Coloseni 2 BIV2014

1. „Doresc să știți bine, apoi, Ce luptă duc eu, pentru voi – Pentru cei care vă aflați În Laodiceea, dragi frați, Și pentru cei ce n-au putut, Fața, încă, să-mi fi văzut.

2. Mă lupt ca-mbărbătați să fie, În inimi – ei – și să se ție Uniți în dragoste, să poată S-adune bogăția toată A plinătății de știință, Prin care vor avea putință Ca să cunoască fiecare, Apoi, această taină mare, A Dumnezeului de Sus – Adică, pe Hristos Iisus –

3. În care fost-au așezate Comorile nemăsurate, De-nțelepciune, de știință, Și orice fel de cunoștință.

4. V-am spus ăst lucru, iubiți frați, Ca voi să nu fiți înșelați De cei ce vor veni la voi, Cu vorbe-amăgitoare-apoi.

5. Chiar dacă eu – pe al meu drum – Departe sunt, de voi, acum, Totuși – cu duhul – negreșit, Sunt lângă voi, necontenit, Privind cu bucurie-apoi, La rânduiala dintre voi Și la tăria de credință, Pe cari, cu mare sârguință, O țineți, în Hristos Iisus.

6. De-aceea, după cum v-am spus, Cum ați știut ca să-L primiți Pe Domnul, trebuie să știți Ca să umblați, mereu, în El

7. Și înrădăcinați astfel, Să fiți voi, în Hristos, zidiți Și prin credință, întăriți, După învățătura care A căpătat-o fiecare, Sporind în ea apoi, mereu, Cu mulțumiri, lui Dumnezeu.

8. Seama luați ca nu cumva, Să vă înșele cineva, Care, la voi, are să vie, Vorbind de vreo filosofie, Sau atacând a voastră fire, Cu vreo deșartă amăgire, A datinilor omenești, Sau cu învățături firești, Pe care, doar la început, Lumea aceasta le-a avut. Ele n-aduc nici un folos, Dacă nu sunt după Hristos,

9. Pentru că doar în El – trupește – Dumnezeirea locuiește.

10. Iată că voi aveți, astfel, Totul, deplin, numai în El. El este Capul cel pe care Orice domnie-n frunte-l are, Precum și orice stăpânire Care se află peste fire.

11. În El, voi toți, dragii mei frați, Sunteți dar, împrejur, tăiați, Nu cu tăierea cea firească Pe care mâna omenească, O poate face, ne-ndoios, Ci cu tăria în Hristos, Cari șade într-o lepădare De faptele cele pe care, Doar firea noastră pământească Și pofta, pot să le rodească.

12. Așadar, împrejur tăiați Suntem acum, căci, îngropați, Printr-un botez, am fost, cu El Și-apoi, am înviat, la fel – Tot împreună – prin credința, În Cel care-a avut putința, Să spargă ale morții porți Și să-L învie, dintre morți.

13. Pe voi, cei care v-ați aflat Morți, în greșeală și-n păcat, În firea pământească-odată – Cari, împrejur, n-a fost tăiată – La viața veșnică, mereu, Ați fost aduși, de Dumnezeu, Prin El, după ce v-a iertat Orice greșeli și-orice păcat.

14. Căci Dumnezeu a șters, atunci, Zapisu-acela cu porunci, Cari împotriva noastră-a stat Și-n urmă, ne-a eliberat, Prin faptul că l-a pironit, Pe cruce, și l-a nimicit.

15. Domnii și stăpâniri, astfel, Făcute-au fost, de către El – În fața lumii – de ocară, După ce El, întâia oară, S-a dovedit biruitor, Prin cruce doar, asupra lor.

16. Deci, nimeni nu-ndrăznească-apoi, Ca să vă judece, pe voi, În ce privește o mâncare, O băutură oarecare, O sărbătoare anumită, O lună nouă născocită, Sau cu privire la Sabat,

17. Căci ele-acum s-au arătat, Drept umbra lucrurilor care, În viitor doar, vor apare.

18. Deci, nimeni să nu reușească, Apoi, cumva, să vă răpească, Premiul, neprețuit de mare, Pentru a voastră alergare, Făcându-și numai voia lui, Printr-o smerenie-a omului Și printr-un fel de închinare, Spre-a îngerilor venerare, Amestecându-se, astfel, În niște lucruri, pe cari el Nu le-a văzut și nu le știe, Umflat fiind, doar de-o mândrie Deșartă, care s-a născut Din gânduri ce au apărut Prin ce-a putut ca să rodească, Din firea lui, cea pământească,

19. Făr’ a se ține de Acel Cari este Cap, prin care-astfel, Întregul trup este hrănit Și este bine întărit, Fiind și bine închegat Precum și strâns unit legat, Prin tot felul de legături Și-apoi și prin încheieturi, Primindu-și creșterea, mereu, Cari dată e, de Dumnezeu.

20. Dacă-mpreună cu Hristos, Voi ați murit, neîndoios, Față de ceea ce-a avut, Învățături, la început, Lumea, oare de ce, atunci, Vă mai supuneți la porunci – De parcă mai trăiți în lume – Cum sunt acestea, și anume:

21. „Să nu atingi – cu mâna ta – Cutare lucru, nu gusta, Nu-ntinde mâna, ca să iei!”?

22. Aceste lucruri – dragii mei – Cari sunt sortite la pieire, Odată cu-a lor folosire – Având temei, legi, pe măsură,

23. Și-o omenească-nvățătură – Par a avea – se poate spune – O față de înțelepciune. O închinare au – voită – Au o smerenie anumită Și o asprime, totodată, Care, față de trup, se-arată; Dar toate-acestea – pot să zic – Că nu au preț, că sunt nimic, Față de gâdilarea firii Ce aparține omenirii.”