Daniel 2 BIV2014

1. Când Nebucadențar făcea Doi ani de când împărățea, Un vis anume, a avut. Visul acela a făcut Să-i fie duhul tulburat, Iar somnul i l-a alungat.

2. Atuncea, el a poruncit Să-i cheme-n față-i – negreșit – Pe cei care sunt vrăjitori, Sau sunt în stele cititori, Pe toți cei care se vădeau Cum că descântece făceau Și-a mai chemat, pe lângă ei, Pe o mulțime de Haldei, Voind să afle de îndat’, Ce-nseamnă ceea ce-a visat. Așa precum a poruncit, ‘Naintea lui, toți au venit.

3. După ce toți s-au adunat, În acest fel a cuvântat: „Un vis anume, am avut. Visul acela a făcut Să-mi fie duhul tulburat, Iar somnul mi l-a alungat. Voiesc – acum – să-mi deslușiți Visul și să mi-l tălmăciți!”

4. Haldeii, cum îl auziră, În aramaică-i vorbiră: „Trăiască-al nostru împărat, Pe veșnicie! Ce-ai visat, Robilor tăi tu să le spui Și-ndată, tâlcul visului, Ei au să ți-l destăinuiască, Pentru că pot să-l deslușească!”

5. Atuncea, împăratul lor, Astfel le-a zis Haldeilor: „Să știți că mi-a scăpat din minte, Când v-am vorbit mai înainte, Un lucru important. Voiesc – Acum – să vi-l împărtășesc. Iată-l: dacă nu o să fiți În stare, visul, să mi-l știți Și dacă nu veți putea voi Ca să mi-l tâlcuiți apoi, Vă voi preface în bucăți Și-am să dărâm, de prin cetăți, Casele voastre, ca să fie Doar un morman de murdărie.

6. Dar dacă, însă, o să fiți În stare, visul, să mi-l știți Și dacă veți putea ca voi Să mi-l și tâlcuiți apoi, Cu daruri mari vă răsplătesc, Cu cinste vă învrednicesc. Să-mi spuneți dar, ce am visat Și-apoi să-mi spuneți ce-a-nsemnat!”

7. Ei au răspuns, a doua oară: „Vrem ca-mpăratul – bunăoară – Să spună ce vis a avut Și îi vom face cunoscut, Îndată, tâlcul cel pe care Visul ce l-a visat îl are!”

8. Dar împăratu-a cuvântat: „Acuma văd – cu-adevărat – Precum că voi vă străduiți, Vreme ca să mai dobândiți, Căci ați văzut de mai ‘nainte, Ce lucru mi-a scăpat din minte.

9. Aflați că dacă – de îndat’ – Nu îmi veți spune ce-am visat, Aceeași soartă aveți-apoi, Pentru că bine văd că voi, Să vă-nțelegeți doar voiți, Și-n urmă-n fața mea veniți Doar cu minciuni, ca să puteți Câștiga timp și să vedeți Cu ochii voștri fiecare, Cum e a vremilor schimbare. De-aceea, vreau ca imediat Să-mi spuneți voi, ce am visat, Pentru că dacă o să-l știți, Visul, puteți să-l tălmăciți!”

10. Haldei-atunci răspuns au dat Și ziseră către-mpărat: „Oameni, precum voiești, nu sânt Pe fața-ntregului pământ. Nu este nimeni priceput Să-ți spună ceea ce-ai cerut. De-aceea, nici un împărat – Oricât a fost de înălțat Și-oricât de mare s-a făcut – Așa ceva nu a cerut, De la cei cari sunt vrăjitori Sau sunt în stele cititori, Cum n-a cerut nici de la cei Care se dovedeau Haldei!

11. Lucrul cerut de tine-i greu. Să știi dar că numai un zeu Poate să facă ce-ai cerut Și, precum bine e știut, Nu printre muritori sunt ei, Iar muritorii nu sunt zei!”

12. Când împăratu-a auzit Cuvintele ce le-au rostit, De-ndată el s-a mâniat Iar slugilor, porunci, le-a dat, Să-i piardă pe-nțelepții lui Din țara Babilonului.

13. Când hotărârea a fost dată, S-a și trecut apoi, de-ndată, Grabnic, la împlinirea ei, De a-i ucide pe toți cei Cari înțelepți se dovedeau. Slujbașii tocmai căutau Pe Daniel și pe cei care, Tovarăși, Daniel îi are, Ca să îi piardă, negreșit.

14. Dar Daniel a glăsuit, Cu minte și cu judecată, Când căpetenia-nsărcinată Cu prinderea-nțelepților Și-apoi cu omorârea lor, În a lui față a venit, Ca să îl piardă, negreșit. Acel care a căpătat Porunca de la împărat Să îi omoare, se numea Drept Arioc și se vădea A fi mai marele pe care Ceata străjerilor îl are.

15. La Arioc, cel ce-i aflat Drept căpitan la împărat, A mers, în urmă, Daniel Și i-a vorbit în acest fel: „De ce, al nostru împărat, Așa porunci aspre, a dat?” Iar Arioc i-a și făcut, Totul, apoi, de cunoscut.

16. Când Daniel a auzit Ceea ce i s-a povestit, S-a dus degrabă la palat, Ca să îl roage pe-mpărat, Să îi dea timp, să-l păsuiască Și visul să i-l tâlcuiască.

17. Apoi, acasă merse el Și a vorbit cu Mișael, Precum și cu Hanania Și-asemeni cu Azaria. El le-a istorisit, îndat’, Toate pe câte le-a aflat

18. Cerându-le la fiecare, Ca să Îl roage de-ndurare, Pe Dumnezeul cerului, Ca taina împăratului Să le-o descoperă și-astfel, Să nu piară nici Daniel Și nici cei care-l însoțeau Și cari tovarăși îi erau, Odată cu-nțelepții care Cetatea Babilon îi are.

19. După aceea – negreșit – Taina i s-a descoperit, Lui Daniel, care-a avut O viziune și-a văzut Tot ceea ce s-a arătat În vis, marelui împărat. Vedenia ce o zărise, În timpul nopții o primise. Atunci L-a binecuvântat Pe Domnul Cel adevărat, Pe Dumnezeul cerului, Precum și al pământului.

20. Tocmai de-aceea, Daniel A glăsuit în acest fel: „Vreau, binecuvântat, mereu, Să fie al lui Dumnezeu Sfânt Nume! Vreau, pe veșnicie, El binecuvântat să fie! A Lui este puterea toată Și-nțelepciunea, totodată.

21. El schimbă vremi și-asemenea Și-mprejurări, după cum vrea. El îi răstoarnă pe-mpărați, Căci tot de El sunt ridicați. El este-Acela care pune, În înțelepți, înțelepciune. Cei pricepuți, și ei – la fel – Pricepere au de la El!

22. Tot ceea ce este ascuns, Ce e adânc, de nepătruns, Și tot ceea ce este greu, Doar El descoperă, mereu. El poate, astfel, a pătrunde Ceea ce-n beznă se ascunde. Are-o-nțelegere deplină, Căci locuiește în lumină.

23. El este Dumnezeul lor, Adică al părinților Pe care îi avusem eu. Pe El, eu Îl slujesc, mereu. Pe El, îl laud ne-ncetat! Înțelepciune, El mi-a dat Și mi-a făcut de cunoscut Lucrul pe care l-am cerut. El ne-a descoperit de-ndat’, Taina avută de-mpărat!”

24. După aceea, Daniel, Lui Arioc, îi zise-astfel: „Nu-i pierde pe-nțelepți-aflați În Babilon! Să îi cruțați! Du-mă degrabă, la-mpărat Să-i tâlcuiesc ce a visat!” Căci Arioc era cel care Primit-a ordin să-i omoare Pe înțelepții adunați, Cari sunt în Babilon aflați.

25. Când Arioc l-a auzit Pe Daniel cum a vorbit, În mare grabă l-a luat Și-apoi s-a dus la împărat. Se-nfățișă în fața lui Și-i zise împăratului: „Află-mpărate că, la noi, Chiar printre prinșii de război Care din Iuda au venit, Un om anume am găsit, În stare să îți deslușească Visul și să ți-l tâlcuiască!”

26. Atuncea, Nebucadențar, Lui Daniel, zis Beltșațar, Îi spuse: „Crezi că izbutești, Visul ca să mi-l tâlcuiești? Poți să îmi spui tu, ce-am visat, Precum și ce a însemnat Visul pe care l-am avut? Poți face dar, ce ți-am cerut?”

27. În urmă, Daniel a zis: „În ce privește al tău vis – Ceea ce ceri tu, împărate – E-o taină pe care n-o poate Pătrunde cel cei vrăjitor Sau e în stele cititor, Căci înțelepții, ce îi are Măria-ta, nu sunt în stare Să o pătrundă. E prea greu.

28. Dar e în cer un Dumnezeu, La care nu-i nimic ascuns Și nu-i nimic de nepătruns. El îți va face cunoscut Visul pe care l-ai avut. De-aceea-ți zic: Ia seama dar Și-ascultă, Nebucadențar, Căci Dumnezeu ți-arată ție, Ce fel de vremuri au să vie. Iată acum, ce ai visat, În patul tău când te-ai aflat:

29. Ți-ai măcinat a ta gândire, Cu gânduri ce sunt cu privire La vremurile viitoare, Cari după ăst timp vor apare. Cel care tainele le știe, A vrut să îți arete ție, Ce o să fie-n viitor.

30. Dar dacă eu – biet muritor – Din a Lui parte dobândesc Putință să îți tălmăcesc Lucrul acesta, să știi bine Precum că nu se află-n mine O mult mai multă-nțelepciune, Decât pot cei vii să adune. Eu am venit – cum ai cerut – Ca să îți fac de cunoscut Lucrul pe care ți-l dorești, Din inimă, să-l deslușești.

31. În visul pe cari l-ai avut, Un mare chip tu ai văzut. O strălucire mare-avuse Chipul, cum nu se mai văzuse. Figura înfricoșătoare, În fața ta sta, în picioare.

32. Din aur doar, era făcut Capul pe care l-a avut Chipul acela. Pieptul lui Și-apoi brațele chipului, Doar din argint erau făcute. Pântecul, coapsele avute, Cu toate-au fost – de bună seamă – Făcute numai din aramă,

33. Iar materialul tuturor Fluierelor picioarelor Fusese fierul, negreșit. Către picioare ai privit Și cu uimire ai văzut Că sunt din fier, dar și din lut.

34. Pe când la el tu ai privit, O piatră-atunci s-a dezlipit, Fără să o fi ajutat Vreo mână. Piatra s-a-ndreptat Spre chipul pe cari l-ai zărit Și cu putere i-a izbit Picioarele ce s-au făcut Parte din fier, parte din lut. Chipul acela a picat Și în bucăți s-a sfărâmat.

35. Atunci, argint, aur, aramă Și fier și lut – de bună seamă – Ajuns-au toate, dintr-odată, Precum e pleava vânturată, În arie, în timp de vară. Vânturi porniră și suflară Peste acel chip prăbușit, Încât nimic nu s-a găsit, În urmă, din chipul acel. Dar piatra care-a dat în el – Și care-apoi l-a sfărâmat – A tot crescut, neîncetat. Un munte mare s-a făcut Și-ntreg pământul l-a umplut.

36. Acesta-i firul visului Și iată tâlcuirea lui:

37. Tu, împărate, ești aflat Peste-mpărați, drept împărat, Căci Dumnezeul cerului Ți-a dat – în bunătatea Lui – Putere, slavă, bogăție, Precum și astă-mpărăție.

38. Stăpân ești tu, al tuturor Copiilor oamenilor, Al fiarelor pământului Și-al păsărilor cerului. Tu ești dar, chipul luminat Care din aur e turnat!

39. În urma ta, are să fie – Curând – o altă-mpărăție Care va fi mai ne-nsemnată. Apoi a treia se arată Care va fi – de bună seamă – Făcută numai din aramă Și care o să izbutească, Pământul, să îl stăpânească.

40. După aceasta, o să vie Și o a patra-mpărăție, Având tăria fierului. După cum fieru-n calea lui Sfarmă și rupe ce-ntâlnește, Asemenea se dovedește A fi și-a patra-mpărăție Care va trebui să vie.

41. Picioarele – cum ai văzut – Și degetele s-au făcut Din fier, o parte – negreșit – Iar altă parte s-a-ntocmit Din lut. Așa are să fie Și cea de-a patra-mpărăție, Căci împărțită va fi ea. Astfel, în parte, va avea Tăria fierului, precum Tu, în vedenia de-acum, Fierul acela l-ai văzut Că e amestecat cu lut.

42. Cum sunt și degetele care Chipul le are la picioare – Din fier, o parte s-au făcut, Iar altă parte e din lut – La fel și-a patra-mpărăție Ce va veni, are să fie: În parte se arată tare Și-n parte, slabă va apare.

43. Lucrul pe care l-ai văzut – Deci fier amestecat cu lut – Înseamnă că-n împărăție, Legați cu toții au să fie Prin legături ce-s omenești, Pe cari poți să le dobândești Doar prin căsătorie. Ele – Căsătoriile acele – Nu îi vor ține strâns lipiți Pe cei ce-s astfel înrudiți, Așa precum nu s-a putut Să se unească fier și lut.

44. Însă în vremea cea pe care Această-mpărăție-o are – În vremea-n care-nscăunați, Pe tron, sunt ai ei împărați – Acela care, tot mereu, E-al cerurilor Dumnezeu Va ridica o-mpărăție Cari veșnică are să fie. Află că nimeni, peste ea, A fi stăpân, nu va putea, Căci nimicite, de ea, sânt Domniile de pe pământ. De-aceea, astă-mpărăție Va dăinui pe veșnicie.

45. Aceasta-nseamnă piatra care Desprinsă-i din muntele mare – Fără a trebui, cumva, Să o ajute cineva – Sfărmând argint – cum ai văzut – Aur, aramă, fier și lut. Deci iată, Cel care, mereu, E marele nost’ Dumnezeu, Acum, prin al tău vis, a vrut Ca să îți facă cunoscut Ceea ce are ca să fie În vremile ce au să vie. Visul pe care l-ai visat, Află că e adevărat Și-n urmă, tâlcuirea lui Este asemeni visului, Căci după cum se va vedea, Temeinică este și ea.”

46. Când împăratu-a auzit Lucrul acest, s-a prăbușit Jos, la pământ, și s-a-nchinat Lui Daniel. Porunci a dat Să se aducă jertfe care Se vădeau jertfe de mâncare. Jertfele-acelea rânduite Sunt de miresme însoțite.

47. În urmă, către Daniel, El glăsuit-a în ăst fel: „Cu-adevărat, văzut-am eu Cum că al vostru Dumnezeu E Domnul dumnezeilor Și Domnul împăraților, Căci El doar ți-a descoperit Taina de care mi-ai vorbit!”

48. Apoi, ajunse Daniel Ca înălțat să fie el, De către al său împărat, Căci multe bogății i-a dat. A dat, în stăpânirea lui, Ținutul Babilonului. L-a așezat drept cel mai mare Peste-nțelepții cei pe care Îi are-mpărăția lui Și țara Babilonului.

49. După aceea, l-a rugat Chiar Daniel, pe împărat, Să lase trebile pe care Ținutul Babilon le are, Pe mâini și-n grija celor trei Care prieteni îi sunt ei. Primul, Șadrac, este chemat. El, de Meșac, este urmat, Iar cel de-al treilea, negreșit, Drept Abed-Nego, e numit. Doar Daniel a mai rămas Lângă-mpărat, în acel ceas, Pentru că fost-a locul lui, La curtea împăratului.