Deuteronomul 28 BTF2015
1. Și se va întâmpla, dacă vei da ascultare cu atenție vocii DOMNULUI Dumnezeul tău, luând seama să împlinești toate poruncile lui, pe care ți le poruncesc astăzi, că DOMNUL Dumnezeul tău te va înălța mai presus de toate națiunile pământului,
2. Și toate aceste binecuvântări vor veni peste tine și te vor ajunge, dacă vei da ascultare vocii DOMNULUI Dumnezeul tău.
3. Binecuvântat vei fi în cetate și binecuvântat vei fi în câmp.
4. Binecuvântat va fi rodul trupului tău și rodul pământului tău și rodul vitelor tale, fătul vacilor tale și turmele oilor tale.
5. Binecuvântat va fi coșul tău și covata ta.
6. Binecuvântat vei fi când intri și binecuvântat vei fi când ieși.
7. DOMNUL va face pe dușmanii tăi, care se ridică împotriva ta, să fie bătuți înaintea feței tale; ei vor ieși împotriva ta pe o cale și vor fugi dinaintea ta pe șapte căi.
8. DOMNUL va porunci binecuvântare asupra ta în depozitele tale și pe tot ce îți vei pune mâna; și te va binecuvânta în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.
9. DOMNUL te va întemeia ca popor sfânt pentru el, precum ți-a jurat, dacă vei păzi poruncile DOMNULUI Dumnezeul tău și vei umbla în căile lui.
10. Și toate popoarele pământului vor vedea că ești numit după numele DOMNULUI și se vor teme de tine.
11. Și DOMNUL te va face abundent în bunătăți, în rodul trupului tău și în rodul vitelor tale și în rodul pământului tău, în țara pe care DOMNUL a jurat părinților tăi să ți-o dea.
12. DOMNUL îți va deschide tezaurul său bun, cerul să dea ploaie țării tale la timpul ei și să binecuvânteze toată lucrarea mâinii tale, și vei da cu împrumut multor națiuni, dar tu nu vei lua cu împrumut.
13. Și DOMNUL te va face capul și nu coada, și vei fi numai deasupra și nu vei fi dedesubt, dacă dai ascultare poruncilor DOMNULUI Dumnezeul tău, pe care ți le poruncesc astăzi să iei seama și să le împlinești,
14. Și să nu te abați nici la dreapta nici la stânga, de la niciunul dintre cuvintele pe care ți le poruncesc astăzi, ca să mergi după alți dumnezei să le servești.
15. Dar se va întâmpla, dacă nu vei da ascultare vocii DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să iei seama și să împlinești toate poruncile lui și statutele lui, pe care ți le poruncesc astăzi, că toate blestemele acestea vor veni peste tine și te vor ajunge.
16. Blestemat vei fi în cetate și blestemat în câmp.
17. Blestemat va fi coșul tău și blestemată covata ta.
18. Blestemat va fi rodul trupului tău și rodul țării tale, fătul vacilor tale și turmele oilor tale.
19. Blestemat vei fi când intri și blestemat când ieși.
20. DOMNUL va trimite peste tine blestem, chinuire și mustrare, peste orice îți vei pune mâna să faci, până când vei fi nimicit și până când vei pieri repede, din cauza stricăciunii faptelor tale, prin care m-ai părăsit.
21. DOMNUL va face ciuma să se lipească de tine, până când te va nimici din țara în care intri să o stăpânești.
22. DOMNUL te va lovi cu mistuire și cu febră și cu inflamare și cu arsură puternică și cu sabie și cu tăciune în grâu și cu mană; și ele te vor urmări până vei pieri.
23. Și cerul tău care este deasupra capului tău va fi aramă, și pământul care este sub tine, fier.
24. DOMNUL va face ploaia peste țara ta, pulbere și praf, ele vor coborî din cer asupra ta, până când vei fi nimicit.
25. DOMNUL va face să fii bătut înaintea dușmanilor tăi, vei ieși împotriva lor pe o cale și vei fugi dinaintea lor pe șapte căi și vei fi alungat în toate împărățiile pământului.
26. Și trupul tău mort va fi hrană pentru toate păsările cerului și fiarele pământului și nimeni nu le va speria.
27. DOMNUL te va lovi cu ulcerele Egiptului și cu tumori și cu crustă și cu pecingine, de care nu te poți vindeca.
28. DOMNUL te va lovi cu nebunie și cu orbire și cu înmărmurire a inimii,
29. Și vei bâjbâi în miezul zilei, precum bâjbâie orbul în întuneric, și nu vei prospera în căile tale și vei fi mereu oprimat și prădat în toate zilele, și nimeni nu te va salva.
30. Te vei logodi cu o femeie și un alt bărbat se va culca cu ea, vei zidi o casă și nu vei locui în ea, vei sădi o vie și nu vei aduna strugurii din ea.
31. Boul tău va fi înjunghiat înaintea ochilor tăi și nu vei mânca din el, măgarul tău va fi luat dinaintea feței tale cu violență și nu îți va fi înapoiat; oile tale vor fi date dușmanilor tăi și nu vei avea pe nimeni ca să le salveze.
32. Fiii tăi și fiicele tale vor fi dați altui popor și ochii tăi vor privi și se vor topi de dor după ei toată ziua și nu va fi nicio putere în mâna ta.
33. O națiune, pe care nu o cunoști, va mânca rodul țării tale și toate muncile tale; și vei fi doar oprimat și zdrobit întotdeauna;
34. Astfel că vei înnebuni la priveliștea pe care ochii tăi o vor vedea.
35. DOMNUL te va lovi la genunchi și la picioare, de la talpa piciorului tău până în creștetul capului tău, cu un ulcer rău care nu poate fi vindecat.
36. DOMNUL te va duce pe tine și pe împăratul tău, pe care îl vei pune peste tine, la o națiune pe care nu ai cunoscut-o nici tu nici părinții tăi și acolo vei servi altor dumnezei, lemn și piatră.
37. Și vei deveni o înmărmurire, un proverb și o zicătoare, între toate națiunile unde te va conduce DOMNUL.
38. Vei duce multă sămânță la câmp și vei strânge puțin, pentru că o va mistui lăcusta.
39. Vei sădi vii și le vei lucra, dar nu vei bea nici din vin, nici nu vei strânge strugurii, pentru că viermii îi vor mânca.
40. Vei avea măslini în toate ținuturile tale, dar nu te vei unge cu untdelemn, pentru că măslinul tău își va lepăda rodul său.
41. Vei naște fii și fiice, dar nu te vei bucura de ei, pentru că vor merge în captivitate.
42. Lăcusta va mistui toți copacii tăi și rodul țării tale.
43. Străinul care este la tine se va înălța peste tine foarte sus; și tu vei coborî foarte jos.
44. El îți va împrumuta și tu nu îi vei împrumuta, el va fi capul, iar tu vei fi coada.
45. Mai mult, toate aceste blesteme vor veni peste tine și te vor urmări și te vor ajunge, până vei fi nimicit, pentru că nu ai dat ascultare vocii DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să păzești poruncile lui și statutele lui, pe care ți le-a poruncit.
46. Și ele vor fi peste tine și peste sămânța ta pentru totdeauna, ca un semn și ca o minune.
47. Pentru că nu ai servit DOMNULUI Dumnezeul tău cu bucurie și cu veselie a inimii, pentru abundența în toate;
48. De aceea vei servi pe dușmanii tăi, pe care îi va trimite DOMNUL împotriva ta, în foame și în sete și în goliciune și în lipsă de toate, și el va pune un jug de fier pe grumazul tău, până te va nimici.
49. DOMNUL va aduce împotriva ta o națiune de departe, de la marginea pământului, precum zboară acvila; o națiune a cărei limbă nu o vei înțelege;
50. O națiune aspră la înfățișare, care nu se uită la fața bătrânilor, nici nu arată favoare tânărului,
51. Și va mânca rodul vitelor tale și rodul țării tale, până vei fi nimicit, care nu îți va lăsa nici grâu, nici vin, nici untdelemn, nici fătul vacilor tale, nici turmele oilor tale, până te va nimici.
52. Și te va asedia în toate porțile tale în toată țara ta, până se vor prăbuși zidurile tale înalte și întărite, în care te-ai încrezut; și te va asedia în toate porțile tale în toată țara ta, pe care ți-a dat-o DOMNUL Dumnezeul tău.
53. Și, în asediul și în strâmtorarea cu care te vor chinui dușmanii tăi, vei mânca rodul propriului tău trup, carnea fiilor tăi și a fiicelor tale pe care ți-i va da DOMNUL Dumnezeul tău,
54. Astfel încât ochiul bărbatului plăpând și foarte delicat printre voi, va fi rău față de fratele său și față de soția sânului său și față de rămășița copiilor săi, pe care îi va lăsa,
55. Astfel încât nu va da niciunuia dintre ei din carnea copiilor săi, pe care o va mânca el, pentru că nu i-a rămas nimic în asediul și în strâmtorarea cu care te vor chinui dușmanii tăi, în toate porțile tale.
56. Femeia plăpândă și delicată dintre voi, care nu ar fi cutezat să pună talpa piciorului ei pe pământ, din delicatețe și sensibilitate, ochiul ei va fi rău față de soțul sânului ei și față de fiul ei și față de fiica ei,
57. Și față de fătul ei, care iese dintre picioarele ei, și față de copiii ei, pe care îi va naște, pentru că în lipsă de toate îi va mânca în ascuns, în asediul și în strâmtorarea cu care te va chinui vrăjmașul tău în porțile tale.
58. Dacă nu vei lua seama să împlinești toate cuvintele acestei legi, care sunt scrise în această carte, ca să te temi de numele acesta glorios și înfricoșător, DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
59. Atunci DOMNUL va face îngrozitoare plăgile tale și plăgile seminței tale, plăgi mari și îndelungate, cu boli rele și îndelungate.
60. Mai mult, el va aduce asupra ta toate bolile Egiptului, de care te-ai temut; și ele se vor lipi de tine.
61. De asemenea, fiecare boală și fiecare plagă, care nu este scrisă în cartea acestei legi, pe ele DOMNUL le va aduce asupra ta, până vei fi nimicit.
62. Și veți fi lăsați puțini la număr, deși erați mulți ca stelele cerului, pentru că ai refuzat să asculți de vocea DOMNULUI Dumnezeul tău.
63. Și se va întâmpla, precum DOMNUL s-a bucurat de voi să vă facă bine și să vă înmulțească, tot astfel DOMNUL se va bucura de voi să vă nimicească și să vă facă de nimic; și veți fi smulși din țara în care intri ca să o stăpânești.
64. Și DOMNUL te va împrăștia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă; și acolo vei servi altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu, nici părinții tăi, lemn și piatră.
65. Și printre aceste națiuni nu vei avea liniște, nici talpa piciorului tău nu va avea odihnă, ci DOMNUL îți va da acolo o inimă cutremurată și ochi care se topesc și tristețe a minții,
66. Și viața ta va atârna în îndoială înaintea ta, și te vei teme noaptea și ziua și nu vei avea siguranță pentru viața ta,
67. Dimineața vei spune: De ar fi seară! Și seara vei spune: De ar voi Dumnezeu să fie dimineață! De teama inimii tale, de care te vei teme, și de priveliștea, pe care ochii tăi o vor vedea.
68. Și DOMNUL te va întoarce în Egipt cu corăbii, pe calea despre care ți-am vorbit: Să nu o mai vezi; și acolo veți fi vânduți dușmanilor voștri ca robi și roabe și nimeni nu vă va cumpăra.