Logo
🔍

Deuteronomul 29 BTF2015

«

1. Acestea sunt cuvintele legământului, pe care DOMNUL a poruncit lui Moise, ca să îl facă cu copiii lui Israel în țara Moabului, în afară de legământul pe care l-a făcut cu ei în Horeb.

2. Și Moise a chemat pe tot Israelul și le-a spus: Ați văzut tot ce a făcut DOMNUL înaintea ochilor voștri în țara Egiptului, lui Faraon și tuturor servitorilor lui și întregii lui țări;

3. Marile ispite pe care ochii tăi le-au văzut, semnele și acele mari miracole,

4. Totuși DOMNUL nu v-a dat o inimă să pătrundeți și ochi să vedeți și urechi să auziți, până în această zi.

5. Și v-am condus patruzeci de ani prin pustiu, hainele voastre nu s-au învechit pe voi și sandaua ta nu s-a învechit pe piciorul tău.

6. Nu ați mâncat pâine, nici nu ați băut vin sau băutură tare, ca să cunoașteți că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.

7. Și când ați ajuns la acest loc, Sihon, împăratul Hesbonului, și Og, împăratul Basanului, au ieșit împotriva noastră la bătălie și noi i-am lovit,

8. Și le-am luat țara și am dat-o ca moștenire rubeniților și gadiților și la jumătate din tribul lui Manase.

9. Păziți de aceea cuvintele acestui legământ și împliniți-le, ca să prosperați în tot ce faceți.

10. Voi stați în picioare astăzi cu toții înaintea DOMNULUI Dumnezeul vostru, căpeteniile triburilor voastre, bătrânii voștri și administratorii voștri, toți bărbații lui Israel,

11. Micuții voștri, soțiile voastre și străinul tău care este în mijlocul taberei tale, de la tăietorul lemnului tău până la aducătorul apei tale,

12. Ca să intri în legământ cu DOMNUL Dumnezeul tău și în jurământul său, pe care DOMNUL Dumnezeul tău îl face cu tine astăzi,

13. Ca să te întemeieze astăzi ca popor al său și să îți fie Dumnezeu, precum ți-a spus și precum a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob.

14. Și nu numai cu voi fac acest legământ și acest jurământ;

15. Ci cu acela care stă în picioare aici astăzi cu noi înaintea DOMNULUI Dumnezeul nostru și de asemenea cu cel care nu este astăzi aici, cu noi,

16. (Pentru că știți cum am locuit noi în țara Egiptului; și cum am trecut prin mijlocul națiunilor printre care ați trecut;

17. Și ați văzut urâciunile lor și idolii lor, lemn și piatră, argint și aur, care erau printre ei),

18. Ca nu cumva să fie între voi vreun bărbat, sau femeie sau familie sau trib, a cărui inimă să se întoarcă astăzi de la DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să meargă și să servească dumnezeilor acestor națiuni, ca nu cumva să fie între voi o rădăcină care aduce fiere și pelin;

19. Și să se întâmple, când aude cuvintele acestui blestem, să se binecuvânteze singur în inima sa, spunând: Voi avea pace, deși umblu în imaginația inimii mele, ca să adaug beția la sete;

20. DOMNUL nu îl va scuti, ci furia DOMNULUI și gelozia lui vor fumega împotriva acelui bărbat și vor veni peste el toate blestemele care sunt scrise în cartea aceasta și DOMNUL îi va șterge numele de sub cer.

21. Și DOMNUL îl va separa ca rău dintre toate triburile lui Israel, conform cu toate blestemele legământului care sunt scrise în cartea aceasta a legii,

22. Astfel încât generația care va veni din copiii voștri, care se va ridica după voi și străinul care va veni dintr-o țară îndepărtată, vor spune când vor vedea plăgile țării acesteia și bolile pe care DOMNUL le-a pus pe ea;

23. Și că toată țara ei este pucioasă și sare, arzând, că nu este semănată, nici nu rodește, nici nu crește vreo iarbă în ea, ca dărâmarea Sodomei și Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a dărâmat DOMNUL în furia sa și în mânia sa,

24. Chiar toate națiunile vor spune: Pentru ce a făcut astfel DOMNUL acestei țări? Ce înseamnă dogoarea acestei mari furii?

25. Atunci ei vor spune: Pentru că au părăsit legământul DOMNULUI Dumnezeul părinților lor, pe care l-a făcut cu ei când i-a scos din țara Egiptului,

26. Fiindcă au mers și au servit altor dumnezei și li s-au închinat, dumnezei pe care ei nu i-au cunoscut și el nu li i-a dat,

27. Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva acestei țări, ca să aducă asupra ei toate blestemele care sunt scrise în această carte,

28. Și DOMNUL i-a dezrădăcinat din țara lor în furie și în mânie și cu mare indignare și i-a aruncat într-o altă țară, ca în ziua aceasta.

29. Tainele aparțin DOMNULUI Dumnezeul nostru, dar cele revelate ne aparțin nouă și copiilor noștri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei legi.

»