Logo
🔍

Deuteronomul 18 NTR

« Dreptul preotului și al levitului

1. Preoții leviți – întreaga seminție a lui Levi – să nu aibă teritoriu sau moștenire împreună cu Israel. Ei se vor hrăni din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului și din moștenirea Lui.

2. Să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lui, căci Domnul este moștenirea lui, după cum i-a spus.

3. Acesta va fi dreptul preoților de la popor, de la cei ce aduc o jertfă, fie un bou, fie o oaie: să i se dea preotului spata, fălcile și viscerele.

4. Să-i dai primele roade din grânele tale, din mustul tău și din uleiul tău, și prima lână de la turmele tale.

5. Căci Domnul, Dumnezeul tău, l-a ales pe el și pe urmașii lui, dintre toate semințiile tale, ca să stea și să slujească în Numele Domnului în toate zilele vieții lor.

6. Dacă un levit se va muta din cetatea în care locuiește în Israel și se va duce, după propria-i dorință, într-un alt loc pe care îl va alege Domnul,

7. iar acolo va sluji în Numele Domnului, Dumnezeul lui, asemenea fraților lui leviți, care slujesc acolo în prezența Domnului,

8. să aibă ca hrană o parte egală cu a lor, pe lângă bunurile părintești vândute.

9. Când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu înveți să practici urâciunile acelor națiuni.

10. Să nu se găsească la tine nimeni care să-și sacrifice fiul sau fata în foc, care să practice divinația, prezicerea, interpretarea semnelor, vrăjitoria,

11. care să lege prin descântece, care să întrebe duhurile morților și care să cheme spiritele sau care să caute pe cei morți,

12. pentru că, oricine practică toate aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. Căci din cauza acestor urâciuni, le va alunga dinaintea ta Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste națiuni.

13. Tu să fii integru înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

Un Profet asemenea lui Moise

14. Căci națiunile acestea, pe care tu le vei alunga, ascultă de cei ce prezic și practică divinația. Ție însă, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ți îngăduie așa ceva.

15. Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un Profet asemenea mie. De El să ascultați!

16. Căci aceasta este ceea ce ai cerut de la Domnul, Dumnezeul tău, la Horeb, în ziua adunării, zicând: «Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeul meu, și să nu mai văd focul acesta mare ca să nu mor!».

17. Atunci Domnul mi-a zis: «Ceea ce au spus ei este bine.

18. Le voi ridica, din mijlocul fraților lor, un Profet asemenea ție. Voi pune cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ceea ce-I voi porunci.

19. Dacă cineva nu va asculta de cuvintele pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.

20. Însă profetul care se va mândri și va îndrăzni să vorbească în Numele Meu un mesaj pe care Eu nu i-am poruncit să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet va trebui să moară».

21. Dacă vei zice în inima ta: «Cum vom recunoaște cuvântul pe care nu l-a spus Domnul?».

22. Când ceea ce va spune profetul în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, acela va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Profetul a vorbit din mândrie. Să nu-ți fie teamă de el.

»