Deuteronomul 9 BIV2014

1. „Israele, ascultă-acum: Astăzi, pornești din nou la drum. Peste Iordan, ai să pășești Și-acolo ai să stăpânești Peste popoare mult mai mari Decât ești tu și mult mai tari, Având cetățile zidite Până la cer și întărite.

2. Acum, stăpân, tu ai să fii, Peste ai lui Anac copii. Ei sunt un neam deosebit, Foarte înalți, și-ai auzit Ce spune lumea despre ei: „Sunt foarte mari oameni-acei. Ei sunt ai lui Anac popor. Cine se-mpotrivește lor?!”

3. Să știi că Dumnezeu va sta, El Însuși, înaintea ta. Va fi un foc mistuitor Care, pe-al lui Anac popor, În fața ta, o să-l smerească Și are să îl izgonească, Iar tu-l vei pierde, negreșit, Așa cum Domnul a vorbit.

4. Când Domnul o să-i izgonească Din față-ți și-o să-i nimicească, Să nu cumva să te trezești – În inima ta – să vorbești, Gândind că „Domnul o să-mi dea, Doar pentru bunătatea mea, Țara aceasta-n stăpânire”, Căci iată, eu îți dau de știre Că, pentru a lor răutate, Popoarele sunt alungate.

5. Nu pentru bunătatea-ți mare – Sau curăția ce o are Inima ta – ai să primești Țara, ca să o stăpânești. Pentru prea mare răutate, Popoarele sunt alungate, Din fața ta, căci Domnul vrea, În stăpânire să îți dea Țara, ținându-Și legământul Și totodată, jurământul Cu care El l-a întărit, Cu-ai tăi părinți, când a vorbit. Iată că Domnul Dumnezeu Își ține-al Său cuvânt, mereu. Avram, Isac și – negreșit – Iacov sunt cei care-au primit Cuvântul legământului Și jurământul Domnului.

6. Nu pentru bunătatea ta, Tu, țara, o vei căpăta, Căci tu ești încăpățânat.

7. Să nu uiți cum ai ațâțat, Mereu, a Domnului mânie, Atunci când fost-ai în pustie. De când Egiptu-ai părăsit Și pân’ acum, tot răzvrătit Ai fost, în contra Domnului.

8. La muntele Horebului, Pe Dumnezeu, L-ai ațâțat, Până când El S-a mâniat Până-ntr-atât, ca să voiască În urmă, să te nimicească.

9. Pe munte-apoi, eu am urcat Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat Acele două table mari, Din piatră – tablele pe cari, Așa după cum a promis, El, legământul, Și l-a scris – Pe care l-a-ncheiat cu voi – Iar eu vi l-am adus apoi. Eu, patruzeci de zile-am stat, Pe munte, sus. Nu am mâncat Nimic, în timpul petrecut Acolo, și nici n-am băut.

10. Mi-a dat tablele – cele două – Atunci, ca să vi le dau vouă. Degetul Domnului a scris, Pe table, ceea ce v-a zis El, de pe vârful muntelui – Vorbind din para focului – În ziua când v-ați adunat Și-n jurul muntelui, ați stat.

11. Zile și nopți, am petrecut Pe munte, sus, cum ați văzut. La patruzeci de zile-apoi, Mi-a adus Domnul – pentru voi – Tablele cari din piatră sânt, Pe care, al Său legământ Fusese, chiar atunci, înscris.

12. În urmă, Dumnezeu mi-a zis: „De-aici, în grabă, scoală-te Și-ndat’ apoi, pogoară-te, Căci iată că poporul tău A săvârșit un lucru rău. Neamul pe care l-ai luat Tu, din Egipt, este stricat. Oamenii săi s-au abătut De la ceea ce le-am cerut. Au părăsit calea pe care Le-am arătat-o. Drept urmare, Un chip cioplit, ei și-au turnat.”

13. Apoi, El a continuat: „Eu văd, acuma, foarte bine, Ce fel de oameni sunt cu tine. Acest popor s-a arătat – Mereu – a fi-ncăpățânat.

14. Mă lasă dar acum, să merg Să-i nimicesc și să le șterg Și numele ce l-au avut, Sub ceruri, pentru ce-au făcut. Apoi, gândesc că este bine, Un mare neam, să fac, din tine – Mai mare decât neamul lor, Decât este acest popor.”

15. În grabă, m-am întors apoi, Din muntele-nfocat, la voi, Ținând în mâini tablele-acele, Cu legământu-nscris pe ele.

16. Din depărtare, am zărit Precum că ați păcătuit, Când aur mult ați adunat Și-un chip cioplit, voi v-ați turnat. Atunci, din aurul acel, V-ați întocmit voi, un vițel Și-ați părăsit astfel, de-ndată, Calea, de Domnul, arătată.

17. Când v-am văzut, am aruncat Tablele. Ele s-au sfărmat, Sub ochii voștri, precum știți.

18. M-am aruncat – vă amintiți – Apoi, cu fața la pământ, ‘Naintea Domnului Cel Sfânt Și patruzeci de zile-am stat – Și nopți la fel – și n-am mâncat Nimic și nici nu am băut, Din pricină la ce-ați făcut – Din pricina păcatelor Făcute de al vost’ popor, Prin care voi, neîncetat, Pe Dumnezeu L-ați mâniat.

19. Atunci, eu fost-am îngrozit, Căci Domnului, voi I-ați stârnit Mânia și ați fost găsiți Buni de a fi doar nimiciți. Dar Dumnezeu m-a ascultat Și-n felu-acesta, ați scăpat.

20. Și pe Aron, Domnul avea Mânie-atunci, încât voia Să-l nimicească, negreșit, Pentru că a păcătuit. Eu m-am rugat și pentru el Și a scăpat, în acest fel.

21. Vițelul ce l-ați făurit, Eu l-am luat și l-am zdrobit, După ce-ntâi l-am ars în foc. Praf, am făcut, din el, pe loc, Și în pârâul ce-a ieșit Din munte-apoi, l-am azvârlit.

22. Când la Tabera v-ați aflat, Pe Domnul, iar L-ați ațâțat. La fel, la Masa ați făcut; De-asemenea, când ați trecut Pe la Chibrot-Hatava dar, L-ați ațâțat pe Domnul, iar.

23. Atunci când Domnul v-a trimis, Din Cades-Barnea și a zis „Suiți-vă ca să luați Țara pe care-o căpătați În stăpânire”, negreșit De-ndată, voi v-ați răzvrătit Contra poruncii Domnului. N-ați ascultat de glasul Lui Și-ați dovedit, în acest fel, Că nu aveți credință-n El.

24. De când vă știu, necontenit, În contra Lui, v-ați răzvrătit.

25. Mereu, cu fața la pământ, ‘Naintea Domnului Cel Sfânt, Eu patruzeci de zile-am stat – Și nopți la fel – și m-am rugat, Pentru că Domnul a voit Să vă distrugă, negreșit.

26. În mare grabă, mers-am eu Și L-am rugat pe Dumnezeu: „Stăpâne Doamne, să-Ți oprești Mânia. Să nu nimicești Poporul Tău, pentru-a lui fire, Căci el Îți este moștenire. Pe el, Tu l-ai răscumpărat, Prin brațul Tău neînfricat. Din al Egiptului ținut, L-ai scos și, liber, l-ai făcut.

27. De-Avram, Isac și Iacov dar, Adu-Ți aminte Doamne, iar. Nu căuta la ăst popor, La îndărătnicia lor, La răutatea omului, Precum și la păcatul lui,

28. Ca să nu zică acea țară, Din care Tu ne-ai scos afară, Că „Dumnezeu nu a putut Să-i ducă, în acel ținut, În cari curge lapte și miere. Domnul nu a avut putere Să le dea țara-n stăpânire. Ba după cum avem de știre, Chiar i-a urât și-ntr-un târziu, I-a și ucis El, în pustiu.”

29. Totuși, așa cum e de rău, Acesta e poporul Tău, E moștenirea Ta, pe care, Numai prin brațul Tău cel tare, Tu, din Egipt, ai adunat-o Și-n stăpânire, ai luat-o.”