Logo
🔍

Faptele Apostolilor 7 BVA

«

1. Marele preot a zis: „Este adevărat?”

2. Ștefan a răspuns: „Frați și părinți, ascultați-mă! Dumnezeu gloriei s-a revelat strămoșului nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte de stabilirea lui în Haran,

3. și i-a zis: «Ieși din țara ta și din familia din care provii; și du-te în țara pe care ți-o voi arăta.»

4. Atunci el a plecat din țara caldeenilor și și-a stabilit domiciliul în Haran. După moartea tatălui lui, Dumnezeu l-a adus (pe Avraam) în această țară în care locuiți și voi acum.

5. Dar în aceste teritorii nu i-a dat nimic ca proprietate personală – nici măcar o palmă de teren – ci i-a promis că în viitor ea va fi a urmașilor lui, deși el (încă) nu avea atunci niciun copil.

6. Dumnezeu i-a spus că descendenții lui vor locui (inițial) într-o țară străină, că vor trăi acolo ca sclavi și că astfel vor fi chinuiți patru sute de ani.

7. Dumnezeu îi mai zisese: «Eu voi judeca acea națiune care îi va ține în sclavie. Și apoi ei Îmi vor sluji în aceste teritorii.»

8. Apoi a instituit legământul circumciziei; și astfel, când s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în a opta zi de viață. Când s-a născut Iacov – fiul lui Isaac – acesta și-a circumcis fiul. Iar Iacov a avut ca fii pe cei doisprezece patriarhi.

9. Aceștia, pentru că îl invidiau pe Iosif, l-au vândut ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el

10. și l-a scăpat de toate necazurile lui. I-a dat înțelepciune și l-a făcut să primească favoarea faraonului care guverna Egiptul. Și el l-a desemnat ca administrator al Egiptului și al tuturor posesiunilor lui.

11. A fost o foamete în toată zona Egiptului și în cea a Canaanului. Criza era mare și strămoșii noștri nu găseau alimente.

12. Iacov a auzit că este grâu în Egipt și i-a trimis pe strămoșii noștri pentru prima dată acolo.

13. Când au venit a doua oară, Iosif și-a recunoscut frații și faraonul a aflat din ce familie provenea el.

14. Apoi Iosif a chemat pe tatăl lor numit Iacov și pe ceilalți membri ai familiei lui – șaptezeci și cinci de persoane.

15. Iacov a venit în Egipt, unde a murit. Apoi, și strămoșii noștri au murit tot acolo.

16. Toți au fost duși la Șehem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la descendenții lui Hamor în Șehem.

17. Se apropia vremea când urma să se întâmple ce promisese Dumnezeu lui Avraam. Poporul a crescut numeric în Egipt,

18. până a venit să guverneze un (nou) conducător care nu îl cunoscuse pe Iosif.

19. Acel rege a exploatat poporul nostru și i-a chinuit pe strămoșii noștri, obligându-i chiar să își abandoneze nou-născuții, pentru ca aceștia să moară.

20. În acele condiții s-a născut Moise, care era un copil frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în familia tatălui lui.

21. Iar când a trebuit să fie abandonat, l-a luat fiica faraonului și l-a crescut ca pe copilul ei.

22. Moise a învățat toată știința egiptenilor și era remarcabil în vorbe și în fapte.

23. Când avea vârsta de patruzeci de ani, s-a gândit să meargă între evrei, ca să vadă cum trăiesc frații lui care formau poporul Israel.

24. L-a văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate. Atunci l-a apărat, l-a răzbunat pe cel exploatat și l-a omorât pe egiptean.

25. Credea că frații lui vor realiza că Dumnezeu urma să Se folosească de el ca să îi elibereze. Dar ei nu au înțeles acest lucru.

26. A doua zi, când (doi evrei) se băteau, Moise a venit între ei și a încercat să atenueze conflictul, zicându-le: «Voi sunteți frați! De ce vă nedreptățiți unul pe celălalt?!»

27. Dar cel care făcea nedreptatea celuilalt, i s-a opus fizic și apoi i-a zis: «Cine te-a desemnat pe tine ca șef și judecător pentru noi?

28. Vrei să mă omori și pe mine la fel cum ai procedat ieri cu acel egiptean?»

29. Auzind aceste cuvinte, Moise a fugit în Madian, unde a locuit ca străin; și acolo i s-au născut doi fii.

30. După (alți) patruzeci de ani, a avut o viziune în deșertul Sinai, văzând un înger în flacăra unui tufiș arzând.

31. Când a observat acest lucru ciudat, Moise s-a apropiat să vadă ce se întâmplă; și atunci a auzit vocea lui Iahve,

32. care i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul părinților tăi: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Iar Moise, tremurând, nu a avut curajul să (mai) privească.

33. Iahve i-a zis: «Descalță-te, pentru că locul pe care stai este un pământ sfânt!

34. Am văzut suferința poporului Meu care este în Egipt. Le-am auzit gemetele și am decis să îi eliberez. Acum trebuie să pleci; pentru că te voi trimite în Egipt.»

35. Vorbindu-i prin Îngerul care îi apăruse în acel tufiș arzând, Dumnezeu l-a trimis pe acest Moise ca stăpân și eliberator, în ciuda faptului că fusese respins de ei când i-au zis: «Cine te-a desemnat să fii stăpânul și judecătorul nostru?».

36. Tocmai el i-a scos din Egipt; și a făcut miracole atât în această țară, la marea Roșie, cât și în deșert, timp de patru zeci de ani.

37. Acest Moise le-a zis descendenților lui Israel: «Dumnezeul vostru care se numește Iahve vă va da dintre frații voștri un profet ca mine. Să ascultați de El!»

38. Tot Moise este cel care a condus adunarea israelienilor în deșert, unde pe muntele Sinai i-a vorbit un Înger; și astfel a primit împreună cu strămoșii noștri cuvinte vii, ca să ni le transmită (și) nouă.

39. Strămoșii noștri au refuzat să îl asculte și l-au desconsiderat. Apoi, în inimile lor, ei s-au întors în Egipt

40. și au zis lui Aaron: «Fă-ne niște zei care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce s-a întâmplat cu acel Moise care ne-a scos din Egipt!»

41. Astfel, în acele zile au făcut un vițel, au adus ofrande idolului sacrificând animale și s-au bucurat de obiectul făcut de mâna lor.

42. Atunci Dumnezeu S-a îndepărtat de ei și i-a lăsat să se închine corpurilor cerești. S-a întâmplat cu ei așa cum este scris în cartea profeților: «Israelienilor, nu Mie Mi-ați oferit sacrificii în timpul celor patruzeci de ani cât ați fost în deșert.

43. Ați transportat cu voi cortul lui Moloh și imaginea stelei zeului Remfan – lucruri pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor! Acesta este motivul pentru care vă voi exila dincolo de Babilon!»

44. Strămoșii noștri aveau în deșert cortul întâlnirii, așa cum decisese Cel care i-a spus lui Moise să îl facă în conformitate cu modelul pe care îl văzuse.

45. L-au adus cu ei în țara stăpânită de națiunile pe care Dumnezeu le-a alungat din fața lor în timpul lui Iosua; și a rămas acolo până în zilele când trăia David.

46. Dumnezeu i-a acordat milă; iar el și-a exprimat dorința să construiască o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov.

47. Și Solomon a fost cel care I-a construit o casă.

48. Dar Cel Foarte Înalt nu locuiește în construcții făcute de mâini omenești. Acest lucru este susținut și de profetul care zice:

49. «Cerul este tronul Meu și pământul este locul unde Îmi țin picioarele. Cel fel de casă Îmi veți construi voi Mie – zice Iahve – sau care va fi locul Meu de odihnă?

50. Nu a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?»…

51. Oameni încăpățânați, necircumciși cu inima și cu urechile! Voi totdeauna v-ați opus Spiritului Sfânt. Ați procedat exact ca părinții voștri.

52. Pe care dintre profeți nu i-au persecutat ei? Au omorât pe cei care anunțau venirea celui Corect; iar acum L-ați trădat și L-ați omorât –

53. tocmai voi care ați primit legea dată prin intermediul îngerilor; și (totuși) nu ați respectat-o!…”

54. Când au auzit ei aceste cuvinte, i-au devenit foarte ostili, încleștându-și maxilarele.

55. Dar Ștefan, plin de Spiritul Sfânt, a privit spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare (în poziție de autoritate) la dreapta lui Dumnezeu.

56. Apoi a zis: „Să știți că văd cerul deschis și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

57. Atunci ei au început să zbiere și nu au vrut să îl mai asculte; ci având aceeași intenție, au venit toți împotriva lui,

58. l-au scos din oraș și l-au omorât cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr care se numea Saul.

59. Ei aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga, zicând: „Doamne Isus(e), primește sufletul meu!”

60. Apoi a îngenuncheat și a strigat: „Doamne, nu le lua în considerare acest păcat!” Și după ce a spus aceste cuvinte, a murit.

»