Faptele Apostolilor 6 BVA
1. În acele zile, când s-a mărit numărul discipolilor, evreii care vorbeau limba greacă, protestau împotriva celorlalți evrei, pentru că văduvele lor nu beneficiau de ajutoarele care erau distribuite în fiecare zi.
2. Cei doisprezece (apostoli) au adunat mulțimea discipolilor și au zis: „Nu este normal ca noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu și să ne ocupăm de administrație.
3. În consecință, vă propunem, fraților, să alegeți dintre voi șapte bărbați cu o bună reputație, plini de Spiritul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom desemna să facă această slujbă.
4. Iar noi vom persevera în rugăciune și în predicarea Cuvântului.”
5. Această propunere a fost aprobată de toți cei care erau adunați acolo. Astfel, bărbații pe care i-au ales (ca administratori), au fost următorii: Ștefan, un bărbat plin de Spirit Sfânt și de credință, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae – un (fost) adept al iudaismului care provenea din Antiohia.
6. I-au adus pe toți înaintea apostolilor care s-au rugat punându-și mâinile peste ei.
7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul discipolilor se mărea în Ierusalim și foarte mulți preoți deveneau creștini.
8. Ștefan era plin de har, de autoritate și făcea mari minuni și lucruri supranaturale între oameni.
9. Exista un loc de închinare numit „Sinagoga oamenilor liberi”. În această clădire se adunau evrei care proveneau din Cirena și din Alexandria. Împreună cu alți iudei din Cilicia și din Asia, aceștia au inițiat o dispută cu Ștefan.
10. Dar nu au reușit să îl contrazică, pentru că fiind inspirat de Spiritul Sfânt, le vorbea cu înțelepciune.
11. Atunci au vorbit (în secret) cu niște oameni, învățându-i să zică: „Noi l-am auzit (pe Ștefan) pronunțând cuvinte blasfematoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!”
12. Au provocat astfel poporul, pe liderii lui și pe învățătorii legii mozaice, care au venit în forță, l-au arestat și l-au dus în Sanhedrin.
13. Acolo au adus niște martori mincinoși care au zis: „Acest om nu încetează să blasfemieze acest loc sfânt și legea (mozaică).
14. Noi l-am auzit zicând că Isus din Nazaret va dărâma această clădire și că va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise!”
15. Toți cei care formau Sanhedrinul s-au uitat fix la Ștefan; și au văzut că avea o față ca de înger.