Logo
🔍

Efeseni 1 VBRC2020

Adresa

1. Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voința lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Éfes și care cred în Cristos Isus:

Imn de mulțumire

2. har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos!

3. Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos,

4. întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui! În iubire

5. el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinței sale,

6. spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleșit în [Fiul] său preaiubit.

7. În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăția harului său

8. care a prisosit în noi în toată înțelepciunea și priceperea.

9. El ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după placul lui pe care l-a hotărât de mai înainte în el,

10. ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: [și anume] să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos. În el,

11. în care am fost chemați, am fost rânduiți de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale,

12. ca noi care mai dinainte am sperat în Cristos să fim spre lauda gloriei sale.

13. În el, și voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care ați crezut, ați fost însemnați cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis.

Elogiul și rugăciunea lui Paul pentru efeséni

14. El este arvuna moștenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale.

15. De aceea și eu, auzind de credința voastră în Domnul Isus și de iubirea pe care o aveți față de toți sfinții,

16. nu încetez să mulțumesc pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele,

17. pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înțelepciunii și al descoperirii, ca să-l cunoașteți pe deplin,

18. luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoașteți care este speranța chemării sale, care este bogăția gloriei moștenirii sale între cei sfinți

19. și care este imensa măreție a puterii sale față de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale

20. pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morți și așezându-l la dreapta sa în ceruri,

21. deasupra oricărui principat și oricărei puteri, stăpâniri și domnii și deasupra oricărui nume rostit, nu numai în lumea aceasta, dar și în aceea care va veni.

22. Toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a stabilit cap peste Biserica întreagă,

23. care este trupul său, plinătatea aceluia care împlinește toate în toți.

»