Faptele Apostolilor 8 BIV2014

1. Saul, cu cei ce-avură-n plan Ca să-l ucidă pe Ștefan, Se învoise, negreșit. Din ziua ‘ceea, s-a pornit Prigoană, în Ierusalim, Contra Bisericii. Găsim, Astfel, pe credincioși, fugiți Și, prin Iudeea, risipiți, Precum și prin Samaria. Prigoanei – care bântuia Ierusalimu-n acel ceas – Apostolii, doar, au rămas,

2. Să-i facă față. Mai erau Și-alți oameni, care se temeau, De Dumnezeu. Ei l-au luat, Pe Ștefan, și l-au îngropat Cu jale și cu tânguire.

3. Saul, cu împuternicire De la cei mari, prăpăd făcea, Printre creștini. El pătrundea, În ale lor case, luând – Cu sila – și întemnițând, Atât bărbați, cât și femei.

4. În acest timp, creștini-acei Care, prin jur, s-au risipit, Cuvântu-au propovăduit.

5. Printre Samariteni, s-a dus Filip, vorbind despre Iisus.

6. Noroadele-au luat aminte, Atunci, la ale lui cuvinte, Pentru că ele au văzut, Ce semne, Filip a făcut.

7. Din îndrăciți, duhuri ieșeau, Înspăimântate, și țipau; Șchiopi și ologi nenorociți, Au fost, atunci, tămăduiți,

8. Iar acel timp a fost să fie Un timp de mare bucurie, Pentru cetate. Locuia,

9. Acolo, în Samaria, Un om cari, Simon, s-a numit. Întreg norodul a uimit, Cu vrăjile ce le făcea. Om însemnat, el se credea,

10. Pentru că toți, cu mic cu mare, Îl ascultau, dându-i crezare Și-l lăudau, zicând mereu: „Aceasta-i a lui Dumnezeu Putere, ce se cheamă „mare”, Cum bine vede fiecare.”

11. Și astfel, cu luare-aminte, Norodul, ale lui cuvinte, Le asculta, fiind uimit, De câte vrăji, a săvârșit.

12. Însă, când Filip a intrat, La ei și când a cuvântat, De Evanghelia Domnului Și despre cea a Numelui Cel Sfânt al lui Hristos Iisus, Samaritenii, toți, s-au dus La el, și fost-au botezați, Atât femei, cât și bărbați.

13. Când aste lucruri a văzut, Chiar Simon însuși a crezut, Iar după ce-a fost botezat, Mereu, pe Filip, l-a urmat, Uimit de cele petrecute, De semnele ce-au fost făcute.

14. Apostolii, care – cum știm – Rămaseră-n Ierusalim, Când veștile le-au auzit – Cum că-n Samaria, primit Este al Domnului Cuvânt – Găsiră că potriviți sânt, Să meargă, în acel ținut, Ioan și Petru. Au făcut,

15. Întocmai, cum au cugetat; Cei doi au mers și s-au rugat, Pe al Samariei pământ, Ca să primească Duhul Sfânt

16. Toți cei care l-au ascultat, Pe Filip, și au căpătat Botezul – precum el le-a spus – În Sfântul Nume-al lui Iisus – Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.

17. Ioan și Petru s-au rugat, Punând mâinile peste ei, Duh Sfânt primind oameni-acei.

18. Când a văzut că tuturor, Doar prin punerea mâinilor Apostolilor, le e dat Duhul Cel Sfânt, a alergat Simon, la ei, și le-a adus Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:

19. „Iată ce vreau eu, a vă cere: Să-mi dăruiți astă putere, Să pot, când mâinile-mi așez Pe cineva, să-l înzestrez Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit

20. La el și, aspru, i-a vorbit: „Ce mârșav gând, ție îți vine?! Să piară banii tăi, cu tine, Pentru că astfel tu gândești, Că poți, cu bani, să dobândești Darul lui Dumnezeu! Dar vai!

21. Nici parte și nici sorți nu ai, În toate-aceste trebi, vreodată, Căci inima nu ți-e curată, În fața Domnului. Îți spun

22. Care e lucrul cel mai bun, Ce poți ca să-l înfăptuiești: Degrabă, să te pocăiești Și să te rogi, lui Dumnezeu, Să-ți ierte-acum păcatul greu, Să-ți ierte gândul necurat! – De-i cu putință de iertat.

23. Căci bine văd, că ești umplut, De fiere-amară și, ținut – De făr’delegi – înlănțuit.”

24. În urmă, Simon a vorbit: „Eu cred că este mult mai bine Să vă rugați voi, pentru mine, Lui Dumnezeu, ca nu cumva Să mi se-ntâmple-apoi, ceva, Din cele ce mi-ați pomenit.”

25. Sfârșind de propovăduit Cuvântul Domnului, cei doi Apostoli, s-au întors, apoi, Către Ierusalim, vestind Iar Evanghelia, și vorbind, Mereu, Samaritenilor În satele din drumul lor.

26. În zbor, un înger a venit, La Filip și i-a poruncit: „De drum, acum, te pregătește Și-apoi, spre miazăzi, pornește! Către Ierusalim te duci, Și calea ‘ceea s-o apuci, De către Gaza. Acel drum, Să știi, că e pustiu, acum.”

27. Filip, pe dată, s-a sculat – Cum i s-a spus – și a plecat. Pe drum, un famen, a găsit – Un Etiopian – venit De la Ierusalim, căci el Fusese în orașu-acel, Să se închine, precum cere Al său crez. El avea putere, La-mpărăteasa ce domnea, Atunci, în Etiopia, Care, Candace, s-a numit.

28. Șezând în car, el a citit A lui Isaia prorocie.

29. Atunci, s-a potrivit să fie Filip, în urma lui, pe drum. Duhul îi zise: „Fugi, acum,

30. Să îl ajungi!” El a fugit Și imediat l-a auzit Pe famenul ce-n car ședea, Că, pe Isaia, îl citea. Filip i-a zis: „Te-ai dumirit? Oare, din ceea ce-ai citit, Ceva, ceva, ai priceput?”

31. „Dar cum crezi că aș fi putut Să înțeleg așa ceva, Când nu mă-ndrumă cineva?” Apoi, pe Filip, l-a rugat Să urce-n car. El s-a urcat,

32. Iar textul ce s-a potrivit Că din Scripturi a fost citit, Spunea așa: „El a fost dus Și la tăiere-a fost adus, Asemeni unei oi; un miel, Fără de glas, fusese El, În fața celui care tunde. N-a deschis gura a răspunde,

33. Iar în smerenia-I arătată Și judecata-I fu luată. Dar cine o să fie-n stare, Ca să îi zugrăvească, oare, Pe cei din timpul Lui? Căci iată Cum viața Sa a fost luată, De pe pământ.” Famenu-a zis:

34. „Dar, despre cine o fi scris, Prorocu-n astă prorocie? Despre el oare, sau să fie

35. Un altul?” Filip a luat Cuvântul și i-a explicat Acea Scriptură. A pornit Din acel text și i-a vestit, Îndată, pe Hristos Iisus.

36. Apă găsind, Famenu-a spus: „Cum pot fi oare-mpiedicat, A fi, acuma, botezat, Când iată, apă, am găsit?”

37. Atuncea, Filip i-a vorbit: „Din toată inima, de crezi, Sigur că poți, să te botezi.”

38. Opriră carul, iar apoi, Intrară-n apă amândoi Și famenul fu botezat.

39. Filip a fost, apoi, luat De Duhul, și a dispărut, Iar acel famen și-a văzut, Cu bucurie, de-al său drum.

40. Filip ajuns era, de-acum, Pe la Azot. Apoi, s-a dus Către Cezaria, și-a spus, În a sa cale, tuturor Noroadelor cetăților, Despre Hristos, necontenit, Și, Evanghelia, a vestit.