Faptele Apostolilor 4 BIV2014

1. Ioan și Petru mai erau La Templu, încă, și vorbeau Norodului, când a venit – De Saduchei mulți însoțit, De preoții norodului – Chiar căpitanul Templului.

2. Cu toții necăjiți erau, Pentru că cei doi învățau Despre-nvierea lui Iisus.

3. Atunci, mâna, pe ei, au pus Și-n temniță i-au aruncat, Până în zori, căci s-a-nserat.

4. Dar mulți din cei ce-au auzit Cuvântul care-a fost vestit, S-au încrezut în spusa lor. Astfel, al credincioșilor Rând a sporit și, numărați, Au fost cam cinci mii de bărbați.

5. În zori, bătrâni și cărturari – Precum și capii cei mai mari Ai gloatelor – se sfătuiră Și, spre Ierusalim, porniră. Acolo, ei s-au adunat Și-au hotărât a ține sfat.

6. Parte luă, la adunare, Chiar Ana, preotul cel mare; Chiar și Caiafa a venit, De Alexandru însoțit Și de Ioan. Se mai aflau, Acolo, cei ce se trăgeau Din neamul marilor preoți.

7. După ce au sosit cu toți, Au poruncit a fi aduși Ioan și Petru și-au fost puși Să stea la mijloc, iar apoi, I-au întrebat: „Spuneți dar, voi: Cu ce putere-ați săvârșit, În al cui nume-ați făptuit, Lucrul pe care l-am văzut?”

8. Petru, de Duhul Sfânt, umplut, Le zise: „Vouă, celor cari Peste norod sunteți mai mari, Vouă, bătrâni israeliți, Vă voi răspunde, ca să știți!

9. Uitați-vă, numai, la mine: Pentru o facere de bine, Pentru că s-a tămăduit Un biet bolnav nenorocit, Suntem, la întrebări, luați – Trași la răspundere! Aflați –

10. Și voi, și-ntregul Israel – Că vindecat e omu-acel – Ologul ce v-a fost adus – Prin sfântul Nume-al lui Iisus Hristos din Nazaret, pe care – Cum bine știe fiecare – Voi L-ați ucis! În mod voit, L-ați dat să fie răstignit, Dar Dumnezeu nu L-a lăsat, Între cei morți, ci L-a-nviat!

11. El este „piatra lepădată” De voi zidarii, și-acum iată „Că a ajuns a fi adusă Și-n capul unghiului e pusă.”

12. Voiesc dar să vă dau de știre Că-n nimeni alt’ nu-i mântuire Sub ceruri, pentru că – sub soare – Nu-i un alt Nume dat, în care, Omul să fie mântuit. Doar în Iisus, a dobândit Umanitatea, mântuire!”

13. Auzind astfel de vorbire Și îndrăzneala arătată De Petru și Ioan, mirată, Rămase-ntreaga adunare, Căci îi știa pe fiecare, Dintre cei doi, că nu aveau Carte defel și că erau Oameni de rând. Din tot ce-au spus, Au înțeles căci cu Iisus Oameni-aceia au umblat.

14. Dar pentru că cel vindecat Era prezent, nu au putut Vorbi-mpotrivă. Au tăcut

15. Și, din Sobor, au poruncit, Să fie scoși. S-au sfătuit

16. Mult, între ei, și-au zis apoi: „Ce facem dar, cu ăștia doi? Ierusalimul a văzut Minunea care s-a făcut, Prin ei. Aceasta e vădită, Nu poate fi tăgăduită.

17. Acuma, ce măsuri luăm? Deci haidem să nu-i mai lăsăm – Ca vestea să nu se lățească – În acest Nume, să vorbească.”

18. Ei, înăuntru – mai apoi – Când îi chemară pe cei doi, Le porunciră cu strictețe, Pe nimeni să nu mai învețe În sfântul Nume-al lui Iisus.

19. Ioan și Petru-atunci au spus: „Acum dar, judecați și voi: De cine-i – drept – s-ascultăm noi, Mai mult? De voi? De Dumnezeu? Răspunsul nu-i așa de greu.

20. Deci, nu putem să nu vorbim De toate câte noi le știm, Pentru că noi le-am auzit Și le-am văzut, necontenit.”

21. Atuncea, i-au amenințat Și-apoi, să plece, i-au lăsat, Căci nu puteau să-i pedepsească, Să nu cumva să se stârnească Noroadele, care – mirate De lucrurile întâmplate – Îl lăudau pe Dumnezeu Și slavă-I aduceau mereu.

22. Ologul – acel om cu care, Minunea cea de vindecare S-a petrecut – în vârstă fuse: De patru zeci de ani, trecuse.

23. Ioan și Petru-au revenit Printre ai lor și-au povestit Apoi, ce s-a-ntâmplat, la toți: Ce au vorbit marii preoți Și-ai lor bătrâni. Când auziră,

24. Ei, glasurile, își uniră Și, către Domnul, au strigat: „Stăpâne, care ai creat Și cer și mare și pământ Și toate câte-n ele sânt!

25. Prin Duhul Sfânt, Tu ai vorbit, Prin David, care a rostit: „Oare de ce-s întărâtate Neamuri? De ce sunt cugetate Lucruri deșarte, în popor?

26. Iată că orice domnitor, Precum și-ai lumii împărați, Unitu-s-au și-s răsculați – Toți – împotriva Domnului Și împotriva Unsului – Al Unsului, Alesul Său.”

27. Potrivnici, lui Iisus al Tău, Rob Sfânt pe care Tu L-ai uns Și care, la noi, a ajuns, S-au însoțit cu-adevărat – Așa precum ne-ai înștiințat – Aici chiar, în astă cetate: Pilat și Neamurile toate, Al nostru împărat, Irod, Și al lui Israel norod.

28. În acest fel, s-a împlinit Tot ce fusese pregătit, De mâna Ta, de al Tău sfat.

29. Doamne, ei ne-au amenințat, Dar Te rugăm ca să privești La ei și să ne întărești, Cu-a Ta putere și-ndrăzneală, Ca, fără nici o șovăială, Să răspândim, al Tău Cuvânt.

30. Întinde brațul Tău cel sfânt, Minuni să fie-nfăptuite Și bolile tămăduite, Stârpit să fie orice rău, Prin Numele Robului Tău,

31. Iisus.” După ce s-au rugat, Puternic s-a cutremurat Locul în care au șezut Și, de Duh Sfânt, ei s-au umplut. De-aceea, fără de sfială, Vestiră, plini de îndrăzneală Și de curaj, la toți, mereu, Cuvântul spus de Dumnezeu.

32. Mulțimea celor ce credeau, Un trup și-un suflet doar, erau. De obște le aveau pe toate Și nu sta nimeni a socoate Care ar fi averea lui.

33. Despre-nvierea Domnului, Apostolii mărturiseau Și, plini de har, cu toți erau.

34. Nu era nimeni, printre ei, Să ducă lipsă, căci toți cei Care aveau case, ogoare, Vindeau totul și fiecare, Prețul pe care îl primeau,

35. Apostolilor îl dădeau Punând la ale lor picioare Banii, iar ei – la fiecare – După nevoi, au împărțit.

36. Iosif, cel care s-a numit Barnaba – numele-i e pus De-apostoli și-nseamnă tradus „Al mântuirii fiu” – Levit, De neam din Cipru, a venit

37. Cu banii ce i-a obținut Pe un ogor ce l-a vândut, Și-ntreaga sumă căpătată, Apostolilor, le-a fost dată.