Logo
🔍

Exodul 20 BVA

«

1. Apoi Dumnezeu a pronunțat toate aceste cuvinte:

2. „Eu sunt Dumnezeul tău numit Iahve, Cel care te-a scos de pe teritoriul Egiptului – «din casa» unde ai fost sclav.

3. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine!

4. Să nu îți faci vreun idol reprezentând ceva de sus din cer, de jos de pe pământ sau din apele de sub pământ.

5. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; pentru că Eu, Iahve – Dumnezeul tău – sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc copiii pentru păcatul părinților lor până la a treia și a patra generație a celor care Mă urăsc.

6. Dar manifest bunătate față de cei care Mă iubesc și care respectă poruncile Mele; și Mă comport așa până la a mia generație a lor.

7. Să nu folosești numele lui Iahve – al Celui care este Dumnezeul tău – într-un mod care să Îl dezonoreze; pentru că Iahve nu va lăsa nepedepsit pe cel care va desconsidera numele Lui.

8. Amintește-ți de ziua Sabatului, ca să o sfințești!

9. Să lucrezi șase zile și să îți faci toate lucrările tale;

10. dar (fiecare) a șaptea zi este Sabatul Dumnezeului tău care se numește Iahve. Atunci să nu faci nicio lucrare (ca în celelalte șase zile). Să nu lucreze nimic nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale și nici străinul care locuiește în orașul tău.

11. Pentru că în șase zile a făcut Iahve cerul, pământul, marea și tot ce există în aceste medii; dar în a șaptea zi, El s-a odihnit. Acest fapt explică de ce a binecuvântat Iahve a șaptea zi; și a sfințit-o.

12. Respectă-ți tatăl și mama; pentru ca să trăiești mult timp în țara pe care ți-o va da Dumnezeul tău care se numește Iahve!

13. Să nu comiți crimă!

14. Să nu comiți adulter!

15. Să nu furi!

16. Să nu faci declarații false împotriva semenului tău!

17. Să nu dorești însușirea (într-un mod necinstit a lucrurilor care aparțin) casei semenului tău. Să nu dorești să ai ca soție pe cea care este deja soția semenului tău. Să nu dorești să îți însușești (într-un mod necinstit) sclavul sau sclava lui, boul sau măgarul lui și nici vreun alt lucru care este proprietatea semenului tău!”

18. Tot poporul auzea tunetele și vedea fulgerele; iar muntele fumega. În tot acest timp se auzea și sunetul goarnei, iar poporul tremura de frică și stătea la depărtare.

19. Ei i-au zis lui Moise: „Vorbește-ne doar tu! Să nu ne mai vorbească Dumnezeu; pentru că vom muri!”

20. Moise a răspuns poporului: „Aveți curaj; pentru că Dumnezeu a venit doar ca să vă testeze, să aveți în voi frica de El și astfel, să evitați să păcătuiți!”

21. Poporul stătea la depărtare, în timp ce Moise s-a apropiat de zona cu ceață densă unde era Dumnezeu.

22. Iahve i-a zis lui Moise: „Să vorbești israelienilor spunându-le: «Voi personal ați văzut că v-am vorbit din cer.

23. Să nu vă faceți zei de argint și nici zei de aur pe care să îi considerați asemănători Mie!

24. Să Îmi construiți un altar de pământ. Acolo să puneți animalele voastre care vor fi sacrificate și arse integral. Tot pe el să vă puneți oile și boii pentru sacrificiile de pace. În orice loc în care veți invoca numele Meu, voi veni și vă voi binecuvânta.

25. Dacă-Mi veți face un altar de piatră, să nu îl construiți din pietre cioplite; pentru că atunci când veți pune dalta pe piatră, o veți profana.

26. Să nu vă urcați la altarul Meu pe trepte, pentru ca să nu vi se vadă partea neacoperită a corpului înaintea lui.»”

»