Faptele Apostolilor 4 VDCL

1. Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii,

2. foarte îngrijorați pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți.

3. Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum.

4. Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii.

5. Și a fost așa: a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim

6. și Ana, marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților.

7. Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta?

8. Atunci Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni,

9. dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat,

10. să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră.

11. El este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi.

12. Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți.

13. Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus.

14. Și privind pe omul cel tămăduit stând cu ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă.

15. Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei,

16. zicând: Ce să facem acestor oameni? Căci este știut că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui.

17. Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni.

18. Și i‐au chemat și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus.

19. Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.

20. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și auzit.

21. Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.

22. Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani.

23. Și fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii.

24. Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele,

25. care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte?

26. Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său.

27. Căci cu adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt Isus, pe care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel,

28. spre a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie.

29. Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala

30. întinzându‐ți tu mâna spre tămăduire și spre a se face semne și minuni prin numele sfântului tău Slujitor Isus.

31. Și după ce s‐au rugat, s‐a cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32. Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau una și niciunul nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște.

33. Și apostolii își dădeau cu multă putere mărturia pentru învierea Domnului Isus și har mare era peste ei toți.

34. Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute

35. și le puneau la picioarele apostolilor și; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință.

36. Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru,

37. având un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor.