Logo
🔍

Exodul 21 BIV2014

« Despre slobozenie și viață

1. „Vei duce-ntregului popor, Aceste legi, cari le dau lor.

2. De cumpăra-va cineva, Un rob, care-i evreu, cumva, Doar șase ani, rob să îl țină. Când anul șapte va să vină, Va trebui să-l slobozească, Fără ca robul să plătească Ceva, ca drept despăgubire.

3. De-asemenea, să aveți știre Că dacă singur a intrat Ca rob, singur va fi lăsat, Atunci, să iasă din robie. De a intrat cu-a lui soție, Și ea va fi eliberată, Cu cel ce fost-a rob, deodată.

4. Dacă stăpânul său i-a dat Nevastă, de s-a însurat – Și ea, copii, i-a zămislit – Doar robul fi-va slobozit, Iar soața și copiii lui Rămâne-vor stăpânului.

5. Dacă va zice robul: „Eu Iubesc pe-acest stăpân al meu. Iubesc și pe soția mea – Pe-ai mei copiii de-asemenea – De-aceea, n-am să-i părăsesc Și, să fiu liber, nu voiesc”,

6. Atunci, stăpânul robului, Să-l ia-naintea Domnului; De ușă-l va apropia Sau de-al ei stâlp, precum va vrea, Și-apoi, o sulă să găsească, Cu care să îi găurească Urechea, robului acel. De va lucra, în acest fel, Robul acela o să fie, În a sa slujbă, pe vecie.

7. De cumva întâmpla-se-va Că fiica-și vinde cineva – Ca roabă – ea nu va putea Să iasă-apoi asemenea, Precum ies robii, din robie.

8. Mai trebuie ca să se știe, Că dacă ea nu va plăcea Stăpânului ce-o va avea Drept soață, datorie are Atunci, a ei răscumpărare, Să o-nlesnească de îndată. Nu va putea fi cumpărată Femeia care nu-i plăcută, Căci ea nu poate fi vândută, Nicicum, străinului cari vine, Chiar dacă n-a putut a-și ține – Stăpânul ei – cuvântul dat.

9. Dacă se va fi întâmplat S-o dea fiului său, să-i fie – Acea femeie – drept soție, Ea, în fața stăpânului, Va avea dreptul fiicei lui.

10. Altă nevastă dacă-și ia Stăpânul, drept nu va avea Ca primei pe care o are, Să îi oprească din mâncare Și-asemeni, din îmbrăcăminte. Stăpânul ei să ia aminte, Că el este dator să știe Să îi dea dreptul de soție.

Legi în privința uciderii

11. De lucrurile-acestea trei Nu le-a făcut stăpânul ei, Ea va putea să-l părăsească, Fără să îl despăgubească – Fără să îi dea bani; iar el N-o va opri, în nici un fel.”

12. „Atunci când unul, bunăoară, Lovind pe altul, îl omoară, Acela care a lovit Cu moartea fi-va pedepsit.

13. Dar dacă lațul, nu i-a-ntins Și dacă-n mâna sa l-a prins – Pentru că Domnul a făcut Lucrul acest de s-a putut – Atuncea își va fi gătit Un loc, unde adăpostit – Prin fugă – acel om să fie.

Necinstirea părinților

14. Însă dacă, cu viclenie Și răutate a lucrat Acela care a umblat – Pe altul, ca să îl omoare – Pentru acela nu-i scăpare. Chiar dacă acel om, cumva, L-al Meu altar afla-se-va, Să-l smulgeți de lângă altar Și să-l ucideți pe tâlhar.”

15. „Acela care și-a lovit Tatăl sau mama, pedepsit Va fi cu moartea, imediat.

16. Acela care a furat Un om, și-n urmă l-a vândut – Sau dacă, la el, l-a ținut – Cu moartea, fi-va pedepsit.

Legi privitoare la vătămarea trupului

17. Acela care a rostit Blesteme-n contra tatălui – Sau împotriva mamei lui – Are să fie pedepsit Și morții, el va fi sorit.”

18. „Doi inși de au să se sfădească, Iar unul are să-l lovească Pe celălalt, fiind furios, Cu piatra ce o ia de jos – Sau pumnul de-o să-și folosească – Dar fără să-i pricinuiască Moarte, celui ce-a fost lovit, Ci doar la pat fiind silit – După tot ce s-a petrecut –

19. Să stea, cel care l-a bătut Nu va putea fi pedepsit Dacă se scoală cel lovit Și dacă va putea să iasă Singur apoi, din a sa casă, Fără să fie însoțit, Ci în toiag doar, sprijinit. Acela care l-a bătut – Pentru ceea ce i-a făcut – Va trebui ca să plătească. El are să-l despăgubească, Pe timpu-n care a zăcut, Când – să lucreze – n-a putut. De-asemenea, în grijă-l are, Pân’ la deplina vindecare.

20. Un băț de o să folosească Stăpânul, ca să își lovească Un rob care-i la el aflat – Fie femeie sau bărbat – Dacă sub mână i-a murit, Stăpânul fi-va pedepsit.

21. Dar dacă robul se vădește – O zi sau două – că trăiește, Stăpânul său va fi iertat, Căci robul îi era argat.

22. Dacă se ceartă doi bărbați, Lovind – fiind încăierați – Pe o femeie-nsărcinată Care, din lovitura dată, Va naște făr’ ai fi venit Sorocul pentru zămislit – Și dacă, din acea lovire, Nu-i vine vreo nenorocire – Cei doi să fie pedepsiți. Ei trebuie a fi siliți, Atunci, o gloabă să plătească, Pe care o s-o stabilească Soțul celei ce-a fost lovită. Gloaba va trebui plătită După cum hotărăște cel Cari judecă în Israel.

23. Atunci când o nenorocire Se va-ntâmpla, tu să ai știre Cum trebuie să îi faci față: Vei da deci, viață pentru viață, Ochi pentru ochi; și să ții minte

24. Ca să dai dinte pentru dinte. De-asemenea, grijă să ai, Mână la mână, ca să dai. Va trebui ca tuturor, Să dai, picior pentru picior.

25. Vei face totul, cu măsură: Arsură dai pentru arsură; Rana, cu rană răsplătești, Iar vânătaia o plătești Cu vânătaie mai apoi.

26. Dacă un om aflat la voi, Lovește ochiul robului Care-i aflat în slujba lui – Fie femeie sau bărbat – Și dacă se va fi-ntâmplat Să-și piardă ochiul robu-acel, Atunci stăpânul – pentru el – Va trebui, drumul, să-i dea, Iar robul său nu va avea Vreo obligație, prin care, Plata pentru răscumpărare, S-o dea apoi stăpânului. E liber, pentru ochiul lui.

27. De-i face-un dinte a-i cădea, El, robului aceluia – Fie bărbat, fie femeie – Va trebui, drumul, să-i deie.

28. Atuncea când un bou va-mpunge Un om, și-acesta va ajunge Să moară, din împunsătură, Tu vei lua astă măsură: Ucizi cu pietre bou-ndată, Iar carnea nu-i va fi mâncată. Stăpânul boului acel, Nu-i pedepsit, în nici un fel.

29. Dacă ‘nainte, bou-avea Ăst obicei și împungea, Însă nimic nu a făcut Stăpânul său care-a știut Lucrul acest și nu l-a-nchis, Cu pietre trebuie ucis Boul care a înțepat Un om – femeie sau bărbat. De-asemenea, stăpânul lui – Proprietarul boului – Are să fie pedepsit Și morții fi-va el sortit.

30. Dacă, însă, stăpânului – Pentru-a lui viață – preț îi pui, O să plătească prețul care Cerut e, drept răscumpărare.

31. Așa va trebui lucrat, Când bou-mpunge un bărbat, Sau când împunge o femeie: Această lege să se ieie.

32. Dar dacă boul va ajunge Ca pe un rob de a-l împunge – Fie bărbat, fie femeie – Va trebui ca să se deie Trei sicli de argint, celui Cari e stăpânul robului; Iar boul trebuie lovit Cu pietre, pân’ va fi pierit.

33. O groapă, dacă cineva O s-o descopere, cumva – Sau cineva de a săpat O groapă și-apoi a uitat Să o acopere din nou – Și-n groapă va cădea un bou, Sau o să cadă un măgar,

34. Stăpânul gropii așadar, La plată, este obligat. Argint, el va avea de dat Stăpânului ce l-a avut Vita ce-n groapă a căzut. Argintul e despăgubire, Pentru a vitei lui, pieire. Apoi, vita care-a murit, Rămâne-a celui ce-a plătit.

35. Dacă acolo se ajunge Și-un bou, pe alt bou, îl împunge, Iar cel ce-mpuns e, bunăoară – În urmă – va avea să moară, Iată ce trebuie făcut: Boul cel viu va fi vândut, Iar banii se-mpărțesc apoi, Între stăpânii celor doi – De-asemeni, fi-va împărțit Și boul care a murit.

36. Dar dacă însă, s-a știut Că și-nainte a avut – Boul – năravu-acesta rău Și nu l-a-nchis stăpânul său, Stăpânul lui are să dea Bou pentru bou. Va rămânea Apoi, cu boul ce-a pierit, Cari fost-a, de al său, lovit.”

»