luni, am plecat cu o corabie venită din Alexandria care staționase acolo în timpul iernii și care avea pe ea semnul Gemenilor.
12. Am ajuns la Siracuza, unde am stat trei zile.
13. Apoi ne-am continuat călătoria, navigând spre Regium. A doua zi a început să bată vântul dinspre Sud; iar după încă o zi am ajuns la Puzole.
14. Acolo am întâlnit niște frați; și am rămas la ei șapte zile. Apoi am ajuns la Roma,
15. unde începând cu Forumul lui Apius și până la „Trei hanuri”, ne-au întâmpinat frați care auziseră că am sosit. Pavel a fost încurajat văzându-i; și I-a mulțumit lui Dumnezeu.
16. Când am sosit la Roma, centurionul a predat prizonierii; iar lui Pavel i s-a permis să locuiască singur, fiind păzit de un soldat.
17. După trei zile, Pavel i-a chemat pe conducătorii iudeilor; și după ce s-au adunat, el le-a zis: „Fraților, deși nu am făcut nimic rău poporului meu și nici nu am ignorat vreun obicei strămoșesc, am fost arestat în Ierusalim și apoi predat romanilor.
18. După interogatoriu, ei intenționau să mă elibereze, pentru că nu făcusem nicio faptă care se pedepsește cu moartea.
19. Dar pentru că iudeii au contestat decizia lor, am fost determinat să solicit judecarea cazului meu în fața Cezarului, deși nu intenționez să îmi acuz poporul.
20. Acum cred că înțelegeți motivul pentru care am solicitat această întâlnire cu voi. Să știți deci că eu sunt legat cu aceste lanțuri din cauza speranței pe care o are poporul Israel!”
21. Ei i-au zis: „Noi nu am primit din Iudeea nicio scrisoare referitoare la cazul tău; și nici frații care au venit aici nu au nimic rău de spus despre tine.
22. Dar știind că această grupare provoacă oriunde ostilitate, suntem interesați să îți cunoaștem concepțiile.”
23. Au stabilit împreună o zi, în care Pavel a fost vizitat de foarte mulți iudei la locuința unde găzduia. El le-a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu. Încerca să îi convingă, folosind ca dovezi (unele) texte citate din cărțile scrise de Moise și din cărțile profeților. Le vorbea de dimineața până seara…
24. Unii au fost convinși de argumentele lui, dar alții au refuzat să creadă.
25. Ei au plecat contrazicându-se unii pe alții, fapt care l-a determinat pe Pavel să le mai spună: „Spiritul Sfânt a vorbit cu mare exactitate prin profetul Isaia,
26. când a zis: «Du-te la acest popor și spune-i: ‘Veți auzi, dar nu veți înțelege; veți privi, dar nu veți vedea!’
27. Se va întâmpla așa pentru că au devenit insensibili în sufletul lor din momentul în care și-au astupat urechile și și-au închis ochii. Astfel ei refuză să se întoarcă la Mine și și-au anulat orice posibilitate de a fi vindecați.»
28. Trebuie să știți că Dumnezeu a oferit această posibilitate de salvare (și) celorlalte națiuni; și ele vor beneficia de ea!”
29. [Când au auzit aceste cuvinte, iudeii au plecat certându-se între ei.]
30. Pavel a rămas doi ani la Roma (în arest la domiciliu), într-o casă în care locuia cu chirie. Acolo el primea pe toți cei care doreau să îl viziteze.
31. Le predica despre Regatul lui Dumnezeu, învățându-i fără restricții și cu mult curaj despre Stăpânul Isus Cristos.