Amos 3 NTR
1. „Fii ai lui Israel, ascultați acum cuvântul acesta pe care l-a rostit Domnul împotriva voastră, împotriva întregului clan pe care Eu l-am scos din țara Egiptului:
2. Numai pe voi vă recunosc dintre toate familiile pământului. De aceea vă voi și pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre“.
3. Merg oare doi oameni împreună, dacă nu s-au înțeles la aceasta?
4. Oare răcnește leul în pădure când nu are pradă? Oare se aude glasul leului tânăr din vizuina lui, dacă nu a prins ceva?
5. Oare cade pasărea în capcana de pe pământ, dacă nu i s-a întins un laț? Se ridică oare lațul de la pământ fără să se fi prins ceva în el?
6. Dacă sună trâmbița în cetate, oare nu se înspăimântă poporul? Dacă vine o nenorocire în cetate, oare nu Domnul a dat-o?
7. Căci Stăpânul Domn nu face nimic fără să-Și descopere hotărârea slujitorilor Săi, profeții.
8. Leul a răcnit – cine nu se va teme? Stăpânul Domn a vorbit – cine ar putea să nu profețească?
9. Proclamați în fortărețele Așdodului și în fortărețele țării Egiptului, zicând: „Adunați-vă pe munții Samariei și uitați-vă la numeroasele tulburări din mijlocul ei și la asuprirea care este în ea!“.
10. „Nu știu să facă dreptate“, zice Domnul, „ei, care strâng în fortărețele lor violență și jaf“.
11. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Un dușman va înconjura țara, îți va doborî puterea, iar fortărețele tale vor fi jefuite!“.
12. Așa vorbește Domnul: „Așa cum păstorul scapă din gura leului două picioare sau o bucată de ureche, tot așa vor fi salvați și fiii lui Israel, cei ce locuiesc în Samaria pe un colț de pat și pe marginea divanului.
13. Ascultați și mărturisiți împotriva Casei lui Iacov“, zice Stăpânul Domn, Dumnezeul Oștirilor.
14. „În ziua când îl voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi aduce pedeapsa și asupra altarelor din Betel; coarnele altarului vor fi retezate și vor cădea la pământ.
15. Voi dărâma reședința de iarnă și reședința de vară. Palatele decorate cu fildeș vor fi distruse, iar casele cele mari vor fi spulberate“, zice Domnul.