Daniel 3 BIV2014

1. Cum Nebucadențar a vrut, Un chip de aur s-a făcut. De șase coți era-n lățime Și de șaizeci în înălțime. În valea care s-a chemat Dura, chipul s-a înălțat. Ținutul Babilonului Fusese loc al chipului, Căci se afla-n al său hotar.

2. În urmă, Nebucadențar, La slujitori, le-a poruncit Ca să-i adune, negreșit, Pe cei cari sunt îngrijitori, Cârmuitori sau dregători; Ia mai chemat și pe cei cari Erau judecători mai mari; Legiuitori au fost chemați, Cu cei ce fost-au așezați Judecători peste popor; Se mai aflau, alături lor, Și căpitanii de ținut Și cei cari ranguri au avut, De vistiernici. Astfel, ei – Adică oamenii acei – Chemați fuseseră-așadar, De către Nebucadențar, Ca să privească – negreșit – Cum chipul său va fi sfințit.

3. Toți cei ce sunt îngrijitori, Cârmuitori sau dregători, Precum și toți aceia cari Erau judecători mai mari, Cu cei ce-au fost legiuitori Și cu ceilalți judecători, Cu căpitanii de ținut Și cu cei cari rang au avut De vistiernici, au venit Să vadă cum va fi sfințit Chipul ce fost-a înălțat De către marele-mpărat.

4. Un crainic fost-a rânduit, Care în ăst fel a vorbit – Tare – în fața tuturor: „Ascultați dar, neamurilor! Popoarelor, mă ascultați, Și voi toți care adunați, Acum, în acest loc, sunteți Și limbi deosebite-aveți! Iată, în ceea ce privește Chipul, ce vi se poruncește:

5. Atunci când auzi-veți voi Al trâmbițelor glas și-apoi Și sunetul cavalului, Precum și al cimpoiului, Glasul de sunet de ghitare Sau cel ce alăuta-l are, Glasul pe care o să-l dea Psaltirea ori de-asemenea Semnalele ce vor fi date De instrumentele-adunate În acest loc, să v-aruncați Jos, la pământ, să vă-nchinați În fața chipului acel! Din aur este făcut el Și-n acest loc fost-a-nălțat De către al nost’ împărat!

6. Oricine-i omu-acela care Nu-i va aduce închinare Chipului ce s-a înălțat, În flăcări fi-va aruncat, În mijlocul unui cuptor!”

7. De-aceea, orice muritor, Atuncea când a auzit Că instrumentele-au pornit Să dea, pe limba lor, semnal – Cu glas de trâmbiți, de caval Sau de cimpoi ori de ghitare, Cu glas ce alăuta-l are Și sunetul de-asemenea Pe cari psaltirea o să-l dea – Jos, la pământ, s-a aruncat, De-ndată, și s-a închinat În fața chipului acel. Din aur era făcut el Și înălțat fost-a-n hotar, De către Nebucadențar.

8. Cu-acest prilej, niște Haldei, Având gând rău pentru Iudei, Să îi pârască au cătat – Atunci – în față la-mpărat.

9. ‘Naintea lui merseră dar Și către Nebucadențar Au zis astfel: „Să ne trăiești În veci și să împărățești!

10. Noi știm, mărite împărat, Cum că poruncă tu ai dat Că dacă auzi-vom noi Al trâmbițelor glas și-apoi Și sunetul cavalului, Precum și al cimpoiului, Glasul de sunet de ghitare Sau cel ce alăuta-l are, Glasul pe care o să-l dea Psaltirea ori de-asemenea Semnalele ce vor fi date De instrumentele-adunate În acest loc, să ne-aruncăm Jos, la pământ, să ne-nchinăm În fața chipului ‘nălțat Care din aur e turnat.

11. De-asemenea, bine știm noi, Că ai mai poruncit apoi, Ca oricine-i omul cel care Nu-i va aduce închinare Chipului ce s-a înălțat, În flăcări fi-va aruncat, În mijlocul unui cuptor.

12. Dar iată, în al tău popor, Se află-acum niște Iudei. Să știi că-n ale lor mâini, ei Au trebile ținutului Ce este-al Babilonului, Pe cari în grija lor le-ai dat. Aceștia nu s-au închinat – Așa după cum am văzut – Chipului care l-ai făcut! Nu slujesc oamenii acei La cei care-ți sunt dumnezei. Primul, Șadrac, este chemat. El este, de Meșac, urmat, Iar cel de-al treilea s-a vădit Că Abed-Nego, s-a numit.

13. Când Nebucadențar aflase Lucrul acest, se mâniase Și-n urmă-apoi, plin de urgie, A poruncit ca să îi fie Aduși în față, de îndat’, Cel ce era Șadrac chemat, Meșac, precum și-acela care Drept Abed-Nego, nume, are. Îndată, slujitorii lui, În fața împăratului, Înfățișară pe cei trei,

14. Iar Nebucadențar, la ei, Plin de mânie a privit Și-n felu-acesta a vorbit: „Șadrac, Meșac și tu, cel care Ești Abed-Nego, spuneți, oare, Voi înadins ați încălcat Poruncile ce vi le-am dat Și nu vreți să slujiți la cei Care-mi sunt mie dumnezei? De ce, voi nu v-ați închinat Chipului ce l-am înălțat?

15. Acum fiți gata, pregătiți, Și-n clipa-n care auziți Al instrumentelor semnal, Glasul de trâmbiți, de caval Sau de cimpoi ori de ghitare, Ori cel ce alăuta-l are Și sunetul ce va avea Psaltirea-n urmă să îl dea, Jos, la pământ, să v-aruncați Și-ndată să vă închinați Chipului care l-ați văzut, Că eu din aur l-am făcut. Dacă n-o să vă închinați, În flăcări fi-veți aruncați, În mijlocul cuptorului!”

16. Îndată, împăratului, Cel cari Șadrac era chemat, Fiind și de Meșac urmat, Precum și de acela care Drept Abed-Nego, nume, are, Aceste vorbe i le-au spus: „Iată, la cele de mai sus, Nevoie de-ați răspunde-apoi, Să știi dar că nu avem noi.

17. Cel ce-i al nostru Dumnezeu – Căruia Îi slujim mereu – Ne poate scoate din cuptor, Din mijlocul flăcărilor, Iar din a ta mână, pe noi, Tot El o să ne scoată-apoi.

18. Chiar dacă din cuptoru-aprins Nu ne va scoate, înadins, Noi tot nu-i vom sluji pe cei Care-ți sunt ție dumnezei, Și nici n-aducem închinare În fața chipului pe care L-ai înălțat și am văzut Că tu, din aur, l-ai făcut!”

19. Atunci când Nebucadențar I-a auzit, s-a umplut iar De-o grea mânie. S-a schimbat La față și s-a încruntat Când spre Șadrac el a privit Spre cel care-i Meșac numit Și-asemenea către cel care Drept Abed-Nego, nume are. Apoi, cuvântul a luat Și-a poruncit ca, imediat, Cuptorul să se pregătească: De șapte ori să se-ncălzească Mai mult, decât de obicei, Ca să îi ardă pe cei trei.

20. Ordin a dat, la slujitori, Ca pe cei trei ne-ascultători Să-i lege fedeleș, pe loc, Și-apoi să îi arunce-n foc. Slujbași-ndată i-au luat Pe cel care-i Șadrac chemat, Pe cel care-i Meșac numit Și pe-Abed-Nego, negreșit.

21. Oamenii fost-au dezbrăcați De straie, iar apoi legați, Strâns, cu cămășile pe care Le avusese fiecare Și cu izmene, cu mantale Și-n urmă și cu alte țoale. După ce-au fost astfel legați, În flăcări fost-au aruncați.

22. Porunca dată de-mpărat, Aspră a fi s-a arătat Și de aceea, încălzit Mai mult decât obișnuit, Fusese-atunci acel cuptor, Iar ceata slujitorilor Care, în foc, i-au aruncat Pe cel care-i Șadrac chemat, Pe cel care-i Meșac numit Și pe-Abed-Nego, au pierit Pradă căzând flăcărilor Care țâșniră din cuptor.

23. Însă cel care s-a chemat Șadrac și-i de Meșac urmat, Cu Abed-Nego – negreșit – Nimica nu au suferit, Ci au căzut în foc, legați, Și au rămas nevătămați.

24. Văzând toate acestea dar, Teama, pe Nebucadențar, În stăpânire l-a luat. Iute-n picioare s-a sculat Și-n felu-acesta a vorbit: „Dar oare, noi n-am azvârlit Numai trei oameni, în cuptor, În mijlocul flăcărilor?” Slujbașii zis-au: „Negreșit, În foc, trei oameni am zvârlit!”

25. Din nou, cuvântul a luat Și spuse marele-mpărat: „Ei bine, văd în acel loc, Că patru oameni sunt în foc. Mergeți și voi și vă uitați! Sunt slobozi și nevătămați! Al patrulea, precum văd eu, Pare un fiu de dumnezeu!”

26. În urmă, Nebucadențar Pân’ la cuptor se duse iar, Și-n felu-acesta a vorbit: „Șadrac, Meșac și – negreșit – Tu, Abed-Nego, hai, ieșiți Grabnic afară, căci slujiți Aceluia care, mereu, E Prea Înaltul Dumnezeu!”

27. Cei care fost-au dregători, Îngrijitori, cârmuitori, Precum și sfetnicii pe care – În slujbă – împăratu-i are S-au strâns cu toți și au văzut Minunea ce s-a petrecut, Căci flăcările din cuptor N-aveau putere-asupra lor; Iar cei trei nici nu și-au pârlit Părul și nici n-au mirosit A fum, căci focul nu putea, Pe ale lor haine, să stea.

28. Atuncea, Nebucadențar, Luând cuvântul, zise iar: „Să fie binecuvântat Cel ce e Domn cu-adevărat, Acela care e, mereu, Adevăratul Dumnezeu Cari, de Șadrac, este slujit Și de Meșac și – negreșit – Slujit e și de-acela care, Drept Abed-Nego, nume, are! Și binecuvântat, mereu, Să fie al lor Dumnezeu Cari Și-a trimis îngerul Său, Ca să-i păzească de-orice rău, Pe cei trei ce se dovedesc Precum că Lui, doar, Îi slujesc, Căci după cum noi am văzut, Numai în El s-au încrezut! Iată că îngeru-a venit Și pe cei trei i-a izbăvit, Căci mai de grabă au călcat Porunca dată de-mpărat Și nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Mai bine, trupurile lor, Pradă le-au dat flăcărilor, Dar nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Ei se închină, tot mereu, Numai la al lor Dumnezeu!

29. Iată acum, ce porunci vreau, Pentru al meu popor, să dau: Toți oamenii care-au să fie În a mea-ntinsă-mpărăție – Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor – Dacă vor cuteza, cumva, De rău de a grăi ceva De Dumnezeul Cel pe care Șadrac, cu Abed-Nego-L are Și cu Meșac, voiesc să știe Că vor simți a mea mânie. Nu vor scăpa nepedepsiți Oameni-acei nesocotiți, Ci fiți cu toți încredințați Că în bucăți vor fi tăiați, Iar a lor casă, de îndată, Are să fie dărâmată, Căci nu-i alt Domn să izbutească, Asemeni Lui, să izbăvească.”

30. Șadrac, Meșac și a urmat Și Abed-nego – de îndat’ – O mare cinste-au dobândit De la-mpărat și – negreșit – De-aceeași cinste, ne-ncetat, În Babilon s-au bucurat.