Deuteronomul 3 BIV2014

1. „Când toate-acestea le-am sfârșit, Către Basan, noi am pornit. Peste Basan, ca împărat, Fusese Og, înscăunat. Cu tot poporul, înainte El ne-a ieșit – mai țineți minte? – Și ne-am luptat atunci, cu ei, Într-un ținut chemat Edrei.

2. Domnul mi-a spus: „Să nu ai teamă Căci Eu ți-i dau – de bună seamă – Pe toți aceștia-n mâna ta. Cu ei, trebuie-a te purta Precum făcut-ai cu Sihon, Cel care fost-a la Hesbon, Și-mpărățea peste-Amoriți. Deci trebuiesc toți, nimiciți.”

3. Domnul – precum a cuvântat – Pe Og, în mână, ni l-a dat, Cu al Basanului ținut Și oamenii ce i-a avut. Bătuți au fost cu toți, de noi, Și nimeni n-a scăpat apoi.

4. Cetățile i le-am lovit – Pe toate-atunci le-am cucerit Și le-am luat în stăpânire; Șaizeci au fost – cum aveți știre. Am mai luat ținutu-Argob Și-ntreg Basanul, de la Og.

5. Cetățile-au fost întărite, Fiind, cu zid, împrejmuite. Porți mari, în ziduri, se aflau, Pe cari, zăvoare, se puneau. Erau în număr foarte mare Cetățile acelea care N-au fost prea tare întărite – N-au fost, cu zid, împrejmuite.

6. Le-am nimicit, făr’ ‘osebire, Pe toate, cu desăvârșire, Cum am făcut și cu Sihon – Cel care domn fost-a-n Hesbon. Cetăți am nimicit – atunci – Bărbați, femei, precum și prunci.

7. Doar prada din cetăți apoi, Și vite, am luat cu noi.

8. În acel timp, am cucerit, De la cei care au domnit În țara Amoriților, Toate ținuturile lor Ce sunt dincoace de Iordan – Cum Dumnezeu avuse-n plan – Pornind de la râul Arnon, Până la muntele Hermon.

9. (Hermonu-i Sirion numit, De către neamul Sidonit, Iar Amoriții îl numesc Senir, când despre el vorbesc.)

10. Am cucerit, precum se știe, Cetățile de pe câmpie, Ținutul Galaadului Și-acela al Basanului, Până la Salca ajungând Și-apoi, Edreiul, atingând, Cetăți cari ale lui Og sânt, Pe al Basanului pământ.

11. (Doar Og, cel care-nscăunat Fosta-n Basan, ca împărat, A mai rămas, dintr-un popor – Din cel al Refaimiților. Patul pe care l-a avut Acesta, e, din fier, făcut Și-acum, la Raba, se găsește – Cetate-n care stăpânește Poporul lui Amon. Socoți, Lungimea lui, la nouă coți, Iar patru e lățimea lui, Și-i după cotul omului.)”

12. „Am luat țara-n stăpânire Și-am dăruit-o moștenire: O parte Rubeniților, Și-apoi alta Gadiților, Așa după cum ei îmi cer. Le-am dat ținutul Aroer Cari, pe Arnon, e așezat Și de asemeni, le-am mai dat, Muntele Galaadului – Jumate din cuprinsul lui – Și cu cetățile pe care, Acel ținut muntos le are.

13. Cealaltă jumătate-apoi, Am dat-o – precum știți și voi – La jumătatea dintre case Din seminția lui Manase; Le-am dat ținutu-Argobului Și-acela al Basanului Cari, mai de mult, a fost numit – După cei ce l-a locuit Și au dat nume țării lor – Drept țara Refaimiților.

14. Iair – feciorul lui Manase – În stăpânire-atunci luase Ținutu-Argob, pân’ la hotare, Cu țările acelea care Sunt ale Gheșuriților Și ale Macatiților, Punând apoi, numele lui, Cetăților Basanului, Încât știut e al lor șir, Drept târgurile lui Iair.

15. Din Galaad, a dobândit Machir, o parte. Au primit,

16. O altă parte, Rubeniții Și totodată, și Gadiții; Se întindea ținutul lor, Până-n albia apelor Arnonului, fiindu-i dar – Pe mijlocul apei – hotar. Un alt hotar al locului, Era apa Iabocului Ce-i despărțea pe ai lor fii, De toți ai lui Amon copii.

17. Au mai primit câmpia care Are Iordanul, drept hotare. Ea, de la Chineret, pornește Și-ajunge de se mărginește Cu o câmpie mare, lată, Chiar lângă Marea cea Sărată, La poala muntelui numit Pisga, aflat la răsărit.

18. Astă poruncă v-am dat eu, Atuncea: „Domnul Dumnezeu, Țara vi-o dă, s-o stăpâniți. La luptă dar, voi să porniți. Pe toți bărbații de război Să-i înarmați, iar ei, apoi, Să se așeze-n fruntea lui – Adică a poporului – Ca să se lupte-n acest fel, Lângă întregul Israel.

19. Femeile și-ai voștri prunci, Precum și vitele, atunci – Căci știu că multe vite sânt – Le veți lăsa, pe-al vost’ pământ – Căci și cetăți ați căpătat –

20. Până când Domnul va fi dat, Și pentru-ai voștri frați, odihnă – Precum și voi primit-ați tihnă – Și vor lua în stăpânire, Țara pe care, moștenire, Domnul le-o dă – cum are-n plan, De mult – dincolo de Iordan. După aceea, înapoi, Aveți a vă întoarce voi, Deci la a voastră moștenire Ce ați primit-o-n stăpânire.”

21. În vremea ‘ceea, l-am chemat, Pe Iosua și-am cuvântat: „Iată, ai tăi ochi au văzut, Ceea ce Domnul a făcut, Cu împărați-aceștia doi. La fel va face, pentru voi, Mereu, și cu alți împărați, În contra cărora luptați.

22. Să nu te temi, căci la război, Domnul se luptă pentru voi.”

23. „În acel timp, m-am așezat Și Domnului, eu m-am rugat:

24. „Stăpâne Doamne! Ai făcut Așa încât eu am văzut Mărirea și puterea-Ți mare, Căci mă întreb: cine e oare, Un dumnezeu în cer aflat – Sau pe pământ – asemănat Cu Tine, ca să fi putut A face ceea ce-ai făcut, Și o putere-a arăta La fel ca și puterea Ta?

25. Te rog s-asculți pe robul Tău Și împlinește dorul său, Să nu se risipească-n van: Vreau, țara de peste Iordan, S-o văd și eu. Tot ce doresc, Este aceea să zăresc Țara cea bună, munții care Se-nalță maiestos în zare, Și aș fi vrut de-asemenea, Libanul, să-l mai pot vedea.”

26. Dar Dumnezeu S-a mâniat, Pe mine. Nu m-a ascultat, Iar pricina, sunteți chiar voi. De-aceea, Domnu-mi zise-apoi: „Destul! Să nu Îmi mai vorbești, De lucrul pe care-l dorești!

27. Urcă pe vârful muntelui – Pe Pisga – și, în jurul lui, Ochii apoi, să ți-i rotești Și-n patru vânturi, să privești: Către apus, spre răsărit, La miazăzi și negreșit, Spre miazănoapte. Vei vedea Țara, dar n-ai să intri-n ea. Peste Iordan, n-ai să pășești, Oricât de mult, tu îți dorești!

28. Lui Iosua, porunci, să-i dai Și tot mereu, grijă să ai Să-l întărești, pentru că el Ales este, a fi acel Care va sta în fruntea lui – Adică a poporului – Și o să aibă drept menire, Ca să-i dea țara-n stăpânire. Tu – țara – doar o vei vedea, Dar n-ai să poți intra în ea.”

29. Apoi, cum a găsit cu cale Domnul, eu am rămas, în vale, În dreptul Bet-Peorului – Aflat la poala muntelui.”