Faptele Apostolilor 4 NTR

1. În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii,

2. foarte supărați din cauză că învățau poporul și vesteau, în Numele lui Isus, învierea dintre cei morți.

3. Au pus mâna pe ei și i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară.

4. Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși a ajuns la aproape cinci mii.

5. În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii și cărturarii,

6. marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți.

7. I-au pus pe apostoli să stea în mijloc și i-au întrebat: ‒ Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta?

8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: ‒ Conducători și bătrâni ai poporului,

9. dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat,

10. să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți!

11. Acesta este: „Piatra, care a fost disprețuită de voi, zidarii, care a devenit Piatra din capul unghiului“.

12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!

13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus.

14. Însă, văzându-l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică.

15. Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu și s-au sfătuit între ei, zicând:

16. „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut un semn clar, și nu-l putem nega.

17. În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să-i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“.

18. I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu-i mai învețe pe alții în Numele lui Isus.

19. Însă Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu!

20. Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“.

21. După ce i-au amenințat din nou, le-au dat drumul, neștiind cum să-i pedepsească, din cauza poporului, căci toți Îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

22. Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta miraculos de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

23. După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii.

24. Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele,

25. Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului nostru David, slujitorul Tău, astfel: «De ce se agită națiunile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte?

26. Regii pământului s-au ridicat cu toții, și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său».

27. Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău celui sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod, Ponțiu Pilat, neevreii și poporul Israel,

28. ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple.

29. Și acum, Doamne, uită-te la amenințările lor și dă-le slujitorilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău!

30. Întinde-Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Slujitorului Tău celui sfânt, Isus!“.

31. După ce s-au rugat, locul unde erau adunați s-a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32. Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și-n gând și niciunul nu spunea că vreunul dintre bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun.

33. Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți.

34. Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de terenuri sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau

35. și-l puneau la picioarele apostolilor. Apoi se împărțea fiecăruia în funcție de cum avea nevoie.

36. Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru,

37. a vândut un teren care-i aparținea și apoi a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.