Eclesiastul 10 NTR
1. Așa cum muștele moarte strică și fermentează uleiul negustorului, tot astfel și puțină nebunie copleșește înțelepciunea și onoarea.
2. Inima înțeleptului îl conduce drept, dar inima nesăbuitului îl rătăcește.
3. Prostul umblă fără minte pe cale și se laudă tuturor cu prostia lui.
4. Dacă stăpânitorul se mânie pe tine, nu-ți pierde cumpătul, căci calmul te păzește de mari păcate.
5. Există un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greșeală care vine din partea stăpânitorului:
6. prostia este așezată în multe locuri înalte, iar cei bogați stau într-un loc de jos.
7. Am văzut sclavi călare pe cai și prinți mergând pe jos ca niște sclavi.
8. Cel ce sapă o groapă va cădea în ea, iar pe cel ce pătrunde printr-un zid îl va mușca un șarpe.
9. Cine sfărâmă pietre este rănit de ele și cine crapă lemne se află în pericol din cauza lor.
10. Dacă fierul securii este tocit și omul nu-i ascute lama, trebuie să-ți intensifici eforturile, dar înțelepciunea îl ajută pe om să reușească.
11. Dacă șarpele mușcă, fără să fie descântat, stăpânul lui nu are niciun câștig.
12. Cuvintele gurii celui înțelept sunt plăcute, dar cel nesăbuit se face de rușine prin vorbirea sa.
13. Primele cuvinte ale gurii lui sunt prostești, iar sfârșitul vorbirii lui este nebunie răutăcioasă.
14. Și totuși, prostul spune o mulțime de vorbe. Omul nu știe ce se va întâmpla; cine îi poate spune ce va fi după el?
15. Eforturile proștilor îl obosesc pe cel ce nu cunoaște drumul spre cetate.
16. Vai de tine, țară, al cărei rege este un copil și ai cărei prinți chefuiesc dimineața!
17. Ferice de tine, țară, al cărei rege este de viță nobilă și ai cărei prinți dau ospețe la vremea potrivită, ca să se întărească și nu să se îmbete!
18. Din cauza leneviei se lasă grinda, iar, când mâinile sunt leneșe, plouă în casă.
19. Ospățul se face pentru veselie și vinul înveselește viața, dar argintul răspunde la toate.
20. Nu-l blestema pe rege nici chiar în mintea ta, nu-l blestema pe cel înstărit nici chiar în dormitorul tău, căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ți ducă vorba și un sol înaripat să-ți dea pe față spusele.