Faptele Apostolilor 6 VBRC2020
1. În zilele acelea, crescând numărul discipolilor, eleniștii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi.
2. Atunci, cei doisprezece, convocând adunarea discipolilor, au spus: „Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese.
3. De aceea, fraților, căutați dintre voi șapte bărbați cu nume bun, plini de duh și înțelepciune, pe care să-i stabilim pentru această necesitate.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului”.
5. Și a plăcut cuvântul [acesta] înaintea întregii adunări și i-au ales pe Ștéfan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Fílip, pe Prohór, pe Nicanór, pe Timón, pe Parmenás și pe Nicolae, prozelit din Antiohía.
6. Pe aceștia i-au pus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile asupra lor.
Arestarea diaconului Ștéfan7. Și cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor în Ierusalím se înmulțea foarte mult și o mare mulțime de preoți se supuneau credinței.
8. Ștéfan, plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor.
9. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberților, a Cirènenilor, a alexandrinilor și a celor din Cilícia și Asia, ca să discute cu Ștéfan,
10. însă nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea.
11. Atunci i-au pus pe niște bărbați să spună: „L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu”.
12. Au instigat poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s-au năpustit asupra lui, l-au prins și l-au dus în fața Sinédriului.
13. Apoi au pus niște martori falși care spuneau: „Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii.
14. Într-adevăr, l-am auzit spunând: «Acest Isus, Nazarinéanul, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»”.
15. Atunci, toți cei care ședeau în Sinédriu l-au privit fix și au văzut fața lui ca fața unui înger.