Amos 9 BIV2014

1. Apoi, pe Domnul L-am văzut Cum pe altar El a șezut Și-aste cuvinte mi le-a spus: „Lovește pragul cel de sus, Al porții, zguduiți să fie Ușorii ei, din temelie. Sfărâmă, peste capul lor, Acești ușori ai porților. Pe cei care vor rămânea, Am să-i ucid cu sabia. Cu fuga, n-o să izbutească Nimeni, scăpare, să găsească. Nimeni nu va avea scăpare, Căci n-o să fie îndurare.

2. În locuința morților De s-ar ascunde-acest popor, Al Meu braț are să-l ajungă Și-acolo, și are să-l smulgă. În cer de-ar merge-acel popor, Și de acolo îl pogor.

3. Dacă pe vârful muntelui Cari este al Carmelului, Să se ascundă vor căta, Și de acolo-i voi sălta. Dacă ar vrea ca să pătrundă Și-n fundul mării să se-ascundă, De-a Mea privire n-au să scape Nici în acel noian de ape, Căci șarpelui îi poruncesc Să-i muște și îi izgonesc.

4. Dacă ajunge-vor să fie, De-ai lor vrăjmași, duși în robie, Scăpare tot nu vor avea, Căci îi va pierde sabia. Nu vor putea scăpa de Mine Și le voi face rău, nu bine.”

5. Iată că Domnul tuturor Și Dumnezeu al oștilor Vine și-atinge-acest pământ Și-n jur, topite, toate sânt. Locuitorii se-ngrozesc Și plini de spaimă ei jelesc. Precum Nilul Egiptului, Saltă scoarța pământului. Ea se ridică – bunăoară – Și-apoi, de-ndată se pogoară.

6. Cămară-n cer, El Și-a durat. Peste pământ Și-a-ntemeiat Bolta. Apoi – de bună seamă – Apele mărilor, le cheamă. Vin toate la al Său cuvânt, Iar El le varsă pe pământ. El este cunoscut în lume, Căci „Domnul” este al Lui Nume!

7. „Dar voi – copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are – Nu-Mi sunteți Mie, cum sunt cei Cari fii sunt, Etiopiei?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Pe Israel, nu l-am scos Eu, Din al Egiptului ținut, La fel precum am mai făcut Cu Filistenii din Caftor Și cu al Siriei popor Care fusese-n Chir aflat?”

8. „Domnul privirea Și-a-ndreptat Spre-mpărăția ce se-arată Precum că este vinovată, S-o spulbere de pe pământ, Cu oamenii cari ai ei sânt.” „Totuși, nu am să-i nimicesc De tot, pe cei ce se vădesc Că sunt din casa cea pe care Iacov în astă lume-o are” – A cuvântat Domnul. „Căci iată,

9. Voi porunci și vânturată Are să fie casa care Neamul lui Israel o are, Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ. Precum sunt grânele-așezate În ciur, spre a fi vânturate Ca nici un bob din câte sânt Să nu ajungă pe pământ, La fel, vântur casa pe care Neamul lui Israel o are!

10. Toți păcătoșii din popor, De sabie uciși fi-vor, Cu toate că aceștia zic: „Nu avem teamă de nimic. Nenorocirea, mai apoi, Nu o să vină peste noi.”

11. În vremea ‘ceea, așadar, Cortul lui David îl salt iar. Spărturile i le cârpesc, Ruinele i le zidesc, Căci îl voi face – bunăoară – Precum era odinioară.

12. Stăpân pe rămășița care Neamul Edomului o are Și peste cei care, mereu, Este chemat Numele Meu, Are ca să ajungă el, Căci astfel a vorbit Acel Care o să Se îngrijească, Aceste lucruri să-mplinească.”

13. Domnul a zis: „Vin zile-n cari Acei ce se vădesc plugari Au să-i ajungă pe acei Ce sunt secerători, iar cei Cari strugurii i-au adunat Și-apoi în teascuri i-au călcat, Au să-i ajungă pe cei care Sămânță-mprăștie-n ogoare. Mustul va picura din munți, Pe ale dealurilor frunți, Când vor veni zilele-acele.

14. Eu, după planurile Mele, Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Israel, căci el, mereu, S-a dovedit popor al Meu. Cetățile ce-s pustiite, Atunci vor fi din nou zidite. Ei au să le zidească iară, Și au să locuiască-n țară. Vii vor sădi și vin vor bea, Iar din grădini, rod vor avea.

15. În țara lor am să-i sădesc Și n-am să mai îngăduiesc Să fie smulși din țara dată În stăpânirea lor, odată. Așa a zis Cel cari, mereu, Îți este Domn și Dumnezeu!”