Logo
🔍

Deuteronomul 13 BIV2014

« Pedepsirea prorocilor mincinoși

1. „Când, dintre voi, din al vost’ loc, O să se nască un proroc, Sau va ieși un visător De vise, care – la popor – Despre un semn are a-i spune – Ori îi vestește o minune –

2. Și-atunci când se va fi-mplinit Tot ceea ce el a vestit, Are să spună „Să pornim Pe-alți dumnezei să îi slujim” – Pe care nu-i cunoașteți voi –

3. Să n-ascultați de el apoi; Pentru că Domnul Dumnezeu O să vă-ncerce, tot mereu, Să se convingă dacă știți, Din inimă, să Îl iubiți Și din tot sufletul, mereu.

4. Să mergeți după Dumnezeu, Temându-vă neîncetat, De El. Tot ceea ce v-a dat – Poruncile ce le primiți – Va trebui să le păziți. De glasul Lui să ascultați, De El să nu vă-ndepărtați, Ci-ntotdeauna să-I slujiți Șezând mereu, de El, lipiți.

Pedeapsa pentru cel ce ațâță la închinarea la idoli

5. Pe-acel prooroc sau visător, Să-l ștergeți din al vost’ popor. Cu moartea, fi-va pedepsit, Căci el, prin ceea ce-a vorbit, La răzvrătire a-ndemnat, Față de Cel ce v-a scăpat Din a Egiptului robie, Dorind – prin a lui vorbărie – Să vă abată, negreșit, De la ceea ce-a poruncit Domnul și de la calea Lui. Din mijlocul poporului, Să scoateți dar, răul acel, Să nu fiți ispitiți de el.”

6. „Dacă – mânat de un gând rău – Are să vină frate’ tău – Cari fiu îi este mamei tale – Sau dacă va găsi cu cale, Copila ce la tine crește Sau soața cari se odihnește La sânul tău, ori de-a venit Prietenul cel mai iubit, Și toți acești au să voiască, În taină, să te-ademenească, Spunându-ți: „Haidem să găsim Alți dumnezei și să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –

7. Căci ei sunt ai popoarelor Ce înconjoară-al tău popor –

8. Să nu te învoiești cu ei, Ca să slujești alți dumnezei. Cu milă, să nu îi privești. Să nu-i ascunzi, ci să-i lovești

9. Cu moartea, pentru-al lor păcat. Al tău braț fi-va ridicat Întâi de toate-asupra lor Și-apoi, a-ntregului popor. Mânia cadă peste ei.

10. Deci tu, pe oamenii acei, Cu pietre să-i ucizi, îndat’. Să moară, căci au căutat Să te îndemne înspre rău Și de la Dumnezeul tău Cari din robie te-a scăpat, Să te abată-au încercat.

Pedeapsa pentru o cetate din care ies ațâțători

11. Să faci așa – de bună seamă – Ca tot poporul să se teamă Și ca să nu mai îndrăznească Nicicând apoi, să săvârșească Fapte de-acelea, socotite A fi, mereu, nelegiuite.”

12. „Dacă vei auzi, cumva, Că o să spună cineva, Despre cetățile pe care, Domnul, să vi le deie, are – Să le aveți în folosință Ca să vă fie locuință –

13. Cum că, din ele, au ieșit Oameni ce-s răi și-au amăgit Pe cei care în ele-au stat Spunându-le: „Haidem, de-ndat’, Alți dumnezei să ne găsim Și pe aceia să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –

14. Tu cercetează, negreșit – În amănunt – ce-ai auzit. Dacă va fi adevărat Zvonul acel și-ntemeiat – Dacă această urâciune A fost făcută – tu vei pune

15. Mâna, pe garda sabiei Și-apoi, prin ascuțișul ei, Să treci ființele aflate Acolo, în acea cetate. Cetatea, cu desăvârșire, S-o nimicești, de peste fire, Cu tot ce va cuprinde ea – Și vitele le vei tăia.

16. Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.

17. Nimic din ce e blestemat Și trebuie a fi dărmat Ca astfel să se nimicească, De mâini să nu ți se lipească, Pentru ca Dumnezeu să fie Întors, de la a Sa mânie Și să se-ndure-apoi, de tine, Să-ți dea iertări, să-ți meargă bine, Să te-nmulțească ne-ncetat, Așa precum El a jurat Părinților, când le-a vorbit,

18. Doar dacă tu vei fi păzit Poruncile pe care eu Ți le dau astăzi, tot mereu, Și dacă-n fața Domnului Vei face doar ce-I place Lui.”

»