Efeseni 2 BVA
1. Voi ați fost morți (spiritual) din cauza greșelilor și a păcatelor voastre,
2. în care trăiați atunci când erați subordonați autorității forțelor supranaturale care guvernează această lume. Mă refer la cel care este stăpânul forțelor spirituale din atmosfera care înconjoară pământul. El este spiritul care îi conduce pe aceia care sunt neascultători (de Dumnezeu).
3. În trecut am fost și noi ca ei. Atunci trăiam satisfăcând dorințele naturii noastre umane păcătoase care ne afecta gândurile și intențiile. Astfel, specificul comportamentului nostru era identic cu al celorlalți oameni; și urma să suportăm mânia lui Dumnezeu.
4. Dar Dumnezeu are milă din abundență. În plus, El a avut și o mare dragoste pe care Și-a manifestat-o față de noi. Astfel, deși am fost morți (spiritual) din cauza păcatelor noastre,
5. El ne-a adus la viață împreună cu Cristos. Voi ați fost salvați prin har.
6. În (unirea noastră cu) Cristos Isus, Dumnezeu ne-a atribuit învierea Lui și ne-a pus împreună cu El în locurile cerești.
7. El a făcut acest lucru pentru ca să arate oamenilor din următoarele secole nelimitata bogăție a harului Său de care am beneficiat noi în Cristos Isus.
8. Ați fost salvați prin har și ați acceptat salvarea prin credință; iar acest lucru nu provine de la voi, ci este în exclusivitate harul lui Dumnezeu!
9. Primirea acestuia nu se bazează pe fapte (omenești); și astfel, excluzându-le, nu este permis nimănui să își revendice vreun merit personal.
10. Noi suntem capodopera lui Dumnezeu; și am fost creați în Cristos Isus pentru ca să ne trăim viața făcând faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit anticipat pentru noi.
11. Având în vedere acest lucru, amintiți-vă că proveniți dintre celelalte națiuni și că ați fost excluși ca „necircumciși” de aceia care sunt evrei circumciși (fizic).
12. Atunci erați fără Cristos, neadmiși între oamenii din poporul Israel și străini față de legămintele care conțineau promisiuni. Astfel, voi trăiați în această lume fără speranță și fără Dumnezeu.
13. Dar acum, în Cristos Isus, voi care erați cândva departe (de toate acestea), ați fost apropiați (unii de alții) prin sângele Lui.
14. El este pacea noastră. A dărâmat zidul care despărțea pe evrei de celelalte națiuni și i-a adus la unitate, eliminând dușmănia când Și-a sacrificat corpul (pe cruce, pentru toți).
15. Atunci, El a eliminat motivul incompatibilității dintre ei: legea (mozaică). Prin faptul că atât evreii cât și oamenii celorlalte popoare au acum aceeași natură nouă în Cristos, El a realizat astfel pacea.
16. Prin sacrificiul Său, El i-a împăcat pe evrei și pe cei care nu sunt evrei cu Dumnezeu, făcându-i să formeze împreună un singur organism; și astfel a anulat „dușmănia” dintre ei.
17. El a venit cu oferta păcii atât pentru voi care erați departe (de Dumnezeu), cât și pentru cei care erau aproape (de El).
18. Prin Cristos, atât unii cât și alții, avem acces la Tatăl prin intermediul aceluiași Spirit!
19. Acum, voi nu mai sunteți nici străini și nici locuitori fără cetățenie; ci aparțineți (împreună cu ei) familiei lui Dumnezeu și aveți aceeași cetățenie ca a sfinților.
20. Astfel, voi sunteți „zidiți” pe temelia pusă de apostoli și de profeți. În această construcție, Cristos Isus este piatra care ține unite zidurile
21. și care oferă o bună legătură între pereții clădirii, facilitând dezvoltarea, pentru a deveni în final un templu sfânt în (onoarea) Stăpân(ului).
22. În acest mod, prin El, voi sunteți construiți împreună ca să deveniți o clădire în care locuiește Dumnezeu prin Spiritul Său.