Eclesiastul 5 BTF2015
1. Păzește-ți piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu și pregătește-te mai bine să asculți decât să aduci sacrificiul proștilor, pentru că ei nu iau în considerare că fac rău.
2. Nu fi pripit cu gura ta și nu îți lăsa inima să se grăbească să rostească vreun lucru înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în cer și tu pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie puține.
3. Pentru că visul vine din mulțimea treburilor, și vocea unui prost se cunoaște prin mulțimea cuvintelor.
4. Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlinești, fiindcă el nu are plăcere în proști; împlinește ce ai promis.
5. Mai bine este să nu promiți, decât să promiți și să nu împlinești.
6. Nu permite gurii tale să îți provoace carnea să păcătuiască, nici nu spune înaintea îngerului, că aceasta a fost o eroare, pentru ce să se mânie Dumnezeu la vocea ta și să distrugă lucrarea mâinilor tale?
7. Căci în mulțimea viselor și în multe cuvinte sunt de asemenea multe deșertăciuni; dar teme-te de Dumnezeu.
8. Dacă vezi oprimarea săracului și pervertirea violentă a judecății și justiției într-o provincie, nu te mira de acest lucru, pentru că cel ce este mai înalt decât cel mai înalt dă atenție; și este mai înalt decât ei.
9. Mai mult, folosul pământului este pentru toți; împăratul însuși este servit din ale câmpului.
10. Cel ce iubește argintul nu se va sătura cu argint, nici cel ce iubește abundența, cu creștere; aceasta este de asemenea deșertăciune.
11. Când bunurile cresc, se înmulțesc cei ce le mănâncă; și ce este mai de folos pentru proprietarii lor, decât să îi privească pe aceștia cu ochii lor.
12. Somnul unui muncitor este dulce, fie că mănâncă puțin sau mult; dar abundența celui bogat nu îl va lăsa să doarmă.
13. Este un rău aspru pe care l-am văzut sub soare, adică, bogății păstrate spre vătămarea celor ce le stăpânesc.
14. Dar acele bogății pier printr-o osteneală rea; iar el naște un fiu și nu este nimic în mâna lui.
15. Așa cum a ieșit din pântecele mamei lui, gol, se va întoarce pentru a merge precum a venit și nu va lua nimic din munca lui pe care să o ducă în mâna lui.
16. Și acesta de asemenea este un rău dureros, că în toate privințele așa cum el a venit, astfel va merge; și ce folos are cel ce a muncit pentru vânt?
17. Și în toate zilele lui mănâncă în întuneric, și are multă întristare și furie în boala lui.
18. Iată, ce am văzut este bine și frumos: ca omul să mănânce și să bea și să se bucure de binele din toată munca sa, pe care o ia sub soare, în toate zilele vieții sale pe care Dumnezeu i-o dă, pentru că aceasta este partea lui.
19. Fiecare om de asemenea căruia Dumnezeu i-a dat bogății și avere și i-a dat putere să mănânce din ele și să își ia partea lui și să se bucure în munca lui; acesta este darul lui Dumnezeu.
20. Pentru că el nu își va aminti mult zilele vieții sale, pentru că Dumnezeu îi răspunde în bucuria inimii sale.