Eclesiastul 2 VBRC2020

1. Mi-am spus inimii: „Hai, vreau să gust veselia și să văd bunăstarea!”. Dar și aceasta este deșertăciune.

2. Am spus râsului: „Prostie!” și veseliei: „Ce poate face aceasta?”.

3. Am decis în inima mea să-mi dau trupul vinului și inima să fie călăuzită cu înțelepciune, ca să fie prinsă de nebunie până când voi putea vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în timpul zilelor vieții lor.

4. Am făcut lucrări mari: mi-am construit case și am plantat pentru mine.

5. Mi-am făcut grădini și livezi și am plantat în ele pomi pentru tot felul de fructe.

6. Mi-am făcut cisterne de apă ca să ud pădurea unde cresc pomii.

7. Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut copii de casă; ba chiar am avut turme de vite și de oi mai multe decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím.

8. Mi-am adunat argint și aur și proprietăți de regi și de provincii. Mi-am procurat cântăreți și cântărețe – deliciul fiilor oamenilor – și multe concubine.

9. Am devenit cel mai mare față de toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím și înțelepciunea mea stătea înaintea mea.

10. Tot ce mi-au cerut ochii nu am ascuns de la ei; nu i-am refuzat inimii mele nicio veselie și inima mea s-a bucurat de toată truda mea, căci aceasta este partea mea din tot chinul meu.

11. Mi-am întors fața către toate lucrările pe care le-a făcut mâna mea și la toată truda prin care m-am trudit să le fac. Iată, toate sunt deșertăciune și goană după vânt și nu este niciun folos sub soare.

12. Și mi-am întors fața ca să văd înțelepciunea, prostia și nebunia. Ce [poate face] omul care vine după rege? Ceea ce deja au făcut [alții]!

13. Eu am văzut că este mai mult folos în înțelepciune decât în nebunie, mai mult folos în lumină decât în întuneric.

14. Cel înțelept are ochii în cap, dar cel nesimțit umblă în întuneric. Și eu am recunoscut că li se întâmplă tuturor aceeași soartă.

15. Mi-am zis eu în inimă: „Dacă mi se întâmplă și mie cum i se întâmplă celui nesimțit, atunci ce folos că am devenit înțelept și eu?”.

16. Căci nu este amintire veșnică a celui înțelept ca și a celui nesimțit: imediat, în zilele care vin, totul este uitat. Cum moare înțeleptul, așa moare și nesimțitul!

17. Am urât viața, căci rea era asupra mea lucrarea pe care o făcusem sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt.

18. Am urât toată truda cu care m-am trudit sub soare și pe care o las omului care va fi după mine.

19. Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Dar el va lua în putere toată truda mea cu care m-am trudit și am devenit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune.

20. Mi-am întors inima spre disperare, din cauza întregii trude cu care m-am trudit sub soare.

21. Căci există câte un om care se trudește cu înțelepciune, cu știință și cu success și om care nu se trudește, și i se dă partea. Și aceasta este deșertăciune și rău mare.

22. Căci ce are omul în toată truda lui și în toată goana inimii lui cu care se trudește sub soare?

23. Căci toate zilele sale sunt osteneală și inima lui nu se poate odihni din cauza indignării îndeletnicirii lui nici noaptea. Și aceasta este deșertăciune.

24. Nu este bine pentru om decât să mănânce, să bea și sufletul lui să vadă binele din truda sa. Și aceasta am văzut-o eu că este din mâna lui Dumnezeu.

25. Căci cine mănâncă și cine se bucură în afară de mine?

26. Căci omului care este bun în ochii lui, el îi dă înțelepciune, cunoaștere și bucurie, iar celui care păcătuiește îi dă ocupație ca să adune, să strângă și să-i dea celui care este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.