Deuteronomul 31 BIV2014

1. Moise, în urmă, s-a mai dus Și-aste cuvinte le-a mai spus, Copiilor lui Israel:

2. „Iată că astăzi” – a zis el – „Am strâns o sută douăzeci De ani, în astă lume. Deci, N-am să mai pot merge de-acum, Ca să vă mai conduc pe drum Și-n frunte să vă fiu, mereu, Căci mi-a spus Domnul Dumnezeu: „Peste Iordan, tu nu vei trece”.

3. Chiar Dumnezeu te va petrece De-acuma. Înaintea ta – În frunte – al tău Domn va sta. Pe neamurile care sânt În țara ta – pe-al tău pământ – Domnul o să le nimicească Și-n urmă, o să-ți dăruiască Țara aceea-n stăpânire, Ca să îți fie moștenire.

4. Domnul, la neamurile care Aflate sunt în țară, are Ca să le facă ce-ați văzut Că, lui Sihon, i s-a făcut Și-apoi lui Og – cei doi aflați, Peste-Amoriți, ca împărați – Pe care El i-a nimicit. Același lucru l-au pățit, Atuncea, și țările lor.

5. În mână la al tău popor, O să îi dea Domnul Cel Sfânt, Pe toți care, în țară, sânt. Cu ei, să faceți, negreșit, Așa precum v-am poruncit.

6. Acum, îmbărbătați-vă În inimi, și-ntăriți-vă! De teamă, să nu vă lăsați Cuprinși, și nu vă-nspăimântați De ei; căci Dumnezeul tău E-nfrunte la poporul Său. Iată că Însuși Domnul vine, Pentru a te-nsoți pe tine! Nicicând, să fii încredințat, Că singur nu vei fi lăsat.”

7. Moise-a chemat apoi, la el – Față de-ntregul Israel – Pe Iosua și i-a vorbit: „Te întărește, negreșit, Și-mbărbătează-te acum! Fii gata pregătit de drum, Pentru că tu vei fi acel Ce va intra, cu Israel, În țara ce va fi a lui, După porunca Domnului Care-a jurat părinților, Că o va da fiilor lor.

8. Iată că Însuși Domnul vine, Să meargă-alăturea de tine, Pe drumul pe care-ai pornit, Căci nu te lasă părăsit. N-ai teamă, nu te-nspăimânta! Domnul alăturea-ți va sta!”

9. Moise, în urmă, a-nsemnat, Tot ceea ce a cuvântat. El a scris legea, după care A-ncredințat-o spre păstrare, Preoților – care erau Fii ai lui Levi și duceau, În mijlocul poporului, Chivotul legământului – Și tuturor bătrânilor Din al lui Israel popor.

10. Moise, cuvântul, a luat, Și-apoi, poruncă, le-a lăsat: „Mereu, la șapte ani odată – Când al iertării an se-arată – Tocmai atunci în vremea-n care A corturilor sărbătoare Va trebui s-o prăznuiți,

11. Când tot poporul – precum știți – După porunca Domnului, Veni-va înaintea Lui, În locu-ales de El, anume, Pentru a-Și pune al Său Nume, Legea va trebui citită, Spre a putea fi auzită De-ntreg neamul lui Israel Cari va veni în locu-acel.

12. Poporul, să îl adunați – Să vină toți – femei, bărbați; Să vină-ai voști’ copii apoi, Și toți străinii de la voi, Ca să audă, să ia seamă Și să învețe să se teamă De-al vostru Domn și Dumnezeu, Păzind și împlinind, mereu, Legea ce, astăzi, v-a fost dată.

13. Ea va putea fi învățată Și de străini, de fiii lor Cari n-au fost cu al vost’ popor Când astă lege vi s-a dat. Atuncea, ei vor fi-nvățat Ca să se teamă, tot mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu, În vremea-n care-o să trăiți În țara pe care-o primiți Acum, din mâna Domnului, Trecând apa Iordanului.”

14. Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „E pe sfârșite a ta cale, Căci vine clipa morții tale. Ceasul ți s-a apropiat. Cheamă-l pe Iosua, de-ndat’, Și-nfățișați-vă-amândoi, În cortul întâlniri-apoi. Acolo, am să-ți dau atunci, Când vei veni, alte porunci.” Moise și Iosua s-au dus – Așa cum Dumnezeu a spus – Și-n cort, ei s-au înfățișat.

15. Domnul, în cort, S-a arătat Și a venit în fața lor, Sub forma unui stâlp de nor. Stâlpul de nor al Domnului A stat la ușa cortului.

16. Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.

17. Când acea zi are să vie, Mă voi aprinde de mânie Și fi-voi împotriva lor. Voi părăsi acest popor Și-am să-Mi ascund Fața, de el. Atunci, întregul Israel Are să fie bântuit De multe rele și lovit De mari necazuri. Atunci are Să se întrebe fiecare: „Necazul care m-a ajuns Și răul care m-a pătruns Pot ca să fie-ntâmplătoare? Nu se întâmplă totul, oare, Din pricină că Dumnezeu Nu șade în mijlocul meu?”

18. Am să-Mi ascund Fața, de ei, Căci au slujit alți dumnezei.

19. Scrieți acum, astă cântare. Pe-a lui Israel adunare S-o învățați s-o cânte-apoi. Astfel, o să o puneți voi, În gura-ntregului popor Și martoră-mpotriva lor Astă cântare o să-Mi fie – De-aceea, trebuie s-o știe.

20. Eu am să-l duc pe-acest popor – Cum am jurat părinților – În țara pe-al cărei pământ Doar lapte și cu miere sânt. El va mânca, pe săturate, Din roadele cele bogate Și se va îngrășa apoi. Se va întoarce înapoi, Spre a urma alți dumnezei Și pentru a-i sluji pe ei. Pe Mine-au să Mă părăsească Și au ca să nesocotească Toate poruncile ce sânt Cuprinse-n al Meu legământ.

21. Atuncea când va fi lovit De multe rele, negreșit, Cântarea pe cari o vei scrie, Drept martoră, are să-Mi fie. Nicicând, ea nu va fi uitată – Ci dimpotrivă – învățată De toți acei urmași pe care Neamul lui Israel îi are – Va fi în gura tuturor, Ca martoră-mpotriva lor, Căci nimenea, putere, n-are Să o îngroape în uitare. Cunosc acest popor: am știre – Chiar astăzi – despre-a lui pornire, Mai înainte să-l fi dus În țara pe care am spus – Când am jurat, părinților – Că o voi da ăstui popor.”

22. În acea zi, Moise a scris Cântarea – precum i s-a zis – Și să o cânte, l-a-nvățat, Pe tot poporul adunat.

23. Domnul, apoi, iar a vorbit Și iată ce i-a poruncit, Lui Iosua, fiul lui Nun: „Ascultă bine ce-am să-ți spun: Te-mbărbătează, te-ntărește, Că tu ești cel ce trebuiește Ca să conducă ăst popor – Cum le-am jurat, părinților Acestui neam, demult, odată – În țara ce îi va fi dată. Să nu te temi! Tare, te ține! Eu Însumi am să fiu cu tine.”

24. Moise, apoi, o carte-a scris, În care-a pus – precum s-a zis – Cuvântul legii. La sfârșit,

25. Leviților le-a poruncit – Căci ei doar, în popor, erau Cei ce chivotul îl duceau:

26. „Luați acum, a legii carte Și așezați-o într-o parte, Lângă chivotul Domnului, Cari este-al legământului. Mereu, acolo, ea va sta, Ca martoră-mpotriva ta.

27. Pentru că iată, eu am știre Despre-al tău duh de răzvrătire. Cunosc a ta-ncăpățânare Și știu cât este ea de mare. Dacă-mpotriva Domnului – A legii și-a poruncii Lui – Vă răzvrătiți acuma voi – Cât eu încă trăiesc – apoi, Cu-atât mai mult aveți să fiți, După ce mor eu, răzvrătiți!

28. Bătrânii semințiilor Și cu mai marii oștilor, Grabnic, să vină ca să stea – Acum, aici – în fața mea. Eu le voi pune înainte – Sub ochii lor – aste cuvinte, Iar cerul și acest pământ, Martori, în contra lor, îmi sânt.

29. Căci știu că, după moartea mea, Rele purtări, voi veți avea. Vă veți strica și totodată, Din calea care, arătată, Va fost, de către mine, voi Vă veți abate mai apoi, Și veți ajunge ca să fiți, De mari nenorociri, loviți. Făcând doar rele – tot mereu – Față de-al vostru Dumnezeu, O să ajungeți ca să fie Stârnită-a Domnului mânie, Prin lucruri ce-s nelegiuite, Dintre-ale voastre mâini, ieșite.”

30. Moise, în urmă, a citit Cuvintele ce-au întocmit Cântecul scris, pentru popor, Șezând în fața tuturor.