Deuteronomul 25 BTF2015
1. Dacă este o neînțelegere între oameni și ei vin la judecată, ca judecătorii să îi judece, atunci să declare drept pe cel drept și să condamne pe cel stricat.
2. Și se va întâmpla, dacă omul stricat este demn să fie bătut, judecătorul să îl facă să se întindă și să fie bătut, în fața lui, cu un număr de lovituri conform greșelii lui.
3. Patruzeci de lovituri poate să îi dea și să nu le întreacă, pentru ca nu cumva, dacă le întrece și îl bat peste acestea cu multe lovituri, fratele tău ți-ar părea nemernic.
4. Să nu legi gura boului când treieră grâne.
5. Când frații locuiesc împreună și unul dintre ei moare și nu are copil, soția mortului să nu se căsătorească în afară, cu un străin; fratele soțului ei să intre la ea și să și-o ia de soție și să împlinească față de ea datoria de frate al soțului.
6. Și se va întâmpla că, întâiul-născut pe care îl naște ea să poarte numele fratelui său mort, ca să nu i se șteargă numele din Israel.
7. Și dacă omului nu îi place să ia pe soția fratelui său, atunci soția fratelui său să se urce la poartă, la bătrâni și să spună: Fratele soțului meu refuză să ridice nume fratelui său în Israel, refuză să împlinească datoria de frate al soțului meu.
8. Atunci bătrânii cetății sale să îl cheme și să îi vorbească și dacă el stăruie și spune: Nu îmi place să o iau,
9. Atunci soția fratelui său să vină la el în prezența bătrânilor și să îi scoată încălțămintea din picior și să îl scuipe în față și să răspundă și să spună: Astfel să se facă bărbatului care nu va înălța casa fratelui său.
10. Și în Israel îi va fi pus numele: Casa celui descălțat.
11. Dacă doi bărbați se ceartă unul cu altul și soția unuia se apropie ca să elibereze pe soțul ei din mâna celui care îl lovește și își întinde mâna și îl apucă de părțile ascunse,
12. Atunci să îi tai mâna, ochiul tău să nu o cruțe.
13. Să nu ai la tine în sacul tău greutăți diferite, una mare și una mică.
14. Să nu ai în casa ta măsuri diferite, una mare și una mică.
15. Ci să ai o greutate întreagă și dreaptă; să ai o măsură întreagă și dreaptă, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.
16. Pentru că toți cei ce fac astfel de lucruri și toți cei ce fac nedreptate, sunt o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
17. Amintește-ți de ce ți-a făcut Amalec pe cale, când ați ieșit din Egipt;
18. Cum te-a întâmpinat pe cale și ți-a lovit spatele, pe toți cei slabi din spatele tău, când tu erai obosit și trudit și el nu s-a temut de Dumnezeu.
19. De aceea se va întâmpla, când DOMNUL Dumnezeul tău îți va fi dat odihnă din partea tuturor dușmanilor tăi de jur împrejur, în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moștenire să o stăpânești, că tu să ștergi amintirea lui Amalec de sub cer, să nu uiți.