Deuteronomul 20 BIV2014

1. „Când, cu vrăjmașii voștri, voi Aveți ca să purtați război Și veți vedea mulți cai și care Și un popor cu mult mai mare Decât al vost’, să n-aveți teamă, Căci Dumnezeu – de bună seamă – Va fi cu voi, neîncetat, Căci Domnul v-a eliberat Din al Egiptului ținut.

2. ‘Nainte de a fi-nceput Războiul, preotul să vie Și-o cuvântare, el să ție; Îi va vorbi poporului, Îmbărbătând inima lui.

3. Când tot poporul se adună, Aste cuvinte, să le spună: „Israele, ascultă-acum! Să nu ai teamă, nicidecum! Astăzi, aproape vă aflați De lupta ce o s-o purtați Cu-ai voști’ vrăjmași. Când ăst război Se va porni, în inimi, voi – Atunci – să nu vă tulburați. Nu vă-ngroziți, nu vă speriați De numărul vrăjmașilor. Fiți fără teamă-n fața lor!

4. Al vostru Domn și Dumnezeu, Cu voi va merge, tot mereu; Pe-ai voști’ vrăjmași o să-i lovească Pentru ca să vă mântuiască.

5. Mai marii oștii – când se-adună Poporul – astfel, au să spună: „Omul care a ridicat O casă nouă, dar n-a stat Încă, în ea, plece-napoi! Să nu mai vină la război, Să nu se-ntâmple, bunăoară, Ca-n toiul luptei, el să moară Și-apoi, un altul să îi ia Casa și să se-așeze-n ea.

6. Cel care-o vie a plantat Și din al ei rod n-a mâncat, Să nu mai vină la război, Ci să se-ntoarcă înapoi, Să nu se-ntâmple, bunăoară, Ca-n toiul luptei, el să moară, Iar via, altul să i-o ia Și să mănânce-apoi, din ea.

7. Acela cari, cu o femeie, S-a logodit, făr’ să o ieie Încă, la el, plece-napoi! Să nu mai vină la război, Și să se-ntâmple, bunăoară, Ca-n toiul luptei, el să moară Și-apoi să fie-a altuia Logodnica ce o avea.”

8. Mai marii oștii să mai spună, Poporului care se-adună: „Cei cari, cu frică, se simțesc Și slabi de inimi se vădesc, Să nu mai vină la război! Să plece-acasă înapoi, Să nu-nmoaie, prin teama lor, Și inimile fraților.”

9. Când capii de peste oștire Vor isprăvi a lor vorbire, Să pună-n frunte la popor, Pe căpitanii oștilor.”

10. „Când ai s-ajungi la o cetate, Cu cari urmează a te bate, Iată ce vei avea a face: Întâi, ai să o-mbii cu pace.

11. Dacă ea te va asculta Și-o să primească pacea ta, Căci îți deschide poarta ei, Atuncea, toți oameni-acei – Deci cei care-au s-o locuiască – Trebuie, bir, ca să-ți plătească Și-apoi de-atunci, ei au să-ți fie – Întotdeauna – supuși ție.

12. Când ea nu te va asculta Și nu primește pacea ta, Dorind să poarte mai apoi – Cu neamul vostru – un război, Tu să o împresori, de-ndată;

13. Iar când, în mâini, îți va fi dată, De al tău Domn și Dumnezeu – Care, cu tine, e, mereu – Prin ascuțișul sabiei, Să-i treci pe toți bărbații ei.

14. Nevestele doar, le vei ține – Copii și vite – pentru tine. Vei mai lua prăzile-aflate, Cu tot ce va mai fi-n cetate. O să mănânce-al tău popor – Atunci – prada vrăjmașilor, Pe care, Domnul va avea, În a ta mână, să îi dea.

15. Așa să faci, cu fiecare Cetate, cari, la depărtare – Față de tine – o să fie, Și cari nu va avea să ție De neamurile care sânt Aflate azi, pe-al tău pământ.

16. Dar în cetățile pe care Poporul astei țări le are – Țară pe cari, în stăpânire, Domnul ți-o dă, ca moștenire – Nu vei lăsa nici o suflare De viață-ntre-ale lor hotare.

17. Deci fără vreo deosebire, Zdrobește, cu desăvârșire, Popoarele care azi sânt Aflate pe al tău pământ. Să-i nimicești dar, pe Hetiți, Pe Amoriți și Canaaniți. Zdrobiți vor fi și Fereziții, Hetiții și-apoi Iebusiții – Așa precum ți-a poruncit Domnul, mereu, când ți-a vorbit –

18. Căci tu nu trebuie să iei, Învățătură, de la ei Și urâciuni să săvârșești Ca astfel să păcătuiești Față de Dumnezeul tău, Prin ceea ce vei face rău.

19. Când vă aflați într-un război Cu o cetate pe cari voi Mai multe zile-o-mpresurați, Pomii, din câmp, să nu-i stricați, Ci să mănânce-al vost popor Numai din rodul pomilor; Dar nicidecum, să nu-ncercați Voi, cu securea, să-i tăiați. Ce vină au? Sunt oameni oare, Să-i spulberi, prin împresurare?

20. Poți să îi tai pe-acei copaci Cari nu-s pomi buni. Din ei să-ți faci Întărituri pe care-apoi, Le folosești pentru război, Până când are-a fi luată Cetatea ce-i împresurată.”