Eclesiastul 1 NTR

1. Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim.

2. O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!

3. Ce câștig are omul din toată munca grea pe care o depune sub soare?

4. O generație trece și apoi altă generație vine, dar pământul rămâne mereu în picioare.

5. Soarele răsare și apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși.

6. Vântul se îndreaptă spre sud și apoi se întoarce spre nord. Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se, și revine mereu la traiectoria sa.

7. Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăși de acolo.

8. Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, așa cum nici urechea nu se satură să asculte.

9. Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare!

10. Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!“? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.

11. Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult, tot așa cum nici cei ce vor urma nu vor mai fi păstrați în amintirea celor ce vor veni după ei.

12. Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.

13. Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea.

14. Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.

15. Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipsește nu poate fi numărat.

16. I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“.

17. Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt.

18. Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare și cu cât este mai multă cunoștință, cu atât este mai multă mâhnire.