Exodul 29 BIV2014

1. „Tu trebuie să îi sfințești, Adică să îi pregătești Pentru ca slujba preoțească Să poată să o mplinească. Ia un vițel și doi berbeci: Fără cusur să fie. Deci,

2. Din grâu, făină faci; să iasă Din el, numai făină-aleasă, Urmând să fie pregătite Azimi și turte nedospite, Ce cu ulei sunt frământate; Să faci, pe lângă-aceste toate, Apoi, plăcinte nedospite, Numai cu untdelemn stropite.

3. Apoi, în coș pune-le deci. Vițelul și cei doi berbeci, În coș, alăturea, să-i pui.

4. Iei pe Aron și fiii lui Și îi vei duce, de îndat’, La ușa cortului – chemat „Al întâlnirii” – după care Cu apă-i speli, pe fiecare.

5. Cu hainele ce-ai să le faci Tu, pe Aron, ai să-l îmbraci. Tunica-ntâi, pe el, s-o pui, Cu mantia efodului. Pune-i apoi, efodul dar, Și să-i încingi – peste pieptar – Frumos, brâul efodului.

6. Vei așeza, pe capul lui, Mitra. Apoi, în fața ei, Va fi tabla sfințeniei.

7. Uleiul care-i destinat Ungerii lui, va fi turnat Pe capul său. Apoi pe cei

8. Care feciori îi sunt, îi iei, Iar după ce ai să-i îmbraci Cu tunici, iată ce-ai să faci:

9. Să-ncingi pe-Aron și fiii lui, Cu brâiele și să le pui Scufii, pe capetele lor – Pe capetele fiilor. Astfel, slujba de preoție, Veșnic, a lor are să fie. Prin lege, ea le va fi dată, Iar legea nu va fi schimbată, Căci ea e veșnică, să știi. Atunci Aron și ai săi fii Au să Îmi fie-nchinați Mie Și-Mi vor sluji în preoție.

10. Vițelu-n fața cortului Adu-l. Aron și fiii lui Să-și pună mâinile pe el.

11. Să-njunghii dar, vițelu-acel Apoi, la ușa cortului.

12. Lua-vei din sângele lui, Cu al tău deget, după care, Sânge să pui, pe fiecare Din coarnele altarului. Iar sângele vițelului, În urmă, îl vei fi luat, Pentru că trebuie vărsat La ale-altarului picioare.

13. Iată lucrarea următoare, Care va fi făcută: taie Grăsimea de pe măruntaie Și-aceea a prapurului; Să îi mai scoți, vițelului, Rărunchii cu grăsimea lor. Acestea toate-apoi fi-vor Arse de focul din altar Acolo-n fața voastră; iar

14. Carnea, precum și pielea lui Și baliga vițelului, Vor trebui a fi luate – Din tabără – și aruncate, Afară-n urmă, într-un loc, Unde ai să le arzi în foc. Acest vițel înjunghiat, O jertfă e, pentru păcat.

15. Apoi, va trebui să treci Să iei pe unul din berbeci. Pe-Aron – și ai săi fii – i-adună, Ca mâinile să și le pună Cu toții, peste capul lui.

16. Cu sângele berbecului – Sânge ce-l vei fi l-ai adunat, După ce fosta-njunghiat – Ocol să dai altarului, Ca să stropești în jurul lui.

17. Berbecul, în bucăți, îl taie. Să speli ale lui măruntaie Și-apoi, picioarele. Le pui – Pe toate – lângă capul lui. Lângă bucățile tăiate, Toate să fie așezate.

18. Berbecul, îl vei arde tot, Pe-altar, căci ardere de tot – Ce pentru Domnu-i pregătită – E el; e jertfă mistuită De foc, și un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

19. Pe celălalt berbec să-l iei Și la Aron aduce-l-vei, Căci pe capul berbecului, El și cu toți feciorii lui, Mâinile trebuiesc a-și pune.

20. Să-l junghii și să se adune Sângele lui. Apoi cu el, Vei proceda în acest fel: Urechea dreaptă așadar, A lui Aron, e necesar Unsă a fi, pe vârful ei, Cu sânge de berbec. Să-i iei Pe fiii săi și fă la fel, Precum făcut-ai și cu el. Apoi, pe degetul lor mare Aflat la mâini și la picioare – Din partea dreaptă deci – să pui Din sângele berbecului. Cu sângele rămas, te duci Pân’ la altar și te apuci Să dai ocol altarului Și să stropești în jurul lui.

21. Din sângele care-a stropit Altarul – când l-ai ocolit – Să iei apoi, să folosești Ca pe Aron să îl stropești. Stropește-i și pe fiii lui. Cu sângele altarului, Și pe veșminte să-i stropești. Astfel, când ai ca să sfârșești, Aron și cu feciorii lui Închinați fi-vor, Domnului. De-asemeni, hainele purtate De ei, atunci, vor fi-nchinate.

22. În urmă, iei grăsimea lui: Să iei coada berbecului, Și să mai iei grăsimea care, Pe măruntaie, el o are; Ia prapurul ficatului, Ia și cei doi rărunchi ai lui, Ia și grăsimea ce-i aflată Pe ei, și să mai iei o spată – Pe cea din dreapta; căci el are A fi berbec de închinare, Atunci, în slujba Domnului. Aceasta e menirea lui.

23. Din coș, o turtă cu ulei, Precum și-o pâine, ai să iei; Ia și-o plăcintă, totodat’; Apoi, mai trebui luat, Azimi, din cele ce le pui A fi-nchinate Domnului.

24. În mâna lui Aron – pe toate Acestea, câte-au fost luate – Va trebui ca să le pui, Și-n mâinile fiilor lui. Când ele fi-vor înmânate, Vor trebui ca legănate – Mai înainte – ca să fie, Căci toți vor trebui să știe Că darul care I-a fost dat Lui Dumnezeu, e legănat.

25. Apoi, tu ia-le acel dar Și-n urmă, arde-l pe altar De-asupra arderii de tot. Această jertfă, o socot A fi o jertfă mistuită De foc, și bine e primită De Dumnezeu, căci a făcut – În față-I – un miros plăcut.

26. Apoi, de la berbecul care Slujit-a pentru închinare – Atunci, în slujba Domnului – Pentru Aron și fiii lui, Pieptul va trebui luat Ca și un dar ce-i legănat. Acesta trebuie să fie Partea care-ți revine ție.

27. Pieptul va trebui sfințit, Căci la-nchinare a slujit – Pentru Aron și fiii lui – În preoția Domnului. Spata care a fost luată De la berbec, înfățișată Va fi-naintea Domnului, Prin ridicare-n fața Lui, După ce-ntâi a fost sfințită.

28. Cu pieptul, fi-va dăruită Ea, lui Aron; de-asemenea, Fiii săi dreptul vor avea, Mereu, la părțile acele. Prin lege, le sunt date ele. În Israel, se înțelege, Că veșnică e astă lege. Aceasta e o jertfă care Adusă e, prin ridicare. Din jertfele de mulțumire, Ce le aduceți, s-aveți știre Că asta-i partea Domnului, Care I se cuvine Lui.

29. Iată ce trebuie făcut Cu hainele ce le-a avut Aron, când el n-o să mai fie: Aceste straie – cum se știe – Nu sunt precum alte veșminte, Pentru că ele-s haine sfinte. De-aceea, ele vor fi date Fiilor lui, spre-a fi purtate, Când unși vor fi – asemeni lui – Ca să slujească Domnului.

30. Deci șapte zile încheiate, Veșmintele vor fi purtate De fiul care o să-i fie Urmaș apoi, la preoție, Intrând în cortul denumit „Al întâlnirii”, pregătit Ca să slujească Domnului, În locul sfânt, ca tatăl lui.

31. În urmă, iei berbecul care L-ai folosit pentru-nchinare În slujba Domnului, și pui Ca să se fiarbă carnea lui, Într-un loc sfânt. Apoi, luată

32. Are să fie ea și dată Pentru Aron și fiii lui, Care, în ușa cortului, Au s-o mănânce, însoțită De pâinea ce-a fost pregătită Anume, și a fost adusă La cort, pentru a fi-n coș pusă.

33. Ei să mănânce, negreșit, Tot ceea ce a fost slujit Pentru această ispășire. Așa vor duce la-mplinire Totul, și fi-vor închinați În slujbă; Astfel așezați, După ce fost-au pregătiți, Ei au să fie și sfințiți. Din carnea ‘ceea, nimenea – Parte – nicicând, nu va avea.

34. Iar dacă întâmpla-se-va Că până-n zori rămâne-va Ceva, din carnea folosită, Din pâinea ce-a fost pregătită Pentru-nchinare-n slujbă, voi, În foc veți arde-o, mai apoi. Să n-o mănânce nimenea, Pentru că lucru sfânt e ea.

35. Tu să urmezi tot, negreșit, Așa precum am poruncit Despre Aron și fiii lui, Ca ei, în slujba Domnului, Să fie – astfel – așezați. Până când fi-vor închinați, Ai șapte zile, ia aminte, Să pregătești tot, înainte.

36. În fiecare zi, să ai Câte-un vițel pe cari să-l dai, Mereu, jertfă pentru păcat Și ispășire totodat’. Așa, altaru-l curățești Și-apoi, ungându-l, îl sfințești.

37. În șapte zile așadar, Faci ispășiri pentru altar Și îl sfințești, necontenit, Ca el să fie prea sfințit. Sfințit va fi atuncea dar, Cel ce se-atinge de altar.”

38. „Iată ce trebuie jertfit Pe-altar apoi, necontenit: Doi miei de-un an Îmi vei fi dat, Ca jertfă, zilnic, necurmat.

39. Un miel, în zori, va fi jertfit, Iar altul seara, negreșit.

40. Când îi aduci pe cei doi miei, A zecea parte ai să iei Apoi, tu, dintr-o efă care Va fi din a făinii floare. Un sfert de hin, vreau să mai iei (Deci cam trei litri) de ulei Cari din măsline e făcut Și care, drojdii, n-a avut. Făina mai întâi luată, Cu-acesta fi-va frământată. La urmă vei aduce vin, Care va fi un sfert de hin, Iar jertfa pentru băutură, Mereu, va fi-n astă măsură. Deci toate-acestea să le iei Și să le-aduci, cu cei doi miei.

41. Al doilea miel ai să-l jertfești Pe seară, și-ai să pregătești Jertfa știută, din mâncare Și totodată, jertfa care S-a hotărât, de băutură. Ele să fie – ca măsură – Asemeni celor pregătite În zori, pentru a fi jertfite. Aceste jertfe – la un loc – E jertfa mistuită-n foc, Cari pentru Domnul s-a făcut Și-I este de-un miros plăcut.

42. Această ardere de tot E necurmată și socot Cum că ai voști’ urmași, mereu, Au să o dea, la cortul Meu – În fața ușii cortului, Pusă-naintea Domnului. Acolo, am să Mă-ntâlnesc Cu voi, și am să îți vorbesc.

43. Locul acela, negreșit, De slava Mea, va fi sfințit, Pentru că Eu, în locu-acel, Mă întâlnesc cu Israel.

44. Am să sfințesc cortul numit „Al întâlnirii” și, sfințit, Va fi altarul cortului, Precum și-Aron și fiii lui Care, în slujbă-Mi vor fi toți, Sfințiți fiind ca și preoți.

45. În mijlocul lui Israel, Eu am să locuiesc. Astfel Poporului, am să-i fiu Eu, Atuncea, Domn și Dumnezeu.

46. Cunoaște-va acest popor, Că Domnul Dumnezeul lor Sunt Eu, Cel care am venit Și, din Egipt, l-am izbăvit. Cu-acest popor, Eu Îmi doresc – Acuma – ca să locuiesc. Sunt Domnul, Dumnezeul lor – Al fiilor ăstui popor.”