Deuteronomul 3 VDCL
1. Și ne‐am întors și ne‐am suit pe calea către Basan; și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră la luptă, el și tot poporul său la Edrei.
2. Și Domnul mi‐a zis: Nu te teme de el; căci l‐am dat în mâna ta pe el și tot poporul său și țara sa și să faci cu el cum ai făcut cu Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon.
3. Și Domnul Dumnezeul nostru ne‐a dat în mână și pe Og, împăratul Basanului, și tot poporul său și l‐am bătut până nu i‐a rămas niciunul.
4. Și în vremea aceea am luat toate cetățile lui; n‐a fost cetate pe care să n‐o fi luat de la ei: șaizeci de cetăți, tot ținutul Argobului, împărăția lui Og în Basan.
5. Toate aceste cetăți erau întărite cu ziduri înalte, porți și zăvoare, afară de cetățile fără ziduri, foarte multe.
6. Și le‐am pierdut cu desăvârșire, cum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, pierzând cu desăvârșire toate cetățile, pe bărbați, pe femei și pe copii.
7. Și am răpit pentru noi toate dobitoacele și prada cetăților.
8. Și în vremea aceea am luat din mâna celor doi împărați ai amoriților, țara care era dincoace de Iordan de la râul Arnon până la muntele Hermon.
9. (Sidoniții numesc Hermonul Sirion, iar amoriții îl numesc Senir):
10. toate cetățile de pe podiș și tot Galaadul și tot Basanul până la Salca și Edrei, cetăți ale împărăției lui Og în Basan.
Împărțirea țării de dincolo de Iordan11. (Căci numai Og, împăratul Basanului, rămăsese din rămășița uriașilor: iată, patul său, pat de fier, nu este el oare în Raba copiilor lui Amon? Lungimea lui este de nouă coți și lărgimea lui de patru coți, după cotul unui om).
12. Și în vremea aceea am luat în stăpânire țara aceasta. De la Aroer, care este lângă râul Arnon, și jumătatea muntelui Galaad și cetățile lui le‐am dat rubeniților și gadiților.
13. Și rămășița din Galaad și tot Basanul, împărăția lui Og, le‐am dat la jumătatea seminției lui Manase. Tot ținutul Argobului, tot Basanul se numea țara uriașilor.
14. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argobului până la hotarul gheșuriților și maacatiților și a numit Basanul după numele său: Habot‐Iair până în ziua de astăzi).
15. Și lui Machir i‐am dat Galaadul,
16. iar rubeniților și gadiților le‐am dat din Galaad până la râul Arnon, mijlocul văii și hotarul ei până la râul Iaboc, care este hotarul copiilor lui Amon;
17. și câmpia și Iordanul și hotarul de la Chineret până la marea câmpiei, Marea‐Sărată, la poalele muntelui Pisga, spre răsărit.
18. Și în vremea aceea v‐am poruncit, zicând: Domnul Dumnezeul vostru v‐a dat țara aceasta ca s‐o stăpâniți: treceți înarmați înaintea fraților voștri, copiii lui Israel, toți bărbații viteji.
19. Dar nevestele voastre și copiii voștri și vitele voastre, știu că aveți multe vite, să rămână în cetățile voastre pe care vi le‐am dat,
20. până ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le‐o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; apoi vă veți întoarce fiecare la stăpânirea lui pe care v‐am dat‐o.
21. Și am poruncit lui Iosua în vremea aceea, zicând: Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor la care treci.
Moise cere să vadă țara22. Să nu vă temeți de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru se va lupta pentru voi.
23. Și în vremea aceea m‐am rugat Domnului, zicând:
24. Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăți robului tău mărimea ta și mâna ta cea tare. Căci ce Dumnezeu este în ceruri sau pe pământ care să poată face ca lucrările tale și după puterea ta?
25. Lasă‐mă, te rog, să trec și să văd țara aceea bună care e dincolo de Iordan, acel munte bun, și Libanul!
26. Dar Domnul s‐a mâniat pe mine pentru voi și nu m‐a ascultat; și Domnul mi‐a zis: Ți‐ajunge atâta! Nu‐mi mai vorbi despre lucrul acesta!
27. Suie‐te pe vârful muntelui Pisga, și ridică‐ți ochii spre apus și spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit, și vezi‐o cu ochii tăi: căci nu vei trece Iordanul acesta.
28. Și poruncește lui Iosua și îmbărbătează‐l și întărește‐l; căci el va trece înaintea acestui popor și el îi va pune în stăpânirea țării pe care o vei vedea.
29. Și noi am locuit în valea din dreptul Bet‐Peorului.