Exodul 12 BIV2014

1. Erau încă la Faraon – În țară – Moise și Aron, Când Domnul a-nceput să spună:

2. „Luna aceasta-i prima lună Din an, de-acuma, pentru voi.

3. Lui Israel, veți spune-apoi: „De-acum trebuie să se știe Cum că atunci când va să vie A zecea zi, din luna care Începe anul, fiecare – Din al vost’ neam – să ia un miel, Pa cari să-l aibă pentru el Și-asemeni pentru casa lui – Pentru familia omului.

4. Dacă pentru un miel, la masă, Cei care sunt aflați în casă Se dovedesc a fi puțini, Să-i cheme și pe-ai lor vecini. Mielul va trebui luat Cu un vecin apropiat, Și cont va ține fiecare, De sufletele ce le are, Aflate în familia lui. Deci potrivit numărului De suflete ce le aveți, Să socotiți dar, cât puteți, Din mielu-acela să mâncați.

5. Mielul pe care-o să-l tăiați, Va fi de parte bărbătească Și-un an trebuie să-mplinească. De-asemeni, trebuie să fie Fără cusur. Să se mai știe Că este voie să aveți, Ori miel, ori ied, precum puteți.

6. Păstrat, el trebuie să fie, Până când are ca să vie A paisprezecea zi din lună. În ziua ‘ceea, se adună Întreg neamul lui Israel, Iar seara, junghie-acel miel.

7. Apoi, cu sângele-adunat Din mielul ce-a fost junghiat, Să ungă stâlpii ușilor Și pragul de de-asupra lor, Al caselor unde-au mâncat Mielul cari fost-a junghiat.

8. Să se mănânce carnea lui – Cari doar la para focului Friptă va fi – în acea noapte. Mâncați-o cu azime coapte, Precum și cu verdețuri care Vor trebui a fi amare.

9. Să nu mâncați, crud, mielu-acel, Și nici în apă fiert, ci el – Cu măruntaie, cap, picioare – Va fi gătit de fiecare, Doar fript la para focului.

10. Tot să-l mâncați și, nimănui, Nimic să nu îi mai rămână Apoi, din mielu-acela, până Când zorii zilei se revarsă. Restul de carne va fi arsă.

11. Iată cum trebuie să stați, Când mielul o să îl mâncați: În mâini, toiege să aveți, Mijlocu-ncins să vi-l țineți; Cu-ncălțămintea în picioare, Îl veți mânca în graba mare, Căci sunt Paștele Domnului.

12. Iată, în noaptea Paștelui, Eu, prin Egipt, am să pornesc, Pentru că am să îi lovesc Pe cei întâi născuți pe care, Acum, țara aceasta-i are, Oriunde sunt – în orice loc – Fie el om, sau dobitoc. Astfel, atunci – la acea dată – Eu am să fac o judecată, În contra zeilor pe care Țara Egiptului îi are. Va fi după al Meu cuvânt, Pentru că Eu doar, Domnul sânt.

13. Cu sânge o să însemnați, Casele-n care vă aflați. Eu voi vedea sângele-apoi, Și am să trec pe lângă voi, Fără să vă pricinuiesc Vreun rău atuncea când lovesc Țara Egiptului. Să știți

14. Că trebuie să pomeniți Ziua aceasta, tot mereu. Drept cinste pentru Dumnezeu, Din neam în neam, va trebui O sărbătoare-a prăznui. Ea o să fie, pentru voi, O lege veșnică apoi.

15. În șapte zile, numărate, Numai azimi vor fi mâncate. Când prima zi are să vie, Nu trebuie ca să mai fie, La voi, în case, aluat. Acel care va fi mâncat Pâine dospită-n timpul care Va ține astă sărbătoare, Are să fie pedepsit Și, din Israel, nimicit.

16. În prima zi de sărbătoare, De Paști, o sfântă adunare, Întreg poporul va avea. A șaptea zi, de-asemenea. Nu aveți voie să munciți Atunci, ci doar să pregătiți Ce trebuie-a fi pus pe masă – Deci hrana, pentru orice casă.

17. Să țină astă sărbătoare, Întotdeauna, fiecare, Căci ale voastre oști – pe toate – În ziua ‘ceea le voi scoate Eu, din Egipt. Veți ști apoi, Că ziua ce-o veți ține voi, Va trebui lege să fie, De-acuma, pentru veșnicie.

18. Când luna-ntâia va sosi, Din cea de-a paisprezecea zi Până-n a douăzeci și una, O să mâncați – întotdeauna – Numai azimi. Deci, nimenea,

19. În acest timp, nu va avea – În șapte zile – aluat, În casă. Cel ce a mâncat Pâine dospită, să se știe Că nimicit are să fie, Din al lui Israel popor, Chiar de-i străin și călător Sau chiar dacă omul acel E băștinaș în Israel.

20. Deci legea trebuie păzită: Să nu mâncați pâine dospită, Ci doar azimi, în sărbătoare, O să mănânce fiecare.”

21. Moise-a chemat, atunci, la el, Pe cei bătrâni din Israel, Și le-a vorbit: „Voi să plecați, Căci trebuie ca să luați, Pentru familii, câte-un miel. Paștele vostru, este el Și trebuie să-l junghiați.

22. În strachină, să adunați Sângele lui. Isop apoi, Într-un mănunchi, veți strânge voi Și-n sânge o să-l înmuiați. Cu sânge, trebuie să dați Apoi, ușorii ușilor Și pragul de de-asupra lor. Nimeni din voi dar, de cu seară, Să nu iasă din case-afară, Până când zorii au să vină – Până va fi, din nou, lumină –

23. Căci prin Egipt, Domnul urmează A trece. El are să vază Că ați făcut precum v-a spus Și ați uns pragul cel de sus, Precum și stâlpii ușilor, Cu tot sângele mieilor. El nu o să îngăduiască, Atuncea, ca să vă lovească Nimicitorul, ci lăsați Veți fi, în viață, și cruțați.

24. Toate acestea să le știți, Căci trebuie ca să-l păziți, Ca pe o lege, pentru voi Și pentru-ai voști’ copii apoi, De-acum, în vecii vecilor.

25. Când va intra acest popor, În țara care-i va fi dată, Precum promis-a Domnu-odată – Când veți intra pe-acel pământ – Să țineți ăst obicei sfânt.

26. Copiii care vă urmează, Când au să-ntrebe: „Ce-nsemnează Ăst obicei?”, Eu vreau ca voi

27. Să le răspundeți mai apoi: „Iată, e jertfa Paștelui, Adusă-n cinstea Domnului, Care, pe noi, ne-a ocrotit. În noaptea când El a lovit Egiptul și-al lui împărat, Casele noastre au scăpat.” Atunci când Moise a sfârșit, Aceste vorbe, de rostit, Întreg poporul adunat, Pân’ la pământ, s-a închinat.

28. Apoi, fiii lui Israel Plecară din locul acel, Făcând așa cum a dorit Domnul, Cel care le-a vorbit Prin Moise și Aron atunci, Când le dădea aste porunci.

29. Când miezul nopți a venit Peste Egipt, Domnu-a lovit Pe cei dintâi născuți ai lui: Din casa Faraonului – De pe-al său scaun de domnie – Pân’ la acel ce-a fost să fie Primul născut al celui care Era, atunci, în închisoare; Și-n neamul dobitoacelor Pieriră-ntâi născuții lor.

30. În miez de noapte, s-a trezit Chiar Faraon. S-a îngrozit Tot al Egiptului ținut, De țipete, căci n-a avut, Pe-al său întins, o casă-n care, Un mort să n-aibă fiecare.

31. În acea noapte, Faraon Chemă pe Moise și Aron Și zise: „Iute, vă sculați! Ieșiți din țară! Să plecați Voi și întregul Israel! Mergeți, precum dorește El – Domnul, de care mi-ați vorbit. Slujiți-I cum va poruncit!

32. Luați și turmele de oi, Luați cirezile de boi, Dar mai ‘nainte să plecați Vreau să mă binecuvântați.”

33. Toți Egiptenii îl zoreau, Pe Israel, căci își doreau Să părăsească a lor țară, Să iasă cât mai iute-afară, Zicând: „De nu plecați, apoi, O să pierim, curând, și noi.”

34. ‘Nainte de a fi plecat, Întreg poporul și-a luat Coca pe care-a frământat-o, Pân’ n-a dospit. A așezat-o În pături de postav, pe care, Apoi, în haine, fiecare Le-a învelit și le-a săltat Pe umeri; iar când au plecat,

35. Tot Israelul a făcut, Cum Moise spus-a: a cerut Ca Egiptenii să le dea Haine și vase-asemenea, De-argint și aur. N-a fost greu,

36. Căci se-ngrijise Dumnezeu, Să capete, al Său popor – În fața Egiptenilor – Trecere mare, și-au primit Tot ce-au cerut. A jefuit, Chiar la plecare, Israel, Pe Egipteni, în acest fel.

37. Aproape șase sute mii, Erau ai lui Israel fii, Atuncea când au părăsit Ținutul care s-a numit Ramses, mergând către Sucot. N-a fost cuprins poporul tot În acest număr, ci erau Doar cei care pe jos mergeau, Făr’ a se fi adăugat Femeile care-au plecat Alături de acel popor, Urmate de copiii lor.

38. Poporul fost-a însoțit De mulți alți oameni ce-au pornit Cu el, la drum, cu oi și boi – Erau oameni de orice soi.

39. Din plămădelile pe care Toți le luară la plecare – Și care încă n-au dospit – Turte, apoi, au pregătit, Fără să aibă aluat, Că din Egipt – când au scăpat – Nimeni, merinde, n-a putut Să-și ia, căci timp nu a avut: Cu toți fuseseră grăbiți, Fiind, de Egipteni, zoriți.

40. Poporul lui Israel deci, Ani, patru sute și treizeci, Fosta-n Egipt, înlănțuit.

41. Exact când timpul s-a-mplinit – Când patru sute și treizeci De ani, pe-ai timpului poteci, Trecură – oastea Domnului Ieși din a Egiptului, Robie cruntă și amară, Și părăsit-a acea țară.

42. Noaptea aceea anumită, Mereu, trebuie prăznuită În cinstea Domnului, căci El, Atunci, l-a scos pe Israel, Din a Egiptului robie. Ea, prăznuită, va să fie, Mereu, în cinstea Domnului, De către toți copiii Lui, Din al lui Israel popor, Precum și de urmașii lor.

43. Lui Moise și Aron apoi, Domnul le dete porunci noi: „Iată porunca privitoare La Paște, pentru fiecare: Străinilor să nu le dai, Din ele, a mânca. Să tai

44. Dar, împrejur, pe robul care L-ai cumpărat pe bani. Cel care Ajuns-a împrejur tăiat, Poate, și el, a fi lăsat Ca să ia Paștele apoi.

45. Nici veneticul de la voi – Nici simbriașu-asemenea – Parte de Paști, nu va avea.

46. A le mânca, e-ngăduit Numai în casă, negreșit. Carnea, afară, nu-ncercați S-o scoateți și nu sfărmați, Cumva, vreun os, din mielu-acel.

47. Întreg poporul Israel Să facă Paștele, voiesc.

48. Străinii care locuiesc La tine și au să dorească Și ei, apoi, să prăznuiască Acest Paște al Domnului, Să știe că doar omului Care-mprejur este tăiat, Dreptul acesta, îi e dat. Deci, orice parte bărbătească – Din cei cari vin să prăznuiască Paștele-acest – va fi tăiat Dar împrejur și-apoi, lăsat Ca să se-apropie de ele – Să facă Paștele acele – Căci doar atunci, omu-acel, Cu băștinașul, e la fel. Omul care nu e tăiat, Nicicum, nu trebuie lăsat, Paște să ia – se înțelege.

49. Mereu va fi aceeași lege Și pentru cei ce-s băștinași Și pentru cei pe care-i lași, Cu tine, ca să locuiască Și, între voi, să viețuiască.”

50. Tot Israelul a făcut Așa cum Domnul a cerut, Prin Moise și Aron. Deci El,

51. Pe toți fiii lui Israel, Din al Egiptului ținut, I-a scos și liberi i-a făcut.