Eclesiastul 6 VDCL

1. Este un rău pe care l‐am văzut sub soare și este des între oameni:

2. Unul căruia îi dă Dumnezeu bogăție, bunuri și cinste și nu lipsește sufletului său nimic din tot ce dorește; dar Dumnezeu nu‐i dă putere să mănânce din ele, ci un străin mănâncă din ele; aceasta este deșertăciune și un mare rău.

3. Dacă ar naște cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani și zilele anilor vieții sale ar fi multe, dar nu i s‐ar sătura sufletul de bine și n‐ar avea nici înmormântare, zic: mai bine cel născut înainte de vreme decât el.

4. Căci vine în deșertăciune și pleacă în întuneric și numele său e acoperit cu întuneric.

5. Nici soarele nu l‐a văzut și nu l‐a cunoscut; acesta are odihnă mai degrabă decât acela.

6. Și chiar dacă ar trăi de două ori o mie de ani, tot n‐a văzut nici un bine: oare nu merg toți la același loc?

7. Toată osteneala omului este pentru gura sa și totuși sufletul nu se satură.

8. Căci cu cât este mai mult cel înțelept decât cel nebun? Ce are cel sărac care știe să umble înaintea celor vii?

9. Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea sufletului; și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.

10. Ceea ce este, de mult i s‐a pus numele; și ce este omul se cunoaște; și nici nu poate să se socotească cu cel ce este mai puternic decât el.

11. Căci sunt multe lucruri care înmulțesc deșertăciunea: ce folos are omul?

12. Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții sale deșarte pe care o petrece ca o umbră? Căci cine va spune omului ce va fi după el sub soare?