Exodul 23 BTF2015
1. Să nu ridici vorbire falsă; nu da mâna ta cu cel stricat pentru a fi martor nedrept.
2. Să nu urmezi o mulțime pentru a face rău; nici nu vorbi într-o cauză abătându-te după mulți pentru a abate judecata,
3. Nici nu favoriza un om sărac în cauza lui.
4. Dacă întâlnești boul dușmanului tău sau măgarul lui rătăcind, adu-l negreșit înapoi la el.
5. Dacă vezi măgarul celui ce te urăște zăcând sub sarcina lui și te-ai feri să îl ajuți, ajută negreșit împreună cu el.
6. Să nu strâmbi judecata săracului tău în cauza lui.
7. Ține-te departe de orice lucru fals; și pe cel nevinovat și pe cel drept nu îl ucide, pentru că nu voi declara drept pe cel stricat.
8. Și nu lua niciun dar, pentru că darul orbește pe cel înțelept și pervertește cuvintele celui drept.
9. De asemenea să nu oprimi pe străin, căci voi știți inima unui străin, întrucât și voi ați fost străini în țara Egiptului.
10. Și șase ani să îți semeni pământul și să îi aduni roadele;
11. Dar al șaptelea an lasă-l să se odihnească și să stea nelucrat; ca săracii poporului tău să mănânce; și ce lasă ei, animalele câmpului să mănânce. În același fel să faci cu via ta și cu livada ta de măslini.
12. Fă lucrarea ta șase zile și în a șaptea zi odihnește-te, ca boul tău și măgarul tău să se poată odihni, și fiul roabei tale și străinul să fie înviorați.
13. Și în toate lucrurile pe care vi le-am spus fiți chibzuiți; și nu amintiți numele altor dumnezei, nici să nu fie auzite acestea din gura voastră.
14. De trei ori pe an ține-mi o sărbătoare.
15. Ține sărbătoarea azimelor (să mănânci azimă șapte zile, așa cum ți-am poruncit, în timpul rânduit al lunii Abib; căci în această lună ai ieșit din Egipt; și nimeni să nu se arate înaintea mea cu mâna goală);
16. Și sărbătoarea secerișului, primele roade ale ostenelilor tale, pe care le-ai semănat în câmp; și sărbătoarea culesului, care este la sfârșitul anului, după ce ai adunat ostenelile tale din câmp.
17. De trei ori pe an toți cei de parte bărbătească să se prezinte înaintea Domnului DUMNEZEU.
18. Să nu oferi sângele sacrificiului meu cu pâine dospită; nici grăsimea sacrificiului meu să nu rămână până dimineața.
19. Primul dintre primele roade ale pământului tău, să-l aduci în casa DOMNULUI Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
20. Iată, trimit un Înger înaintea ta, pentru a te ține pe cale și pentru a te aduce în locul pe care l-am pregătit.
21. Ia seama la el și ascultă de vocea lui; nu îl provoca, fiindcă el nu va ierta fărădelegile voastre, pentru că numele meu este în el.
22. Dar dacă într-adevăr vei asculta de vocea lui și vei face tot ceea ce eu voi spune, atunci voi fi dușman dușmanilor tăi și potrivnic potrivnicilor tăi.
23. Pentru că Îngerul meu va merge înaintea ta și te va duce în țara amoriților și hitiților și periziților și canaaniților, hiviților și iebusiților, și îi voi stârpi.
24. Să nu te prosterni înaintea dumnezeilor lor, nici să nu le servești, nici să nu faci conform lucrării lor, ci dărâmă-i complet și sparge idolii lor în întregime.
25. Și veți servi DOMNULUI Dumnezeul vostru și el va binecuvânta pâinea ta și apa ta; și voi înlătura boala din mijlocul tău.
26. Nimic nu își va lepăda pruncii, nici nu vor fi sterpe în țara ta; numărul zilelor tale îl voi împlini.
27. Voi trimite frica mea înaintea ta și voi nimici toate popoarele la care vei ajunge și voi face pe toți dușmanii tăi să își întoarcă spatele spre tine.
28. Și voi trimite viespi înaintea ta, care vor alunga pe hivit, pe canaanit și pe hitit, de dinaintea ta.
29. Nu îi voi alunga de dinaintea ta într-un an, ca nu cumva țara să devină pustie și fiarele câmpului să se înmulțească împotriva ta.
30. Puțin câte puțin îi voi alunga de dinaintea ta, până când te vei fi înmulțit și vei moșteni pământul.
31. Și voi așeza granițele tale de la Marea Roșie până la marea filistenilor și de la deșert până la râu, căci voi preda pe locuitorii acelui pământ în mâna voastră, ca să îi alungi de dinaintea ta.
32. Nu fă legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.
33. Nu vor locui în țara ta, ca nu cumva să te facă să păcătuiești împotriva mea; căci dacă servești dumnezeii lor, cu adevărat aceasta va fi o cursă pentru tine.