Amos 2 BIV2014

1. Domnul din ceruri a venit, Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara Moabului le are. Ba, patru sunt și pentru ele Nu Îmi schimb planurile Mele. Oasele celui care-a stat Peste Edom ca împărat, Le-a ars – după cum am văzut – Și-n var ele s-au prefăcut.

2. De-aceea, foc o să se lase În Cheriot, pe-ale lui case Și mistuite vor fi toate Paletele acolo-aflate. Întreg Moabul o să piară În mijlocul zarvei de-afară, Al glasului trâmbițelor Și-a strigătelor luptelor.

3. De-aceea, cu desăvârșire, Voi spulbera de peste fire, Judecători, cu toți cei cari Sunt în Moab drept cei mai mari. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”

4. Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara Iuda, azi, le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu Îmi schimb planurile Mele, Căci Legea Mi-a nesocotit, Poruncile nu Mi-a păzit, Ci idoli a îmbrățișat – Așa după cum s-au purtat Ai lui părinți, când au trăit – Și-n acest fel s-a rătăcit, Căci idolii se dovedeau Precum că mincinoși erau.

5. De-aceea, foc o să se lase În Iuda, peste-ale lui case Să mistuie-ale lui palate Ce-s în Ierusalim aflate.”

6. Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Țara lui Israel le are. Ba, patru sunt și pentru ele, Nu Îmi schimb planurile Mele. Neprihănitul, am văzut Cum că pe bani, a fost vândut. În cuget, n-au avut mustrări Când pe-o pereche de-ncălțări, Vândutu-l-au pe cel sărac.

7. Iată ce rele, ei mai fac: Țărână, ar dori să vadă, Peste sărmani, cum o să cadă. Calcă-n picioare – negreșit – Dreptul celui nenorocit. Atât fiul, cât și-al său tată Se duc chiar la aceeași fată, Ca prin purtarea nebunească, Numele-Mi sfânt să-L pângărească.

8. Iată, lângă orice altar Ajuns-au să se-ntindă dar, Pe straiele, zălog, luate. Ei beau apoi, pe săturate – În casa idolilor lor – Amenda osândiților Pe care ei i-au osândit.

9. Și totuși, Eu am nimicit Poporul Amoriților Care ședea în calea lor, Ai cărui oameni se vădeau Că precum cedri-nalți erau, Iar în putere fost-au tari, Asemenea unor stejari. Iată că Eu le-am nimicit Roadele ce le-au dobândit, Din vârf și pân’ la rădăcină, Distrugerea fiind deplină.

10. Eu, de la Egipteni, din țară, Am scos al vost’ popor afară Și patruzeci de ani apoi, Povățuitu-v-am pe voi, Când în pustie v-ați aflat. În stăpânire, Eu v-am dat Ținutul Amoriților.

11. Proroci, pentru al vost’ popor, Dintre-ai voști’ fii am ridicat. Și Nazirei, apoi, v-am dat, Din rândul tineretului, Din mijlocul poporului. Nu e așa, copii pe care Neamul lui Israel îi are?” – Spusese Domnul… „Însă voi,

12. La Nazirei, le-ați dat apoi, Vin ca să bea și ați oprit Prorocii, căci le-ați poruncit, Zicând: „Să nu mai prorociți!”

13. De-aceea o să fiți zdrobiți, Precum pământul e călcat De carul cu snopi încărcat.

14. Să fugă, nu va mai putea Cel iute, orișicât ar vrea, Și nici puterea ce o are, N-o să-i slujească celui tare. Viteazul n-o să izbutească, Viața, ca să și-o izbăvească.

15. Arcașul – de asemenea – Să țină piept, nu va putea, Și nici cel iute de picioare Nu va avea nici o scăpare. Cu călărețul e la fel, Căci viața n-o să-și scape el.

16. În ziua ‘ceea – ne-ndoios – Războinicul cel inimos, Speriat va fi – fără-ndoială – Și va fugi în pielea goală. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”