Logo
🔍

Deuteronomul 23 VDCL

« Primirea și neprimirea în obștea Domnului

1. Cel ce are boașele frânte sau are mădularul tăiat să nu intre în obștea Domnului.

2. Cel născut din curvie să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lui să nu intre în obștea Domnului.

3. Un amonit sau moabit să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lor să nu intre în obștea Domnului în veci.

4. Pentru că nu v‐au întâmpinat cu pâine și cu apă în cale când ați ieșit din Egipt și pentru că au tocmit împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia ca să te blesteme.

5. Dar Domnul Dumnezeul tău n‐a voit să asculte de Balaam și Domnul Dumnezeul tău a prefăcut blestemul în binecuvântare, fiindcă Domnul Dumnezeul tău te‐a iubit.

6. Să nu cauți pacea lor, nici binele lor în toate zilele tale în veci.

7. Să nu urăști pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăști pe egiptean, căci ai fost străin de loc în țara sa.

8. Copiii care li se vor naște într‐al treilea neam să intre în obștea Domnului.

9. Când vei ieși în tabără împotriva vrăjmașilor tăi, atunci să te ferești de orice lucru rău.

10. Dacă va fi cu tine cineva care nu va fi curat din ceva ce i s‐a întâmplat noaptea, să iasă afară din tabără; să nu intre în tabără.

11. Și va fi așa: spre seară să se scalde în apă și la apusul soarelui să intre în tabără.

12. Și să ai un loc afară din tabără și acolo să ieși afară.

13. Și să ai o lopată între uneltele tale. Și va fi așa: când te pui afară, să sapi cu ea și să te întorci și să acoperi ce a ieșit din tine.

Robii fugiți. Darurile din curvie

14. Căci Domnul Dumnezeul tău umblă în mijlocul taberei tale ca să te izbăvească și să supună pe vrăjmașii tăi înaintea ta; și tabăra ta să fie sfântă ca el să nu vadă la tine goliciunea vreunui lucru și să nu se întoarcă de la tine.

15. Să nu dai înapoi domnului său pe robul care a scăpat de la domnul său la tine.

16. Să locuiască cu tine în mijlocul tău în locul pe care și‐l va alege într‐una din porțile tale unde i se va părea lui bine; să nu‐l asuprești.

17. Să nu fie nicio curvă dintre fetele lui Israel, nici sodomit dintre fiii lui Israel.

Imprumuturile cu dobândă

18. Să n‐aduci simbria curvei sau prețul unui câine în casa Domnului Dumnezeului tău pentru vreo juruință, căci amândouă acestea sunt o urâciune Domnului Dumnezeului tău.

19. Să nu iei camătă de la fratele tău, camătă pentru bani, camătă pentru bucate, camătă pentru orice lucru care se dă cu camătă.

Juruințele

20. Să iei camătă de la străin, dar de la fratele tău să nu iei camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în orice vei pune mâna în țara în care intri ca s‐o stăpânești.

21. Dacă juruiești o juruință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii s‐o împlinești, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine și va fi păcat în tine.

22. Dar dacă te vei feri să juruești, nu va fi păcat în tine.

23. Darul de bunăvoie pe care l‐ai făgăduit cu gura, ce ți‐a ieșit de pe buze să ții și să faci după cum ai juruit Domnului Dumnezeului tău.

24. Când vei intra în via aproapelui tău, poți să mănânci struguri să te saturi după dorința ta, dar să nu pui în vasul tău.

25. Când vei intra în holda aproapelui tău, poți să smulgi spice cu mâna, dar să nu clatini secera în holda aproapelui tău.

»