Logo
🔍

Eclesiastul 11 VBRC2020

« Prea multă prudență strică

1. Aruncă-ți pâinea pe apă și o vei găsi și după multe zile!

2. Dă o parte la șapte sau la opt, căci nu știi ce rău va fi pe pământ!

3. Dacă norii sunt plini de ploaie, se golesc asupra pământului și, dacă un copac cade la sud sau la nord, în locul unde cade copacul, acolo va fi.

4. Cine păzește vântul nu seamănă și cine se uită la nori nu seceră.

5. Așa cum nu cunoști calea vântului și nici cum se umplu oasele în sânul [mamei], tot așa nu cunoști lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.

A se bucura de viață cu moderație

6. Dimineața seamănă sămânța ta și până seara nu-ți odihni mâna! Căci tu nu știi dacă [o sămânță] se aseamănă cu alta, dacă amândouă sunt la fel de bune.

7. Dulce este lumina și bine este pentru ochi să vadă soarele.

8. Dacă un om ar avea mulți ani, să se bucure de toți! Își va aminti de zilele de întuneric, căci vor fi multe. Tot ceea ce vine este deșertăciune.

9. Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, fă-ți bine inimii tale în zilele tinereții tale, umblă pe căile inimii tale și după ceea ce văd ochii tăi! Dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecată!

10. Îndepărtează indignarea din inima ta și fă să treacă răul din trupul tău! Căci copilăria și adolescența sunt deșertăciune.

»