Logo
🔍

Exodul 3 BTF2015

«

1. Și Moise a păzit turma lui Ietro, socrul său, preotul din Madian; și a condus turma spre partea din spate a deșertului și a venit la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

2. Și îngerul DOMNULUI i s-a arătat într-o flacără de foc ieșind din mijlocul unui rug; și el a privit și, iată, rugul ardea cu foc și rugul nu se mistuia.

3. Și Moise a spus: Acum mă voi abate ca să văd această priveliște măreață, pentru ce rugul nu se arde.

4. Și când DOMNUL a văzut că s-a abătut pentru a vedea, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a spus: Moise, Moise. Iar el a spus: Iată-mă.

5. Iar el a spus: Nu te apropia aici; scoate-ți sandalele din picioarele tale, pentru că locul pe care tu stai în picioare este pământ sfânt.

6. Mai mult, el a spus: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Și Moise și-a ascuns fața, pentru că s-a temut să se uite la Dumnezeu.

7. Și DOMNUL a spus: Cu adevărat am văzut necazul poporului meu care este în Egipt și am auzit strigătul lor din cauza asupritorilor; căci știu întristările lor;

8. Și am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor și să îi scot din acea țară într-o țară bună și largă, într-o țară în care curge lapte și miere; în locul canaaniților și al hitiților și al amoriților și al periziților și al hiviților și al iebusiților.

9. Și acum, iată, strigătul copiilor lui Israel a ajuns la mine; și eu de asemenea am văzut oprimarea cu care egiptenii îi oprimă.

10. Și acum vino și te voi trimite la Faraon, ca să scoți afară din Egipt pe poporul meu, copiii lui Israel.

11. Și Moise i-a spus lui Dumnezeu: Cine sunt eu, ca să merg la Faraon și ca să aduc pe copiii lui Israel afară din Egipt?

12. Iar el a spus: Cu adevărat voi fi cu tine; și acesta îți va fi un semn, că te-am trimis: După ce vei fi adus poporul afară din Egipt, veți servi lui Dumnezeu pe acest munte.

13. Și Moise i-a spus lui Dumnezeu: Iată, când voi veni la copiii lui Israel și le voi spune: Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi; și îmi vor spune: Care este numele lui? Ce le voi spune?

14. Și Dumnezeu i-a spus lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Și a spus: Astfel să spui copiilor lui Israel: EU SUNT m-a trimis la voi.

15. Și Dumnezeu i-a mai spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: DOMNUL Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi; acesta este numele meu pentru totdeauna și aceasta este amintirea mea pentru toate generațiile.

16. Du-te și adună bătrânii lui Israel și spune-le: DOMNUL Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob, mi s-a arătat, spunând: Cu adevărat eu v-am vizitat și am văzut ce vi se face în Egipt.

17. Și am spus: Vă voi scoate din necazul Egiptului în țara canaaniților și a hitiților și a amoriților și a periziților și a hiviților și a iebusiților, într-o țară în care curge lapte și miere.

18. Și vor da ascultare vocii tale; și mergi, tu și bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului și îi veți spune: DOMNUL Dumnezeul evreilor s-a întâlnit cu noi; și acum lasă-ne să mergem, te implorăm, într-o călătorie de trei zile în pustie, ca să sacrificăm DOMNULUI Dumnezeului nostru.

19. Și sunt sigur că împăratul Egiptului nu vă va lăsa să mergeți, nu, nici chiar cu mână tare.

20. Și îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu toate minunile mele pe care le voi face în mijlocul acestuia; și după aceea vă va lăsa să mergeți.

21. Și voi da acestui popor favoare înaintea ochilor egiptenilor; și se va întâmpla, când plecați, că nu veți pleca cu mâinile goale,

22. Ci fiecare femeie va împrumuta de la vecina ei și de la cea care locuiește temporar în casa ei, bijuterii de argint și bijuterii de aur și haine; și voi le veți pune pe fiii voștri și pe fiicele voastre; și veți prăda pe egipteni.

»