Estera 3 BIV2014

1. După tot ce s-a întâmplat, Ahașveroș a ridicat Atuncea – chiar în acel an – La rang și cinste, pe Haman. De neam, el fost-a Agaghit, Și Amedata s-a numit Al său părinte. Ridicat La mare cinste, de-mpărat, Haman avea scaunul pus – Față de ceilalți – mai presus.

2. Toți slujitorii cari erau La-mpărăție-ngenuncheau Și se-nchinau în fața lui, După a împăratului Poruncă, dată tuturor. Un om doar, în acel popor, Genunchii nu și-i îndoia, Căci să se-nchine, nu voia În fața lui Haman, mereu: Acela era Mardoheu.

3. Dar slujitorii-mpărătești, Cari stau la porțile domnești, L-au întrebat, plini de mirare: „De ce calci tu porunca, oare, Când ea e dată de-mpărat?”

4. Ei, zi de zi, l-au întrebat, Dar Mardoheu nu a făcut Decât așa precum a vrut. Atuncea, slugile plecară Și pe Haman îl înștiințară De faptul cum că Mardoheu, Nu i se-nchină. Că-i Iudeu, Ei au aflat și-au vrut să vază Felul în care procedează: Se ține de credința lui, Sau se închină omului.

5. Haman văzut-a foarte bine Cum că nu vrea să se închine În fața sa, acel Iudeu Cu numele de Mardoheu. Pe dată, el s-a mâniat

6. Și a dorit ca răzbunat Să fie, căci a suferit Așa ofensă. S-a gândit Că prea puțin se răcorește În cazu-n care pedepsește Un singur om – pe Mardoheu. Astfel, întreg neamul Iudeu, El a dorit să-l nimicească, Oriunde-ar fi să locuiască Acesta-n vasta-mpărăție.

7. Se potrivea tocmai să fie Luna întâi, zisă Nisan. Ahașveroș, în acel an, Chiar doisprezece ani făcea De când în țară stăpânea. Atuncea, Pur au aruncat – Cari tălmăcit, sorți, a-nsemnat – ‘Naintea marelui Haman, Pe zile și pe luni din an Pân’ la a douăsprezecea – Adar, acesta se numea.

8. Apoi Haman, grabnic, s-a dus, La împăratul și i-a spus: „Ascultă-mă, măria-ta! În toată-mpărăția ta, Printre popoare, risipit, Este un neam deosebit Cari ține doar legile lui Și nu pe-ale-mpăratului. Nu e un lucru potrivit Să lași să steie liniștit Acest popor. Dacă găsești

9. Cu cale ca să poruncești Ca el să fie nimicit, Atunci eu voi fi cântărit Talanți de-argint, chiar zece mii – Și-s mulți acești, cum bine știi – Ce vor fi duși la visterie Pentru a ta împărăție.”

10. Atuncea, marele-mpărat Și-a scos inelul, imediat, Și lui Haman l-a dăruit. În acest fel, l-a întărit Pe dușmanul lui Mardoheu Și al poporului Evreu.

11. Apoi el, lui Haman, i-a spus: „Iată că-n mâna ta am pus, Neamul acesta. Mai primești Și-argint, deci fă precum poftești!”

12. Din luna-ntâi, s-a nimerit A treișpea zi să fi venit, Atunci când marele-mpărat Astă decizie-a luat. Apoi, toți logofeți-au scris Epistole ce s-au trimis, Pe dată, în împărăție. Astfel, toți au putut să știe De hotărârea-mpărătească, Putând oricine să citească Scrisorile, în limba lui. Inelul împăratului, E cel cu care-au întărit Tot ceea ce s-a stabilit La sfatul împăratului.

13. În toată-mpărăția lui, Au fost trimiși alergători Să ducă tuturor scrisori. Prin ele, era poruncit Că trebuie-a fi nimicit Orice Iudeu, în orice loc. Milă n-a existat deloc: Bătrâni, femei, bărbați și prunci, Puteau fi omorâți atunci, În luna doisprezece care, Adar, se cheamă. Fiecare, Când ziua treisprezece vine, Putea ucide, pe oricine Dintre Evrei și-apoi prădate Vor fi averile lor, toate.

14. Epistolele cuprindeau Astă poruncă și-ndemnau Toate popoarele să fie Gata, când ziua va să vie.

15. Alergătorii au pornit Și peste tot ei au vestit Porunca, după rânduială. Ea s-a vestit și-n capitală – La Susa – de s-a îngrozit Cetatea, când a auzit Ce hotărâre s-a luat. În acest timp, netulburat, Ahașveroș stătea și bea Și cu Haman își petrecea.