Deuteronomul 22 BIV2014
1. „Când vei vedea boul pe care Vei ști că frate’ tău îl are – Sau oaia lui – și ai să știi Că-s rătăcite, tu să vii, Să iei dar, vitele acele, Și să te-ntorci ‘napoi cu ele, La frate’ tău. Să te ferești – Dacă le vezi – să le-ocolești.
2. Când al tău frate se vădește Că lângă tine locuiește – Dar nu-l cunoști – o să rămână La tine, dobitocul, până O să îl ceară frate’ tău – Deci cel care-i stăpânul său.
3. La fel vei face așadar, Când vei găsi al său măgar, Sau haina lui, sau lucrul care A fost pierdut din întâmplare, Și-n urmă ai să le găsești – Nicicând, să nu le ocolești.
Amestecul semințelor și țesăturilor4. Când boul, de la frate’ tău – Sau poate că măgarul său – Ai să-l găsești căzut în drum, Nu-l ocoli tu, nicidecum; Ci să îi dai ajutorare, Să se ridice în picioare.”
5. „Tu – pe femei – să le oprești Să poarte straie bărbătești. Dar nici bărbatul să nu ieie, Vreodată, haine de femeie. Aceste lucruri – îți pot spune – Că nu-s decât o urâciune Și tot așa vor fi mereu, Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.
6. Dacă pe drum, când te găsești, Un cuib de pasăre, zărești – În vreun copac, ori pe pământ – În care pui sau ouă sânt, Iar pasărea de-asemenea, În cuib se va afla și ea, Să nu cumva tu să o iei, Odată cu toți puii ei.
7. Pe mamă, s-o eliberezi Și numai puii să-i păstrezi, Ca multe zile – de trăit – Să ai, în țară, fericit.
8. O casă nouă, când zidești, Cu-n pălimar să-mprejmuiești Acoperișul, căci de are Ca, de pe ea – din întâmplare – Să cadă-un lucrător din cei Aduși pentru zidirea ei, Vina de sânge nu va sta, Atuncea, peste casa ta.
9. Să nu semeni, în a ta vie, Semințe care au să fie De două feluri. Să veghezi Ca nu cumva să întinezi Prima sămânță semănată Și rodul viei, totodată.
10. Când vei începe la arat, Să nu înjugi, alăturat, Bou și măgar; să nu se pună Aste-animale împreună.
11. Să nu porți hainele-mpletite Din fire cari sunt felurite. Deci in și lână, împreună, Nu trebuie ca să se pună.
Pedeapsa pentru curvie12. Pentru veșmântul folosit Drept haină pentru învelit, Tu, patru ciucuri, să-nsăilezi Și-apoi, la colțuri, să-i așezi.”
13. „Cel care, soață, și-a luat – Iar după ce s-a-mpreunat Cu ea, ajunge de-o urăște,
14. Iar mai apoi o-nvinuiește De lucruri ce-s nelegiuite, Iar prin cuvintele rostite Îi scoate nume rău, spunând „Eu am luat-o, și-atunci când, De ea, eu m-am apropiat, Că nu-i fecioară, am aflat”,
15. Părinții acelei femei, Dovada fecioriei ei, O vor lua s-o-nfățișeze Bătrânilor, s-o cerceteze Apoi, în fața porților, Cari sunt ale cetății lor.
16. Când toți bătrâni-au să se-adune, Tatăl femeii le va spune: „Pe fiica mea, precum se știe, Am dăruit-o de soție, Acestui om, și se vădește Că el, acuma, o urăște.
17. De-o faptă rea, nelegiuită, Îmi este fata-nvinuită. Iată ce vină i-a adus Bărbatul ei, prin ce mi-a spus: „Să știi că fata nu-i fecioară”. Dar iată semnul, bunăoară – Semnul ce-i dat pentru femei – Dovada fecioriei ei.” Al fetei strai, să îl desfacă, În fața lor și-apoi, să tacă.
18. Bătrânii au să hotărască Și-n urmă, au să-l pedepsească, Pe al ei soț doar, negreșit.
19. Căci el, prin ceea ce-a vorbit, Unei fecioare-n Israel, Un nume rău i-a scos, astfel. De-aceea, fi-va osândit Și pus la plată, negreșit; O gloabă, în argint, să dea: O sută sicli deci, să-i ia. Această gloabă stabilită, Tatălui ei, va fi plătită. Pe fată-n urmă s-o primească, În casă, și să n-o gonească Apoi, nicicând, căci o să-i fie – Cât va trăi omul – soție.
20. Dar dacă e adevărat Ce va fi spus al ei bărbat – Adică fata, bunăoară, Într-adevăr n-a fost fecioară –
Pedeapsa pentru preacurvie21. Atuncea, oamenii acei, Din casă de la tatăl ei, S-o scoată-afară, iar apoi, Cu pietre, s-o ucideți voi – Locuitorii din cetate – Pentru-ale sale mari păcate; Căci a curvit pe când aflată A fost, încă, la al ei tată. Ucisă, trebuie să fie, Pentru această mișelie Ce-a săvârșit-o-n Israel. Vei scoate dar, în acest fel – Și ai să cureți orice rău – Din mijlocul neamului tău.”
22. „Când veți găsi pe un bărbat – Care e prins că s-a culcat Cu o femeie măritată – Uciși vor fi cei doi, deodată. Să cureți răul, în ăst fel, Din mijlocul lui Israel.
23. Dacă o fată, bunăoară – Ce-i logodită și-i fecioară – Într-o cetate, întâlnește Un om care o necinstește,
24. La porțile cetății, voi Să-i duceți dar, pe amândoi; Să ieie pietre fiecare Și să-i lovească, să-i omoare: Pe fată, căci nu a țipat – Când, cu ea, omul s-a culcat – Ca să audă lumea toată Cari în cetate-a fost aflată, Iar pe bărbat, că a-ndrăznit, Pe fată, s-o fi necinstit.
25. Dacă pe câmp, omu-ntâlnește O fată, și o necinstește – Iar fata este logodită Și-a fost, cu sila, necinstită – Numai bărbatul – negreșit – Cu moartea, fi-va pedepsit.
26. Fetei aceleia – vă zic – Să nu i se facă nimic, Pentru că n-a făcut, cu știre, O astfel de nelegiuire, De cari e vrednică să moară. Povestea fetei, bunăoară, Este asemeni omului Cari sare la vecinul lui Și îl omoară-n mod voit;
27. Căci fata ce s-a logodit, Degeaba-n câmp, ar fi strigat, Când nimenea nu s-a aflat, Atuncea, pe acea câmpie, Grabnic, în ajutor, să-i vie.
28. Dacă-ntâlnește – bunăoară – Un om, o fată ce-i fecioară – Iar fata nu e logodită Și de-acel om e necinstită – Și dacă întâmpla-se-va Să îi zărească cineva,
29. Pentru păcatul săvârșit, Omul acel va fi silit Ca, în argint, să îl plătească Pe tatăl ei – să-i dăruiască Cincizeci de sicli – iar pe ea, El, de soție, să o ia; Va fi oprit să o gonească, Din casă, cât o să trăiască, Pentru că el, când a-ntâlnit-o, A prins-o și a necinstit-o.
30. Să nu-ndrăznească nimenea, Pe soața tatălui, s-o ia; Învelitoarea tatălui, Să n-o salți, de deasupra lui.”