Faptele Apostolilor 9 BIV2014

1. Saul sufla amenințare Și moarte, peste fiecare Din ucenicii Domnului.

2. El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,

3. Saul porni la drum. Când el, Lângă Damasc, a poposit, În jurul său a strălucit, Puternic, o lumină, care Venea din ceruri. Speriat tare,

4. El, la pământ, s-a prăbușit Și-apoi, un glas, a auzit: „Saul, de ce Mă prigonești?”

5. „Doamne, îmi spune, cine ești?”, Întrebă Saul. Domnu-a spus: „Cel prigonit sunt Eu, Iisus. S-arunci piciorul, înapoi – Într-un țepuș – ți-e greu.” Apoi,

6. Plin de fiori și-nspăimântat, Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Doamne, ce vrei să fac, acum?” „Te scoală, pleacă iar, la drum, Și intră în cetatea ‘ceea” – Îi zise El. „După aceea, Afla-vei, ce ai de făcut.”

7. Nimica, însă, n-au văzut Acei care l-au însoțit, Pe Saul. Ei au auzit, Vorbele spuse, de-acel glas, Și-nmărmuriți, toți, au rămas.

8. Saul, de jos, s-a ridicat Și a privit înspăimântat, În jur. Cu toate că-și ținea Ochii deschiși, el nu vedea. Însoțitorii îl luară, Atunci, de mâini, și-l ajutară S-ajungă în Damasc. A stat,

9. Trei zile-așa. Nici n-a mâncat În acest timp, nici n-a băut, Și nici vedere n-a avut.

10. Un ucenic al Domnului, Se-afla-n Damasc. Numele lui Fusese Anania. El Avu un vis, în timpu-acel, Prin care Domnul i-a vorbit.

11. „Te duci, îndată, negreșit, Pe ulița cetății, care Se cheamă „Dreaptă”, unde-și are Iuda, sălașul; iar la el, Saul din Tars e. Omu-acel

12. Se roagă-acum, căci a avut, Un vis, în care, a văzut Că Anania a intrat Și mâinile și-a așezat Asupra lui, iar el, apoi, Primit-a văzul, înapoi.”

13. „Doamne, mult rău a făptuit Omul acesta” – a-ndrăznit A spune Anania. „Știm Că sfinții din Ierusalim Multe-au avut de îndurat, Din partea lui, și-am mai aflat

14. Cum că, aici, este venit, Fiind, de preoți, întărit Ca să lucreze, fără teamă, Legând pe toți cei care cheamă Numele Tău.” Domnul i-a spus:

15. „Fă ce ți-am zis, căci l-am adus Să-Mi fie vas. L-am ales Eu, Să ducă-apoi, Numele Meu, În fața împăraților, Precum și a Neamurilor. De-asemeni, îl va duce el, Și fiilor lui Israel.

16. Am să-i arăt, pentru-al Meu Nume, Ce trebuie-a-ndura, în lume.”

17. Când Ananie-a auzit Aceste vorbe, a pornit, De-ndată, unde-a fost trimis. Intrând în casă, el a zis, După ce mâinile și-a pus, Pe Saul: „Azi, Domnul Iisus, Cel care ți S-a arătat, Pe drum – când tu te-ai îndreptat Încoace – m-a trimis, pe mine, Să îmi pun mâna, peste tine Să-ți capeți văzul înapoi Și să primești Duh Sfânt apoi.”

18. Din ochi, îndată, i-au căzut Un fel de solzi, și a văzut Din nou. Apoi, s-a ridicat, De jos, și fost-a botezat.

19. După aceea, a primit Mâncare și s-a întărit. Câteva zile, a mai stat El, la Damasc, înconjurat De ucenici. Plecă apoi,

20. Și – plin de simțăminte noi – În sinagogi, el a vestit, La toți, și-a propovăduit Despre Iisus, spunând mereu, Că Îi e Fiu, lui Dumnezeu.

21. Toți cei care îl ascultau, Plini de uimire, se-ntrebau: „Nu-i el, cel ce-n Ierusalim Făcea prăpăd, așa cum știm, În rândul celor ce-au chemat Numele-Acesta? N-a cătat – Aici, la noi – să-i ia legați Pe toți – femei, copii, bărbați – Învinuiți de crezul lor, Și să-i predea preoților?”

22. Saul, mereu, se întărea Și, de rușine, îi făcea, Pe ai Damascului Iudei, Căci dovedise – printre ei – Cum că Iisus Cel răstignit Este Hristosul, negreșit.

23. N-a trecut mult timp, după care, Iudei-au vrut să îl omoare;

24. Însă, de astă uneltire, Lui Saul, i s-a dat de știre. Spre-a-l prinde, paznici se aflau, La porți și, ne-ncetat, vegheau Noapte și zi. Însă, odată,

25. Fiind o noapte-ntunecată, Toți ucenicii au venit, O coșniță au pregătit, Și-apoi, prin zid, jos, l-au lăsat. Saul a fost, astfel, salvat

26. Și, la Ierusalim, plecă. Ajuns acolo, încercă, Pe lângă ucenici, să stea. Dar fiecare se temea, De el, căci nimeni n-a crezut, Că ucenic, s-ar fi făcut.

27. Atunci, Barnaba l-a luat, Cu el și l-a înfățișat Apostolilor, de le-a spus Cum la-ntâlnit el, pe Iisus, Cum Domnul Însuși i-a vorbit, Și cum a propovăduit Saul, apoi, cu îndrăzneală, Chiar în Damasc, fără sfială, În Sfântul Nume-al lui Iisus.

28. De-atunci, Saul mereu s-a dus Cu-apostolii, și îl găsim, Cu ei stând, la Ierusalim,

29. Vestind Numele Domnului. Astfel, printre dușmanii lui, Și mulți Evrei se numărau, Din cei ce greaca o vorbeau. Ei, să-l omoare-au încercat,

30. Însă, când frații au aflat Lucrul acesta, îl luară Și, spre Cezaria, plecară. Acolo, nu au zăbovit, Ci către Tars, ei l-au pornit.

31. Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.

32. În ăst timp, Petru dus era Și pe la sfinți cutreiera. S-a pogorât și pe la cei Din Lidia, găsind la ei

33. Un biet olog, care avea Opt ani, de când, în pat, zăcea. Enea, era omul, numit.

34. Atuncea, când l-a întâlnit, Petru privindu-l țintă-a spus: „Enea, acum, Hristos Iisus Te vindecă, de a ta boală! Lasă-ți dar patul, și te scoală!” Enea, pe loc, s-a ridicat, Își strânse patul și-a umblat.

35. Locuitorii Lidiei, Precum și cei ai Saronei, Când au văzut ce s-a-ntâmplat – Cum omul fost-a vindecat, După ce, ani, bolise greu – Se-ntoarseră, la Dumnezeu.

36. La Iope-n acel timp ședea O uceniță. Se numea Tabita – Dorca i se spune, În tălmăcire. Fapte bune Și milostenii, a făcut.

37. Tocmai atuncea, a căzut Bolnavă greu și a murit. Au plâns-o toți, iar la sfârșit, A fost scăldată și-apoi dusă Și, sus, într-o odaie, pusă.

38. Pentru că Iope se găsea Aproape – lângă Lidia – Toți ucenicii s-au gândit, Atuncea când au auzit Că Petru-acolo se găsește, Ca iute să îi dea de veste, De ceea ce s-a întâmplat. Grabnic, doi oameni au plecat, La el, ca să îl roage-apoi: „Nu pregeta, să vii la noi!”

39. Petru, spre Iope, a pornit, Iar când – acolo – a sosit, De văduve, fu-nconjurat, Care, plângând, i-au arătat Ce haine și cămăși făcea Dorca, pe vremea când trăia.

40. Petru ceru a fi lăsat Singur; apoi, a-ngenunchiat, Ca să se roage, Domnului. Sfârșind, s-a-ntors și, trupului, I-a poruncit, cu îndrăzneală: „Tabita, chiar acum, te scoală!”

41. Petru, de mână, a luat-o Și-apoi, în sus, a ridicat-o. Pe sfinți și văduve-a chemat, Iar când aceștia au intrat, În odăiță, au văzut Minunea care s-a făcut. Petru, pe Dorca, a luat-o Și-n grija lor, a-ncredințat-o.

42. Minunea care-a fost făcută, Ajunse a fi cunoscută De cei ce-n Iope locuiau, Și mulți, la Domnul, se-ntorceau.

43. Iar după cele întâmplate, Petru rămase, în cetate, Mai multe zile, găzduit De-un tăbăcar, Simon numit.