Exodul 1 BIV2014

1. Iată numele fiilor, Cari pe Israel – tatăl lor – În al său drum, l-au însoțit, Când în Egipt s-a stabilit. Familiile i-au urmat, Iar ei, cu Iacov, au intrat În țara Egiptenilor. Iată acum, numele lor:

2. Ruben și Simeon plecară; Levi și Iuda îi urmară,

3. Și Isahar; au fost urmați În drumul lor, de ceilalți frați: De Zabulon și Beniamin;

4. Dan și Neftali, apoi, vin. Gad și Așer au încheiat Șirul celor care-au plecat, Cu Iacov. Astfel, s-a găsit

5. Că sufletele ce-au ieșit Din coapsele lui Iacov, toate, Sunt șaptezeci, de se socoate. În acel timp îndepărtat, Iosif era-n Egipt plecat.

6. În urmă, Iosif a murit. Apoi, și frații i-au pierit, Și tot leatul oamenilor, Care erau de vârsta lor.

7. Ai lui Israel fii sporiră În număr și se înmulțiră Atât de mult, de au umplut Al Egiptenilor ținut.

8. Peste Egipt, s-a ridicat – În urmă – un nou împărat. El nu știa ce a făcut Iosif, căci nu l-a cunoscut.

9. Astfel, mânat de un gând rău, A zis, către poporul său: „Priviți dar, la acest popor – Acela al copiilor Lui Israel! S-au înmulțit, Încât acum, au devenit Mai mulți, în număr, iar apoi, Se dovedesc mai tari ca noi.

10. Veniți ca să ne arătăm Dibaci, și să nu-i mai lăsăm Să se întindă și să crească, Căci s-ar putea să se unească – În caz că fi-va un război – Cu-ai noști’ dușmani, iar mai apoi, Au să ne bată și, afară Putea-vor a ieși, din țară.”

11. Au pus ispravnici, peste ei, Cari trebuiau, ca pe Evrei, Să-i asuprească, ne-ncetat, Prin muncile ce li s-au dat. În acest fel, s-au construit Cetățile ce s-au numit Pitom și Ramses, cetăți care Slujeau atuncea, drept hambare, Pentru Egipt. Oricum făceau,

12. Și-oricât de tare-i asupreau, Poporul tot s-a înmulțit, Până-n-tratât că s-a scârbit Egiptul, de neamul acel.

13. Atunci, fiii lui Israel, De Egipteni, au fost aduși Într-o robie aspră – puși

14. La tot ce-a fost mai greu în țară, Ca să le facă viața-amară. Astfel, ei, lutul, îl scoteau Și cărămizi apoi, făceau, Iar muncile ogoarelor Erau tot pe umerii lor. În toate câte i-au silit Să facă, ei au dovedit Cum că de milă, sunt lipsiți, Față de cei ce-s asupriți.

15. Atuncea, cel încoronat Peste Egipt ca împărat, Pe moașele lui Israel, În grabă, le-a chemat la el. Șifra și Pua se chemau Femeile care erau Moașe, pe-atunci, în Israel.

16. Când ele au venit la el, În felu-acesta le-a vorbit: „Când veți avea de împlinit Slujba de moașe, ce-o aveți, Și, pe femei, voi le vedeți Că nasc feciori, să-i omorâți! Vă poruncesc dar: orișicâți Băieți urmează să se nască, Să nu-i lăsați, voi, să trăiască! Pe fete însă, le lăsați În viață! Înțelesu-m-ați?!”

17. Dar moașele nu au făcut Așa precum le-a fost cerut De împărat, căci tot mereu, Teamă aveau de Dumnezeu. De-aceea-n viață au lăsat Pe-oricine, chiar de-a fost băiat.

18. Atunci, ele au fost chemate, La împărat, și întrebate: „De ce, voi ați nesocotit, Ceea ce eu v-am poruncit, Și i-ați lăsat ca să trăiască, Pe cei de parte bărbătească?”

19. Dar moașele, la un ison, I-au dat răspuns, lui Faraon: „Femeile Evreilor, Nu-s ale Egiptenilor. Sunt tari și pot să zămislească, Mai înainte să sosească Moașa. Așa este mereu.”

20. Acelor moașe, Dumnezeu, Când a văzut cum s-au purtat, Le-a făcut bine. Ne-ncetat, Poporu-n număr a sporit,

21. Iar Dumnezeu a dăruit Moașelor, case. În ăst fel, Plată primit-au, de la El, Pentru că Domnul a văzut, Că – de El – ele s-au temut.

22. Dar Faraon s-a mâniat Și-astă poruncă, el a dat, Poporului său: „Să luați Și-apoi, în râu să-l aruncați Pe orice prunc ce-o să se nască, Dacă-i de parte bărbătească. Pe fete-n schimb, să le lăsați – Pe ele doar, să le cruțați.”