Exodul 2 BIV2014

1. Un om ce-a fost de neam Levit, Cu o Levită s-a-nsoțit. Un fiu, femeia a născut.

2. Că e frumos, ea a văzut Și l-a ascuns, ca nu cumva, Să îl zărească cineva, Trei luni. Apoi, n-a mai putut.

3. Atunci, din papură-a făcut Un sicriaș. L-a căptușit Cu lut, cu smoală l-a smolit, Iar pe copil l-a așezat În el și-a mers de l-a lăsat Pe malul râului, ascuns Într-un hățiș de nepătruns,

4. Format din trestii. Sora lui – Adică a copilului – De la distanță doar, pândea, Voind să știe ce avea Să i se-ntâmple fratelui.

5. Dar fiica Faraonului, În acea vreme, s-a-ndreptat Spre râu, să meargă la scăldat. Fetele care-o însoțeau, Pe malul apei se plimbau. Ea, între trestii, a zărit Acel sicriu și-a poruncit, Îndată, roabei, să se ducă Și-apoi, la ea, să îl aducă.

6. Primindu-l, fata s-a grăbit Să îl deschidă și-a găsit Un băiețel, în sicriaș. Plângea sărmanul copilaș, Iar ei, milă, i s-a făcut Și-a zis atunci când l-a văzut: „Priviți copilul, fetelor! El este al Evreilor!”

7. Atunci, sora băiatului, La fata Faraonului, S-a dus de s-a înfățișat Și cu sfială a-ntrebat: „Vrei, la Evrei, ca să mă duc, Să-ncerc o doică să-ți aduc, Ca să îl poată alăpta?”

8. „Du-te degrabă! Nu mai sta!” – A zis fiica-mpăratului. Fata, pe a copilului Mamă, s-a dus de a chemat-o, Și-n grabă, a înfățișat-o.

9. Fata lui Faraon a spus: „Acest copil trebuie dus La tine. Îl vei alăpta Și plată, tu vei căpăta!” Femeia, pruncul, și-a luat Și astfel, ea l-a alăptat.

10. Copilul a crescut și-apoi, Mama îl duse înapoi, La fata Faraonului, Care i-a pus, feciorului, Numele „Moise” – tălmăcit, Înseamnă „Scos”; „căci L-am găsit La râu” – a zis ea – „colo jos, Și chiar din apă, eu l-am scos.” Pe-acel copil ce l-a găsit, Ea, al ei fiu, l-a socotit.

11. La casa ei, Moise-a crescut Și-atunci când mare s-a făcut, Pe frații săi el a dorit Să-i vadă. Astfel, a ieșit Și-a priceput ce munci făceau, Precum și ce viață duceau. Un Egiptean, el a văzut Pe-un frate-al său că l-a bătut.

12. Atuncea, Moise s-a uitat În jur, iar când a constatat Că-i singur, el s-a repezit La Egiptean și l-a lovit, Furios, până când l-a răpus. După aceea, el l-a dus Și în nisip l-a îngropat. Apoi, spre casă, a plecat.

13. În ziua următoare-apoi, El se întoarse înapoi. Acolo, doi Evrei erau. Furioși, aceștia se certau. Moise a zis către cel care N-avea dreptate: „De ce oare, Pe al tău seamăn, îl lovești?”

14. Omul i-a zis: „Tu cine ești?! Ești pus, mai mare, peste noi? Ne ești judecător? Și-apoi, Voiești cumva, ca și pe mine Să mă omori – de-ți vine bine – Ca și pe Egipteanu-acel?” Moise și-a zis, privind la el: „Fără-ndoială, ce-am făcut, De către toți este știut.” Atuncea, frica l-a cuprins.

15. Când Faraon de veste-a prins Despre-a lui faptă, a voit Să îl omoare. A fugit Moise, atunci, din țara lui, În țara Madianului. La o fântână și-a găsit Un loc, în care-a poposit.

16. În Madian, pe-atunci, ședea Un preot; șapte fete-avea, Iar fiicele lui au venit, Apă să ia, căci au voit S-adape turma ce-o aveau.

17. Însă păstorii cari erau În locu-acela, le-au gonit. Dar Moise a intervenit: Apă a scos, le-a ajutat De turmele și-au adăpat.

18. Când fetele au revenit La tatăl lor, cari s-a numit Reuel, acesta le-a-ntrebat: „Așa curând v-ați înturnat?”

19. Ele au zis: „Ne-a sprijinit Un Egiptean, cari a gonit Păstorii ce ne-au atacat Și-apoi, turma, ne-a adăpat.”

20. „Unde-i acel om?” – a voit Tatăl să știe, negreșit. „Mergeți degrabă! Nu-l lăsați Acolo, ci să îl chemați Să stea la masă-aici, cu noi, Ca să mănânce pâine-apoi!”

21. Atuncea, Moise a venit La acel om de-a locuit, Iar el i-a dăruit, să-i fie, O fiică de a lui, soție. Fata, Sefora s-a numit;

22. Iar când un fiu a zămislit, Moise, „Gherșom”, nume, i-a pus – Deci „Sunt străin aici”, tradus – Căci zise: „Iată, sunt străin, În astă țară și-acum vin – Ca un străin ce mă găsesc – Printre străini, să locuiesc.”

23. După mult timp, s-a întâmplat Că împăratu-atunci aflat Peste Egipt, să fi murit. Israelul era-nrobit Încă-n Egipt, gemând din greu, Sub al robiei jug, mereu. În deznădejde, a strigat Poporul, până s-a urcat Țipătul său, la Dumnezeu.

24. El l-a văzut că-i robit greu Și-atunci Și-a amintit Cel Sfânt, Că a făcut un legământ Cu-Avram, Isac și Iacov. El,

25. Apoi, spre ai lui Israel Copii, ochii Și-a aplecat Și cunoștință a luat Atuncea, de acel popor, Precum și de necazul lor.