Deuteronomul 6 BTF2015
1. Acum acestea sunt poruncile, statutele și judecățile, pe care a poruncit DOMNUL Dumnezeul vostru să vă învăț să le împliniți în țara în care mergeți să o stăpâniți;
2. Ca să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să ții toate statutele lui și poruncile lui, pe care ți le poruncesc, tu și fiul tău și fiul fiului tău, în toate zilele vieții tale; și ca să ți se lungească zilele.
3. Ascultă de aceea, Israele, și ia seama să le împlinești; ca să îți fie bine și ca să creșteți foarte mult, precum ți-a spus DOMNUL Dumnezeul părinților tăi, în țara în care curge lapte și miere.
4. Ascultă, Israele, DOMNUL Dumnezeul nostru este un singur DOMN;
5. Și să iubești pe DOMNUL Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.
6. Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta;
7. Și să le întipărești în copiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli.
8. Și să le legi ca semn pe mâna ta și să îți fie ca fruntarii între ochii tăi.
9. Și să le scrii pe ușorii casei tale și la porțile tale.
10. Și se va întâmpla, când DOMNUL Dumnezeul tău te va fi adus în țara pe care a jurat-o părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob, că îți va da cetăți mari și frumoase, pe care nu tu le-ai zidit,
11. Și case pline de toate bunătățile, pe care nu tu le-ai umplut, și fântâni săpate, pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini, pe care nu tu i-ai sădit; după ce vei mânca și te vei sătura,
12. Ia seama ca nu cumva să uiți pe DOMNUL, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
13. Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău și să îi servești și să juri pe numele lui.
14. Să nu umblați după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru;
15. (Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos printre voi) ca nu cumva să se aprindă mânia DOMNULUI Dumnezeul tău împotriva ta și să te nimicească de pe fața pământului.
16. Să nu ispitiți pe DOMNUL Dumnezeul vostru, precum l-ați ispitit la Masa.
17. Să păziți cu atenție poruncile DOMNULUI Dumnezeul vostru și mărturiile lui și statutele lui, pe care ți le-a poruncit.
18. Și să faci ce este drept și bine înaintea ochilor DOMNULUI, ca să îți fie bine și să intri și să stăpânești țara cea bună, pe care DOMNUL a jurat-o părinților tăi,
19. Alungând pe toți dușmanii tăi dinaintea ta, precum a vorbit DOMNUL.
20. Și când te va întreba fiul tău în viitor, spunând: Ce înseamnă mărturiile și statutele și judecățile pe care vi le-a poruncit DOMNUL Dumnezeul nostru?
21. Atunci să spui fiului tău: Eram robi ai lui Faraon în Egipt; și DOMNUL ne-a scos din Egipt cu mână puternică,
22. Și înaintea ochilor noștri DOMNUL a arătat semne și minuni mari și grozave asupra Egiptului, asupra lui Faraon și asupra întregii lui case,
23. Și ne-a scos de acolo, ca să ne aducă aici, să ne dea țara pe care a jurat-o părinților noștri.
24. Și DOMNUL ne-a poruncit să împlinim toate aceste statute, să ne temem de DOMNUL Dumnezeul nostru, spre binele nostru totdeauna, ca să ne păstreze în viață, ca în ziua aceasta.
25. Și aceasta va fi dreptatea noastră, dacă vom lua seama să împlinim toate aceste porunci înaintea DOMNULUI Dumnezeul nostru, precum ne-a poruncit.