Efeseni 2 BIV2014

1. „Voi, morți, cu toții, v-ați aflat, Prinși de greșeli și-al vost’ păcat,

2. În cari trăiați odinioară, Prin mersul lumii, bunăoară, După puterea domnului Cari este al văzduhului – A duhului care-a ieșit Lucrând, mereu, neobosit, În lungul și în latul zării, În toți fiii neascultării.

3. Între aceștia, bunăoară, Eram și noi, odinioară, Pe vremea-n care noi trăiam Exact așa precum eram, Mânați de pofta cea firească Aflată-n firea pământească Și de-ale noastre gânduri, care Ne frământau, fără-ncetare. În acel timp întunecat, Fii ai mâniei ne-am aflat Și-n toate, ne asemănam, Cu cei cu care viețuiam.

4. Dar Dumnezeu, Acela care Este bogat în îndurare – Prin faptul că, necontenit, Pe fiecare, ne-a iubit –

5. Cu toate că-n greșeli eram, În care, morți, noi ne aflam, Acum, la viață, ne-a adus, Odată cu Hristos Iisus. (Prin har – încredințați să fiți – Că ați ajuns voi, mântuiți.)

6. El, împreună, ne-a-nviat Și-apoi, pe toți, ne-a așezat Ca împreună-n ceruri, sus, Să fim alături de Iisus,

7. Pentru ca astfel, fraților, Să se arate-n viitor – În vremuri care au să vie – Nemărginita bogăție A harului, pe care-l are, În bunătatea Lui cea mare, Pe care, în Hristos, apoi, A arătat-o, pentru noi.

8. Căci doar prin har, azi, vă găsiți – Și prin credință – mântuiți.

9. Deci mântuirea e primită Prin har, și nu e dobândită Cu fapte. Astfel, nimenea, Motive, nu poate avea, Ca să se laude apoi.

10. Lucrarea Lui, suntem chiar noi Și, în Hristos, am fost zidiți, Ca să fim, astfel, pregătiți Pentru acele fapte bune, Pe cari, în față, ni le pune, Mai dinainte, Dumnezeu, Ca-n ele, să umblăm, mereu.

11. De-aceea zic, acuma, iată, Către voi care, altădată, Neamuri, prin naștere, erați Și, împrejur, n-ați fost tăiați, De către cei care se cheamă Că, împrejur – de bună seamă – Tăiați, în carnea trupului, Au fost, de mâna omului:

12. Să v-amintiți, neîncetat, Că-n acea vreme, v-ați aflat Fără Hristos, făr’ să vă fie, Dreptul pentru cetățenie, Recunoscut, în Israel, Lipsiți fiind, în acest fel, De legămintele pe care, Făgăduința-n ea, le are, Fără nădejde, tot mereu, Și-n lume, fără Dumnezeu.

13. Însă acuma, bunăoară, Voi toți care, odinioară, La depărtare vă aflați, Ați devenit apropiați, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.

14. Pace, prin El, ni s-a adus, Pace care-a făcut apoi, Una s-ajungă-a fi cei doi, Pentru că-n El, a fost surpat Zidul ce-n mijloc s-a aflat, Prin care fost-au despărțiți.

15. În trupul Lui – voiesc să știți – Că vrăjmășia dintre ei E-nlăturată, dragii mei; Legea poruncilor, și ea – Cu rânduiala ce-o avea – A fost înlăturată-apoi, Căci a dorit ca, din cei doi, Un singur om să poată face Și astfel, să aducă pace.

16. În El, cei doi sunt împăcați, Cu Dumnezeu, și-s așezați Doar într-un trup, pentru vecie, Iar astfel, orice vrăjmășie – Prin cruce – fost-a nimicită.

17. Prin El, a fost împărtășită Vestea de pace, pentru voi, Dar și pentru ceilalți apoi – Deci vouă, celor depărtați, Dar și celor apropiați.

18. Unii sau alții, în ăst fel, Intrare-avem acum, prin El Doar într-un Duh, la al nost’ Tată.

19. Deci starea voastră e schimbată, Căci nu-i străin nimeni, din voi, Și nici nu-i oaspete apoi, Ci cetățeni vă dovediți, Căci cu cei sfinți, vă socotiți Drept ca făcând parte, mereu, Din casele lui Dumnezeu,

20. Pentru că voi ați fost găsiți, Pe temelie-a fi, zidiți. Ea, prin apostoli, e vestită Și, prin proroci, e întărită, Iar piatra ‘ceea minunată – Care se află așezată În capul unghiului, chiar sus – E Domnul nost’, Hristos Iisus.

21. În El, clădirea, închegată, Crește mereu, spre-a fi, odată, Un Templu sfânt, al Domnului.

22. Astfel, prin El – în trupul Lui – Toți, laolaltă, se adună, Zidiți fiind ca, împreună, Să fie un locaș, mereu – Prin Duhul – pentru Dumnezeu.”