Deuteronomul 21 BIV2014

1. „Dacă în țara ce-o primești Tu, de la Dumnezeu, găsești, Pe câmp, întins – din întâmplare – Un om ucis, făr’ a ști care Este acel ce l-a lovit,

2. Să chemi bătrânii, negreșit, Și pe ai tăi judecători. Să facă ei, măsurători, Pentru a ști ce depărtare E între prima așezare Și trupul mort ce l-ai găsit.

3. După ce fi-va stabilit Care-i cetatea căutată – Deci care-i mai apropiată – Bătrânii din cetatea ‘ceea, Vor trebui, după aceea, Ca să aleagă o vițea Care, nicicând, de nimenea, La muncă, nu a fost luată Și nici la jug, n-a fost legată.

4. Vițeaua trebuie adusă Și într-o vale apoi, pusă, Care, de apă, e udată Și cari nu seacă niciodată. Pământul ei, să nu-l arați Și nici să nu îl semănați. Duceți vițeaua-n vale voi, Unde-i tăiați capul apoi.

5. Atunci, preoții au să vie – Fiii lui Levi – ca să fie Aproape, căci, bine-nțeles, Pe-aceștia, Domnul i-a ales, Ca-n a Lui slujbă, să lucreze Și ca să binecuvinteze În Numele lui Dumnezeu Și pot a hotărî, mereu, În certurile izbucnite, Sau când sunt răni pricinuite.

6. Bătrânii din cetatea care, La cea mai mică depărtare – De trupul mort – are să fie, În urmă, trebuie să vie Ca, mâinile, să și le spele Asupra acelei vițele La care, capul, i-au tăiat

7. Și-apoi, să spună: „N-au vărsat Mâinile noastre – negreșit – Sângele celui ce-a pierit. Ai noștri ochi nu au văzut, Când al său sânge s-a pierdut.

8. Iartă-l dar, Doamne, pentru el, Pe-al Tău popor, pe Israel. Nu ține-n socoteala lui, Sângele scurs al omului – Sângele-acest nevinovat, Care aici a fost vărsat.” Sângele-atunci – fără-ndoială – Nu îți e pus, la socoteală.

9. Deci astfel, fi-va curățat Sângele cel nevinovat, Din neamul tău, făcând mereu, Ce-I e plăcut, lui Dumnezeu.”

10. „Când o să mergeți la război Și-n mâinile voastre, apoi, Vrăjmașii, prinși, vă vor cădea – Căci Dumnezeu o să vi-i dea –

11. Poate-ntre ei o să vedeți Femei frumoase, pe cari vreți, Neveste, să le-aveți apoi.

12. Să le luați, acasă, voi Și-acolo, când vor fi intrat, Să-și taie unghiile-ndat’, Să-și radă capul, după care

13. Să-și lepede straiul pe care, Când au fost prinse, l-au purtat. Vor plânge-o lună, ne-ncetat, Pe-ai lor părinți și-abia apoi, Puteți intra, la ele, voi, Ca de soții, să le luați Pentru ca să le fiți bărbați.

14. Dacă, cumva, nu îți va place Femeia, să o lași în pace, Să plece unde o să vrea; Dar pe argint, nu vei putea Ca să o vinzi și nici nu poți, Drept roabă ca să o socoți – Și-astfel, de ea, să te slujești – Căci n-ai voie s-o înjosești.

15. Dacă există un om care, Acasă, două soațe are, Iar el, pe una, se vadește Cum că mai mult o îndrăgește Și dacă întâmpla-se-va Că omul va avea, cumva, Copii născuți de-aste femei, Iar cel născut primu-ntre ei E al aceleia pe care – Soțul – nu o iubește tare,

16. Când va-mpărți al său avut, De cel care-i întâi născut Va trebui grijă-a avea. Nu-i este-ngăduit să-i ia Dreptul pe cari l-a dobândit Când el, pe lume, a venit, Pentru a-l da celui pe care L-a născut cea iubită tare. Deci dreptul ce l-a căpătat, Nu va putea a-i fi luat;

17. El trebuie recunoscut – De tatăl său – drept prim născut – Chiar dacă-i al femeii care Nu e iubită foarte tare – Și, din averea dobândită, Să îi dea partea cuvenită.”

18. „Dacă un om – întâmplător – Are un fiu ne-ascultător Și îndărătnic, un fiu care Nu o să deie ascultare Cuvântului părintelui – Al mamei, sau al tatălui – Chiar dacă fost-a pedepsit, Iată ce trebuie-mplinit:

19. Tatăl și mama să se ducă, Să-l ia și-n urmă, să-l aducă Bătrânilor – acei pe care, Cetatea lor, atunci, îi are – La poarta locuinței lor.

20. Să spună-apoi, bătrânilor: „Acesta-i fiul nostru. El Nu vrea s-asculte-n nici un fel, De vorbele părinților, Căci este neascultător Și îndărătnic. Negreșit, Bețiv și lacom, s-a vădit.”

21. Pietre să fie adunate, Iar cei cari fi-vor în cetate, Cu ele-apoi, să îl lovească, Pân’ are să se prăpădească. Să-nlături, din mijlocul tău – În felu-acesta – orice rău. Israelul – de bună seamă – Va auzi și-o să se teamă.”

22. Dacă se va-ntâmpla, cumva, Că omorât e cineva – Pentru a sa nelegiuire Care-i aduce osândire La moarte – și l-ai spânzurat,

23. Al său trup nu va fi lăsat Noaptea, pe lemn, ci să-l luați Și-n acea zi să-l îngropați; Căci omul spânzurat, mereu, E blestemat, de Dumnezeu. Să nu spurcați țara pe care, Iată că Domnul vostru are Ca să v-o dea, în stăpânire, Să o aveți drept moștenire.”