Logo
🔍

Exodul 26 VDCL

« Cortul

1. Și să faci locașul din zece covoare de in subțire răsucit și albastru și purpură și carmezin: să le faci cu heruvimi în lucrare de om iscusit.

2. Lungimea unui covor să fie de douăzeci și opt de coți și lățimea unui covor de patru coți, o singură măsură pentru toate covoarele.

3. Cinci covoare să fie prinse unul cu altul și cinci covoare să fie prinse unul cu altul.

4. Și să faci chiotori de albastru pe marginea unui covor la capătul împreunării, și tot așa să faci pe marginea covorului din urmă la cealaltă împreunare.

5. Să faci cincizeci de chiotori la un covor și să faci cincizeci de chiotori la marginea covorului la cealaltă împreunare; chiotorile să fie una în fața alteia.

6. Și să faci cincizeci de copci de aur. Și cu copcile să împreuni covoarele unul cu altul ca locașul să fie una.

7. Și să faci covoare din păr de capră pentru un cort deasupra locașului; să faci unsprezece covoare.

8. Lungimea unui covor să fie de treizeci de coți și lățimea unui covor de patru coți: o singură măsură pentru cele unsprezece covoare.

9. Și să împreuni cinci covoare de o parte și șase covoare de altă parte și să îndoiești al șaselea covor în fața cortului.

10. Și să faci cincizeci de chiotori pe marginea covorului de la urmă din împreunare și cincizeci de chiotori pe marginea covorului din cealaltă împreunare.

11. Și să faci cincizeci de copci de aramă și să pui copcile în chiotori și să împreuni cortul ca să fie una.

12. Și ceea ce rămâne atârnând din covoarele cortului, jumătatea covorului care rămâne să atârne peste partea dinapoi a locașului.

13. Și cotul de pe o latură și cotul de pe cealaltă latură din ceea ce va rămânea din lungimea covoarelor cortului să atârne peste laturile locașului de o parte și de alta ca să‐l acopere.

14. Și să faci pentru cort un acoperământ din piei de berbece roșite și un acoperământ din piei de vițel de mare pedeasupra.

15. Și să faci scândurile pentru locaș din lemn de salcâm puse în picioare.

16. Lungimea unei scânduri să fie de zece coți și lățimea unei scânduri de un cot și jumătate.

17. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta: așa să faci la toate scândurile locașului.

18. Și să faci scândurile pentru locaș, douăzeci de scânduri în latura de miazăzi spre miazăzi.

19. Și să faci patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri: două picioare sub o scândură pentru amândouă urechile ei și două picioare sub cealaltă scândură pentru amândouă urechile ei.

20. Și pentru cealaltă latură a locașului dinspre miazănoapte să fie douăzeci de scânduri

21. și cele patruzeci de picioare de argint ale lor, două picioare sub o scândură și două picioare sub cealaltă scândură.

22. Și pentru fundul locașului dinspre apus să faci șase scânduri.

23. Și să faci două scânduri pentru cele două unghiuri ale locașului în fund.

24. Și să fie împreunate jos și să fie împreunate sus și unite cu un cerc: așa să fie pentru amândouă; să fie pentru cele două unghiuri.

25. Și să fie opt scânduri și picioarele lor de argint, șaisprezece picioare; două picioare sub o scândură și două picioare sub cealaltă scândură.

26. Și să faci drugi de lemn de salcâm cinci pentru scândurile din o latură a locașului

27. și cinci drugi pentru scândurile din cealaltă latură a locașului și cinci drugi pentru scândurile din latura locașului din fund spre apus.

28. Și drugul de la mijloc din mijlocul scândurilor să treacă de la un cap la celălalt.

29. Și să îmbraci scândurile cu aur și să faci verigile lor de aur pentru petrecerea drugilor și să îmbraci drugii cu aur.

Cele două perdele

30. Și să ridici locașul după chipul lui, după cum ți s‐a arătat pe munte.

31. Și să faci o perdea de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit; să fie făcută în lucrare de om iscusit cu heruvimi.

32. Și s‐o pui pe patru stâlpi de lemn de salcâm îmbrăcați cu aur; cârligele lor să fie de aur; să fie puși pe patru picioare de argint.

33. Și să prinzi perdeaua sub copci și să aduci încoace, înăuntrul perdelei, chivotul mărturiei și perdeaua să vă facă o despărțire între sfânta și sfânta sfintelor.

34. Și să pui scaunul îndurării pe chivotul mărturiei în sfânta sfintelor.

35. Și să pui masa dinafară de perdea și sfeșnicul în fața mesei în latura dinspre miazăzi a locașului și să pui masa în latura dinspre miazănoapte.

36. Și să faci pentru intrarea cortului o perdea de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit, lucru de broderie.

37. Și să faci pentru perdea cinci stâlpi de salcâm și să‐i îmbraci cu aur; cârligele lor să fie de aur și să torni pentru ei cinci picioare de aramă.

»