Efeseni 5 VBRC2020
1. Așadar, fiți imitatorii lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți
2. și umblați în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă!
3. Cât despre desfrâu și orice fel de necurăție sau lăcomie [de avere], nici să nu se pomenească între voi, așa cum se cuvine unor sfinți;
4. nici vorbe obscene sau necugetate, nici glume indecente, care nu se cuvin, ci mai degrabă rugăciuni de mulțumire
5. pentru că, aceasta să o știți, niciun desfrânat sau necurat sau lacom de avere sau care este idolatru nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
6. Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării!
7. Așadar, să nu vă faceți părtași cu ei!
8. Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii,
9. căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea și adevărul!
10. Discerneți ceea ce este plăcut Domnului
11. și nu luați parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă denunțați-le!
12. Căci este o rușine chiar și numai să se vorbească de faptele săvârșite de ei în ascuns,
13. pe când toate cele denunțate sunt dezvăluite de lumină,
14. pentru că tot ce este dezvăluit este lumină. De aceea se spune: „Trezește-te, tu, care dormi, și ridică-te dintre cei morți, iar Cristos te va lumina!”.
15. Așadar, aveți grijă cum vă purtați, nu ca niște oameni fără minte, ci ca niște înțelepți!
16. Folosiți bine timpul favorabil, pentru că zilele sunt rele!
17. De aceea, nu deveniți fără minte, ci [căutați] să înțelegeți care este voința Domnului!
18. Nu vă îmbătați cu vin în care este dezmăț, ci fiți plini de Duh!
19. Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte, cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul!
Reguli pentru familia creștină: soț – soție20. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos!
21. Fiți supuși unii altora în frica lui Cristos!
22. Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,
23. pentru că bărbatul este capul femeii așa cum și Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor și este!
24. Și cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile [să fie supuse] bărbaților lor în toate!
25. Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea
26. pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt,
27. ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită!
28. Tot așa și bărbații au datoria să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu. Cine își iubește soția se iubește pe sine.
29. Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește așa cum [face] Cristos pentru Biserică.
30. Căci toți suntem membre ale trupului său.
31. De aceea își va lăsa omul tatăl și mama și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup.
32. Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică,
33. dar și cu privire la voi: fiecare în parte să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să aibă respect față de bărbat!